Lacasul de cult din Cheia, o minune pentru toti enoriasii

25 Iunie 2013, Iulia Fţlfan

Administratie locala

Cu sprijinul real al credinciosilor ce si-au dorit in sat o biserica numai a lor, administratia locala din Gradina a reusit ridicarea acestui important sfant lacas de cult.

"Constructia bisericii ce poarta hramul "Sfintii Trei Ierarhi-Vasile, Grigore si Ioan Gura de Aur" din satul Cheia ce apartine administrativ-teritorial de Gradina, a fost demarata in anul 1998. Astfel ca, toate aceste importante investitii in ridicarea si finalizarea ei ca si constructie, s-au intins pe o perioada mai lunga de timp, banii nefiind la discretie si mai cu seama, avand nevoie si de sprijinul acestor oameni minunati, ce sunt locuitorii satului Cheia, credinciosi cu suflet mare. Pe parcursul anilor, imediat ce am ajuns eu la primaria Gradina, am mai gasit diferiti sponsori, ce au raspuns ca de fiecare data, pozitiv dorintei noastre, aceea de a vedea ridicat acest sfant lacas de cult. Deci, putem spune ca aceasta biserica a fost construita pe etape, nu totul dintr-o data. La acest moment, ne putem mandri cu aceasta frumoasa constructie insa ne dorim foarte mult pictarea acesteia si pentru acest lucru, apelam din nou, la buna credinta a sponsorilor. Este o lucrare ce costa foarte mult iar noi, cu bani de la bugetul local, nu ne permitem acest lucru", a declarat pentru ziarul Graiul Dobrogei, seful administratiei locale Gradina, Gabriela Iacobici.
De asemenea, pentru a bucura sufletele celor aproximativ 280 de locuitori ai satului Cheia, in anul 2009 a avut loc Sfintirea Mica a bisericii cu ocazia hramului "Sfintii Trei Ierarhi-Vasile, Grigore si Ioan Gura de Aur".

Premii acordate la sfarsitul anului scolar, elevilor din localitate

Pe data de 20 iunie 2013, in curtea scolii din comuna Gradina, s-a desfasurat festivitatea de premiere a copiilor ce au participat la olimpiade si la activitatile socio-culturale din comuna. "Aproximativ 60 de elevi ai claselor I-VIII din cadrul unitatilor de invatamant din Cheia si Gradina, au fost rasplatiti cu premii constand in carti dar si cu o binemeritata diploma. Sunt copii buni ce cu siguranta vor ajunge departe daca invata bine si continua ca si pana acum, sa fie elevi silitori cu rezultate foarte bune la invatatura", a incheiat primarul Gabriela Iacobici.


Articole din editia din data de 25 Iunie 2013

  • Comuna Topraisar, infloritoare pe zi ce trece

    Administratie locala
  • Vacanta gratuita la mare pentru 200 de elevi din Covasna

    Administratie locala
  • Plimbari la inaltime cu autobuzele etajate

    Administratie locala
  • Agricultura cu perdea... forestiera

    Administratie locala
  • Primarul Mangaliei cere solutii legislative pentru rezolvarea problemei hotelurilor abandonate

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiect pentru construirea unei pie╚Ťe de pe╚Öte ├«n Pecineaga

    Administratie locala
  • Amenajare loc de joac─â ├«n centrul ora╚Öului Negru Vod─â

    Administratie locala
  • Capel─â mortuar─â ├«n localitatea Mireasa

    Administratie locala
  • Toate drumurile de p─âm├ónt din localitatea Comana vor fi pietruite

    Administratie locala
  • Institu╚Ťiile de ├«nv─â╚Ť─âm├ónt din Ciobanu preg─âtite pentru noul an ╚Öcolar

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771