Centru de zi pentru copiii defavorizati in comuna Gradina

30 Aprilie 2013, Iulia Fţlfan

Administratie locala

Un proiect in care edilul sef al autoritatii locale Gabriela Iacobici crede, vizeaza realizarea unui Centru de zi pentru 30 de copii necajiti care provin din familii defavorizate.

"Sunt foarte fericita deoarece acest proiect al nostru a fost selectat spre a fi finatat iar in acest moment suntem in asteptarea semnarii contractului de finantare al acestei importante investitii. Din pacate proiectul treneaza de ceva timp pentru ca, ne expirasera avizele necesare si a trebuit sa alergam din nou dupa ele. De asemenea, am aprobat in sedinta de Consiliu Local si partea noastra de cofinantare la acest proiect de 2% si anume suma de 155.000 lei, proiect depus inca din anul 2010, prin Programul Operational Regional (POR) 2007- 2013. De asemenea, doresc sa precizez faptul ca, avem o colaborare stransa cu Directia pentru Protectia Copilului din Constanta, acestia ocupandu-se in mare parte de organizarea Centrului de zi", a declarat pentru Graiul Dobrogei, seful administratiei locale Gradina, Gabriela Iacobici.
Centrul de zi pentru copiii defavorizati urmeaza sa fie amenajat in fosta Casa a Agronomului din localitatea Gradina, constructie veche de peste 30 de ani. Aceasta trebuie reabilitata si echipata corespunzator, pentru ca acesti copilasi napastuiti de soarta, sa se poata bucura de cele mai bune conditii. Acestia vor servi in cadrul Centrului de zi, o mancare calda, se vor juca si isi vor face si temele pentru scoala.




Articole din editia din data de 30 Aprilie 2013

  • Planuri marete pentru dezvoltarea localitatii Targusor

    Administratie locala
  • Edilul Gheorghe Grameni, deloc optimist in acest an

    Administratie locala
  • Importante obiective pentru locuitorii comunei Topraisar

    Administratie locala
  • Liga a IV a de Fotbal

    Administratie locala
  • Campionatul Judetean de Fotbal

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiect pentru construirea unei pie╚Ťe de pe╚Öte ├«n Pecineaga

    Administratie locala
  • Amenajare loc de joac─â ├«n centrul ora╚Öului Negru Vod─â

    Administratie locala
  • Capel─â mortuar─â ├«n localitatea Mireasa

    Administratie locala
  • Toate drumurile de p─âm├ónt din localitatea Comana vor fi pietruite

    Administratie locala
  • Institu╚Ťiile de ├«nv─â╚Ť─âm├ónt din Ciobanu preg─âtite pentru noul an ╚Öcolar

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771