VORBIM CU COPIII NOSTRI DESPRE SEX ?

10 Iulie 2012, Tamara Nichita

Psihologie

Educatia sexuala este un proces indelungat, de-a lungul caruia ne informam si ne formam atitudini, opinii si valori despre identitate, relatii interumane si intimitate. Perioada adolescentei este cea in care se dezvolta interesul inspre tot ceea ce inseamna relatiile intre cele doua sexe si trebuie acordata o foarte mare atentie mesajelor si informatiilor pe care cei aflati in aceasta perioada a dezvoltarii le primesc si le inregistreaza in acelasi timp.

Astazi adolescentii au acces la foarte multe informatii despre sex si datoria adultilor este de a-i ajuta sa trieze informatia primita si sa o asimileze pe cea cu adevarat utila.
Adultii vor sa creada ca adolescentii sunt prea tineri sa se gandeasca la sex, si atunci prefera sa pastreze o tacere in ceea ce priveste acest subiect.
Din dorinta de a parea deja maturi, ei prefera sa faca acest pas fara a fi discutat in prealabil cu parintii si atunci riscul de a contacta boli cu transmitere sexuala si riscul unei sarcini premature devin mult mai ridicate. Iar parintii, din dorinta de a-si proteja copiii, incearca sa le transmita mesaje total improprii: sexul este murdar, despre sex nu ar trebui sa se discute, este un pacat, este periculos si daunator etc. In urma unor asemenea mesaje, unii dintre adolescenti raman cu sechele care mai tarziu le pot pune in pericol viata de cuplu.
Parintii sunt cel mai important factor in educatia copiilor si este obligatoriu sa invete cum sa fie cat mai buni profesori pentru copiii lor in materie de educatie sexuala. Celor mai multi parinti le este rusine sa aduca in discutie acest subiect si prefera sa taca, presupunand ca vor prinde din zbor niste informatii privind acest subiect de la scoala sau din mass-media.
In educatia sexuala a adolescentilor, sabloanele sunt insuficiente pentru ca nu tin de profilul personalitatii adolescentului factor critic pentru o dezvoltare sexuala sanatoasa. Se intampla des ca parintii care se inteleg cu copiii lor, care comunica, sa afle brusc ca fiica/fiul lor are o viata amoroasa despre care nu stiau nimic. Este un lucru de multe ori greu de admis: dreptul la intimitate si nevoia crescuta de intimitate a adolescentului fata de acest aspect al vietii lui.
Purtarea unei discutii sincere cu adolescentul va depinde in mare masura de relatia parinte-adolescent construita pana in acel moment.
O buna modalitate de a incepe o discutie referitoare la sex este de a admite faptul ca un asemenea dialog poate fi incomod, dar adolescentului nu ar trebui sa-i fie teama sa adreseze intrebari, discutiile despre sex ar trebui sa fie periodice. Pe masura ce copiii se maturizeaza, isi pun in mod normal intrebari despre sexualitate, cu cat pot fi indrumati mai bine, cu atat vor fi mai pregatiti sa ia decizii responsabile. Daca este intampinata o nesiguranta pentru initierea unui astfel de dialog, este recomandat sa se foloseasca de exemplu o situatie din viata cotidiana. Se pot folosi exemple de la TV sau exemplul unei sarcini accidentale la o adolescenta pentru a deschide o conversatie despre sex sau intalniri.
Chiar daca sunt activi sexual sau nu, adolescentii au nevoie de suport pentru a lua decizii responsabile referitoare la sex. Discutiile despre sex nu incurajeaza activitatea sexuala in randul adolescentilor; de fapt, unele studii arata ca o discutie deschisa si onesta despre sex poate preveni o sarcina nedorita sau chiar sa intarzie debutul vietii sexuale.
A creste si educa un copil nu inseamna doar un control asupra comportamentului lui, ci un mijloc de atingere a scopului final, acela de sprijinire a copilului in vederea formarii caracterului, a asumarii responsabilitatii pentru comportamentul personal.
O colaborare intre scoala si parinti, o renuntare la falsa pudoare si o acceptare a schimbarilor copiilor in adolescenti ar fi benefica in dezvoltarea dezirabila a acestora ca viitori adulti.

"Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l castigam." Victor Hugo








Articole din editia din data de 10 Iulie 2012

  • Graham Watson deplange "ipocrizia" liderilor PPE cu privire la situatia politica din Romania

    Psihologie
  • Excluderea Curtii Constitutionale de la controlul asupra hotararilor Parlamentului, neconstitutionala

    Psihologie
  • Suspendarea presedintelui Basescu e constitutionala. Antonescu este presedinte interimar

    Psihologie
  • Campeanu: Indemnizatia pentru mame, singura care nu a fost reintregita, dar o vom rezolva

    Psihologie
  • Doar 43% dintre absolventii de liceu au luat bacalaureatul

    Psihologie
  • Articole din aceeasi categorie

  • ALEGERILE NOASTRE

    Psihologie
  • Viata, Emotiile schimba realitatea

    Psihologie
  • GUTURAIUL SI GRIPA DE TOAMNA

    Psihologie
  • STAREA DE PLICTISEALA

    Psihologie
  • LUMEA IN CARE MAI TRAIM

    Psihologie
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771