Hramul bisericii Sfintilor Imparati "Constantin si Elena"

Mai 2013, Daniel Chirita

Social

Autoritatile locale, enoriasii si reprezentatii lacasului de cult, au sarbatorit pe data de 21 mai 2013, hramul bisericii din localitatea Baraganu.

La slujba pentru aceasta importanta sarbatoare pentru toti crestinii ortodocsi, au participat un numar de aproximativ 100 de enoriasi, edilul localitatii Titu Neague, consilieri locali cat si salariati ai primariei. Aceasta a fost oficiata de un sobor de preoti din Baraganu, Lanurile si Mereni, incepand cu primele ore ale diminetii.
Dupa ce slujba a luat sfarsit, oamenii au fost invitati la o agapa crestineasca, in incinta cantinei sociale din curtea bisericii, unde s-au mancat bucate alese, pregatite de gospodinele din localitatea Baraganu.
Sfintii Constantin si Elena sunt cunoscuti drept cei care au dat libertatea crestinismului, cei doi Imparati devenind adevarati protectori ai crestinilor. In timpul domniei sale, Imparatul Constantin a adoptat o serie de masuri in favoarea bisericii si a preotilor. Iar despre mama lui, Imparateasa Elena, se spune ca si-ar fi eliberat sclavii si i-ar fi ajutat pe crestinii persecutati.
De numele Imparatului Constantin este legat si Consiliul de la Niceea, in care s-a hotarat ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina a echinoctiului de primavara.




Articole din editia din data de Mai 2013

  • A treia localitate din tara, prima din judet Cum a redus Tortoman factura la curent

    Social
  • Patru benzi auto si pista pentru biciclisti intre Ovidiu si Navodari

    Social
  • Salariile functionarilor ar putea creste dupa restructurari

    Social
  • Trofeul Festivalului de Folclor "Ca la noi in Dobrogea" editia a II-a, ramane tot la Medgidia

    Social
  • "Spiritul lui Caragiale" la Navodari

    Social
  • Articole din aceeasi categorie

  • 120 de copii din Bărăganu vor primi tichete sociale pentru rechizite

    Social
  • Primăria Municipiului Medgidia - Anunț de Interes Public

    Social
  • Copiii din Siliștea, în excursie la Aqua Magic

    Social
  • Primăria municipiului Medgidia marchează Ziua Universală a Iei Românești

    Social
  • Un moment de solidaritate

    Social
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771