Psihologie

A FI… DESTIN

„Fiecare om are destinul sau; singura regula este sa-l accepte si sa-l urmeze oriunde l-ar duce.”
Henry Miller

   Nu putem gasi un cuvant cu mai multa greutate decat acesta: Destin.
   Viata noastra, din prima clipa a existentei si pana la ultima noastra suflare, fiecare secunda, fiecare actiune sunt ele rodul deciziilor noastre sau totul a fost decis in cadrul unui mare scenariu universal?
   Destinul reprezinta conform credintelor traditionale, evenimente care conduc la un deznodamant dinainte stabilit. Este hotarat la nastere de catre fiinte supranaturale (ursitoarele), de catre conjunctiile astrale ori este hotarat de propriul suflet venit sa se reincarneze si sa-si insuseasca o noua lectie de viata, destinul este invocat intotdeauna in reusitele sau esecurile noastre.
   Pentru mai putin credinciosi in existenta unei lumi spirituale, destinul imbraca forma norocului sau ghinionului, manifestandu-se cu aceleasi rezultate.
   Pentru oamenii care considera ca viata incepe cand te nasti si se termina cand mori, si nu exista nimic altceva nici inainte nici dupa, ideea de destin nu este relevanta. Pentru ei, practic, destinul nu exista. Omul uita, iarta, trece cu vederea, se adanceste in ganduri, fie ele dorite sau nedorite, cuviincioase sau necuviincioase, adanci sau doar superficiale. Nu ascundem faptul ca destinul nu e doar bun, ci de multe ori si necrutator.
   Destinul exista, dar el nu este un lucru foarte strict, este ca un drum, poti merge chiar pe partea din dreapta, pe mijloc sau pe partea din stanga. Vocea interioara trage semnalul de alarma. Cred ca nu suntem lasati pur si simplu pe acest pamant, ci avem un scop, o misiune pe care trebuie s-o indeplinim. Se spune ca destinul iti este harazit inca de la nastere si nimeni nu se poate abate de la el. Apeland la intelepciunea poporului nostru, am putea afirma ca soarta omului nu este batuta in cuie, nu ii este scrisa pe frunte, iar fiecare fiinta umana, dupa cum isi asterne, asa va dormi. De obicei, viata omului nu coincide cu destinul sau. Totusi, modul in care se desfasoara firul vietii depinde in foarte mare masura de deciziile luate de catre fiecare dintre noi.
   Fiecare fiinta umana este unica prin ceea ce este sau prin ceea ce ar putea efectua pe tot parcursul unei vietii. Cand raspunsurile la anumite intrebari nu contenesc sa apara, apare ideea de divinitate si termenul de destin. De obicei oamenii folosesc notiunea de destin pentru a se justifica in fata anumitor probleme nerezolvate. Este o forma involuntara de a nu ne asuma responsabilitatile si de a le pune in carca altcuiva. Competitia pe care o avem cu totii este de fapt cu noi, nu cu cei din jur. Fiecare hotarare luata de catre un om, poate aduce un sir de schimbari in destinul intregii vieti.
   Destinul reprezinta practic modul in care decurge viata noastra in fiecare moment, in fiecare clipa, se refera in mod special la actiunile si la alegerile noastre. Destinul ne ofera mai tot timpul in viata, ne scoate in cale variante, alternative, optiuni si atunci nu ar trebui sa uitam de noi si de cei din jur. Destinul nu are forma unui singur drum, ci are mai multe cai cu multe ramificatii. Unele ne sunt de folos si ne aduc multumirea, daca nu chiar fericirea, pe cand altele nu ne sunt benefice. Binele este amestecat cu raul, drumul cu diversele ramificatii. Pe un drum gresit apar tot felul de piedici, insa soarta iti scoate tot timpul in cale oameni, situatii, oportunitati, locuri. Important este sa nu treci nepasator pe langa toate acestea, sa le recunosti si sa le fructifici, sa fii dispus sa risti pentru a reusi.
   Primul dar al destinului pe care ni-l poate oferi, este omul. Exista un destin ce probabil este scris undeva, fiecare din noi are o misiune, un rol. Poate ca unuia ii este dat sa se sacrifice pentru familie, altuia pentru cariera… Oricum, putem face orice alegere in viata noastra, fiecare om ia anumite decizii care ii vor influenta destinul la un moment dat.
   Deci, sa dam valoare celui care ne da valoare si sa nu tratam ca o prioritate pe cel ce te trateaza ca pe o alegere!
   Sper ca fiecare dintre noi sa-si gaseasca misiunea si sa si-o indeplineasca, pentru a distruge tot raul din aceasta lume, pentru a fi toti impliniti pe plan spiritual, pentru a trai in pace si liniste. Cred ca, in mod special felul in care gandim, influenteaza energiile care ne schimba cursul vietii intr-un fel sau altul. Daca vom reusi sa ne controlam gandurile, totul va fi bine. Pentru ca, gandurile devin cuvinte, cuvintele devin fapte, faptele formeaza caracterul, caracterul devine soarta.
   Impaca-te cu trecutul tau, iarta unde este nevoie, trage invataturi din tot ce ti s-a intamplat si continua sa inveti, sa evoluezi, sa cresti, sa fii un om din ce in ce mai frumos in fiecare zi!
   Puterea divinitatii o asez deasupra a tot ce inseamna om, gand, fapta, caracter, soarta. Dar puterea deplina asupra destinului este la noi!
   

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*