DANIEL MORAR, numit de Basescu in functia de JUDECATOR LA CCR

26 Martie 2013, Adrian Nicarel

Actualitate

Daniel Morar a fost numit, luni, de catre presedintele Traian Basescu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, pentru un mandat de 9 ani.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar in functia de judecator la Curtea Constitutionala pentru un mandat de 9 ani, incepand cu data de 9 iunie 2013", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale. Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind incetarea in 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numita in CC la propunerea Camera Deputatilor. Biroul Permanent a luat in discutie si celelalte cazuri de incetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, si Acsinte Gaspar, numit la propunerea Presedintiei. In scrisoarea presedintelui Curtii se arata ca, potrivit legii 47/1992, cu trei luni inainte de expirarea mandatului fiecarui judecator, presedintele Curtii sesizeaza pe presedintele Camerei Parlamentului care a numit judecatorul sau, dupa caz, pe presedintele Romaniei, solicitandu-i sa numeasca un altul in locul lui, iar numirea trebuie efectuata cu cel putin o luna inainte de incetarea mandatului judecatorului predecesor. Din partea Senatului si Camerei Deputatilor au fost propusi de catre majoritatea parlamentara Mona Pivniceru si Valer Dorneanu. Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, in urma cu o saptamana, ca Mona Pivniceru si Valer Dorneanu sunt doi profesionisti care au pregatirea profesionala si statura morala pentru a activa ca judecatori la Curtea Constitutionala.
"Azi trebuie sa discutam acordarea sprijinului parlamentarilor nostri pentru propunerile privind judecatorii la Curtea Constitutionala. Doamna Pivniceru si domnul Dorneanu cred ca sunt doi profesionisti care chiar au pregatirea necesara si statura morala pentru a face parte din ceea ce reprezinta aceasta institutie fundamentala a statului, Curtea Constitutionala", a spus Ponta. Mona Pivniceru confirmase anterior ca ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justitiei in favoarea unui post de judecator la Curtea Constitutionala (CC), cu sustinerea PNL, insa a evitat sa dea un raspuns ferm privind alegerea pe care o va face in acest context.


Articole din editia din data de 26 Martie 2013

  • DANIEL MORAR, numit de Basescu in functia de JUDECATOR LA CCR

    Actualitate
  • Contractul de servicii pentru Baza Deveselu, atribuit unei firme americane

    Actualitate
  • Ponta: Cei mai multi colegi gandesc ca Hrebenciuc si Stroe, dar USL nu merge pe drumul suspendarii

    Actualitate
  • Investitii in pavarea trotuarelor

    Actualitate
  • Bugetul Medgidiei a fost prezentat locuitorilor

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Petre Daea: "Romania se afla pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe doi la numărul de familii de albine"

    Actualitate
  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Consumul de alcool in randul tinerilor si numarul sarcinilor nedorite, in crestere; Specialisti: Romania are cea mai tanara bunica din lume

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771