Mangalia se intoarce cu fata la mare

25 Februarie 2014, Adrian Nicărel

Administratie locala

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, este convins ca orice oras care are deschidere la mare trebuie sa aiba si o faleza moderna.

In aceasta idee, edilul a afirmat ca, dupa modernizarea Portului Turistic, doreste sa amenajeze o faleza care sa lege municipiul Mangalia de toate cele sase statiuni ale sale: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun si Olimp. "Prin amenajarea acestei faleze, orasul si cele sase statiuni se vor intoarce cu fata la mare. Asa si trebuie sa fie, pentru ca, daca vrem sa atragem turisti, trebuie sa avem si ce le oferi. Este un proiect grandios, pe care il vom derula cu fonduri europene", a spus Cristian Radu.
Pentru ca lungimea totala a falezei va masura aproximativ noua kilometri, edilul a precizat ca proiectul va fi realizat pe bucati. In acest sens, primul tronson care va fi amenajat este portiunea dintre Mangalia si statiunea Saturn. Pentru a realiza acest lucru, administratia publica locala a depus la Guvern un proiect cu o valoare totala de 6,6 milioane de euro. "Lucrarile vor incepe in acest an, iar faleza va fi dotata cu mobilier urban, dar si cu spatii de recreere. Cred ca vom avea cea mai moderna faleza din estul Europei. Va fi o investitie imensa, facuta cu bani europeni", a spus edilul.Proiect umanitar
Cel de-al doilea tronson al falezei, pentru care Primaria Mangalia a realizat un proiect, cuprinde portiunea dintre statiunile Neptun si Jupiter.
Potrivit declaratiilor edilului, si acest proiect va fi realizat cu fonduri europene si include reamenajarea zonei cuprinse intre limita plajei si lacurile din Neptun si Jupiter. Conform proiectului intocmit de Primarie, in acest perimetru va exista un concept urbanistic unitar. Pentru modernizarea zonei se vor folosi materiale speciale pentru pavaj, iar fatadele cladirilor vor fi refacute. De asemenea, se vor instala bancute si mobilier urban, care vor da o nota de modernism zonei. In plus, a afirmat primarul, amplasarea tarabelor si chioscurilor pe viitoarea faleza va fi interzisa, iar aleile pietonale din apropierea lacurilor vor fi acoperite cu lemn. De asemenea, se vor construi pontoane pentru accesul turistilor si se va institui o zona de protectie in jurul lacurilor.
Cristian Radu a spus ca intre lacuri si plaja se pot realiza doar constructii fara etaj, iar aprovizionarea unitatilor de alimentatie publica se va face in baza unui program prestabilit. "Pentru a crea un aspect placut in perimetrul dintre lacuri si mare, se pot aranja instalatii de lumini si fantani arteziene, spatii pentru copii sau elemente de atractie turistica, potrivit conceptului urbanistic unitar", a mentionat primarul.
Pe de alta parte, sustine Cristian Radu, ceva mai dificile vor fi lucrarile din dreptul statiunilor Venus si Neptun, unde faleza va fi amenajata pe mare. "Spre exemplu, in dreptul lui Venus nu avem teren suficient pentru a amenaja faleza, o situatie asemanatoare regasind-o si in dreptul vilelor de protocol din statiunea Neptun", a afirmat primarul.
Sursa: www.telegrafonline.ro


Articole din editia din data de 25 Februarie 2014

  • Salariile primarilor VOR CRESTE. Camera Deputatilor a aprobat majorarea de la 1 iulie. Dragnea: Este un act de dreptate pentru alesii locali, indiferent de culoarea politica

    Administratie locala
  • Dragnea, intrebat ce le transmite liberalilor pentru Delegatia Permanenta: "Ganduri bune! "

    Administratie locala
  • 150 de joburi disponibile pentru someri

    Administratie locala
  • Contract de peste un milion de euro pentru master-planul Portului Constanta

    Administratie locala
  • Mangalia se intoarce cu fata la mare

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Obiective îndrăznețe în comuna Tîrgușor

    Administratie locala
  • Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

    Administratie locala
  • Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea autorităților locale din Cobadin

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea dispensarului din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunei Saraiu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771