Prima editie a Zilelor Comunei Saraiu

16 Octombrie 2012, Iulia Fîlfan

Social

Administratia locala a localitatii Saraiu, a organizat, timp de doua zile, in perioada 13-14 octombrie 2012, prima editie a "Zilelor Comunei", eveniment ce a adunat aproximativ 4.000 de suflete.

Startul acestui mare eveniment a fost dat in ziua de sambata incepand cu ora 14.00, cand a fost organizata o procesiune pentru moastele Sfintei Parascheva. Aceasta a fost organizata de Arhiepiscopia Tomisului cu sprijinul important al autoritatii locale Saraiu si a fost condusa de Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, fiindu-i alaturi si un sobor de preoti. Conform declaratiilor edilului sef Dorinela Irimia, acesta a fost intampinat la intrarea in comuna si plimbat cu o caleasca cu cai pana la biserica ce poarta hramul "Sfintilor Mihail si Gavril". Imediat dupa slujba, Inalt Prea Sfintia Sa a fost plimbat pe o distanta de patru kilometri prin localitatea Saraiu, poposind apoi la sfintirea unei troite, urmata de sfintirea unui monument construit in cinstea eroilor din Saraiu care s-au jertifit in cele doua razboaie mondiale.
Monumentul ridicat de Consiliul Local al comunei este placat cu marmura alba si neagra, pe care au fost inscriptionate numele tuturor eroilor morti si disparuti in Primul Razboi Mondial (1914-1918): - Lt.Spanu Badea, Plt.Stirbu Nicolae, Cap.Boldea Constantin, Cap.Purice Gheorghe si Soldatii - Antemir Nicolae, Badea Bucur, Badica Postole, Badin Constantin, Boitan Constantin, Boitan Silvestru, Boldea Irimia, Burhai Gheorghe, Burhai Ion, Buzoianu Gheorghe, Caramian Iordan, Cava Petre, Califar Ion, Chioaru Gheorghe, Chivu Gheorghe, Cojocaru Ion, Cojocaru Matei, Coman I.Nicolae, Cornea Stefan, Cristocea Gheorghe, Cristocea Ion, Crisbaseanu Gheorghe, Crisbaseanu Ion, Culcer Dumitru, Dobrus Nicolae, Ene Ion, Gheorghe N.Alexandru, Gheorghe Tudorica, Gheorghe Vasile, Iancu Dumitru, Iancu Stefan, Ion I.Dumitru, Ion M.Alexandru, Lazar Ion, Limba Zamfir, Marin Constantin, Malusel Ion, Micu I.Ion, Mircioi Ion, Moga T.Radu, Mogaldea Ion, Moise Simion, Mosoiu Constantin, Neagu C.Constantin, Neagu C.Ion II, Neagu Constantin, Neagu Dragu, Neagu Ion, Neagu Mihalache, Neagu V.Stoica, Oancea Nicolae, Oprea Constantin, Oprea Marin, Paun Stan, Parvu Dumitru, Parvu Ion, Petre Ion, Pripici Gheorghe, Pripici Sandu, Prundis Dumitru, Prundis Grigore, Purice Ion, Radu T.Ivan, Rosca Gheorghe, Rosca Ion, Spanu Badin, Stan Celestin, Tibacu Ion, Topoleanu Alexe, Tudor Ion, Titei Gheorghe, Voicu V.Marin, Voicu Vasile, Voineagu Stoica si Zica Ion.
Numele eroilor cazuti in cel de-al doilea Razboi Mondial (1939-1945):
Lt.Oprea Marin invatator, Brateanu N.Gheorghe, Cotet Ion, Dionisie Ion, Dobrus Nicolae, Malusel Gheorghe, Micu Gh.Nicolae, Micu Gh.Radu, Moga Ion, Neagu Aurel, Oancea Lucian, Para Avram, Para Nicolae, Petcu Nicolae, Purice Nita, Tanase D.Nicolae; Invalizi de razboi: Cap. Cosma Nicolae, Cap. Moga Gheorghe, Buzduga Gheorghe, Stan Solomon.
Manifestarile au continuat cu inaugurarea Parcului Tineretului amenajat in fata unitatii scolare din localitatea Saraiu.
La aceste importante evenimente pentru toti locuitorii comunei au participat invitati de seama precum: reprezentanti de la Directia Monumentelor Constanta, ai Jandarmeriei Constanta, ai Consiliului Judetean Constanta (CJC), Prefecturii, deputati si senatori indiferent de culoarea politica.
A urmat apoi un scurt program oferit de Corul adus de Inalt Prea Sfintitul Teodosie dar si de Fanfara RAJA. Pe platforma Monumentului, elevii scolii generale cu clasele I-VIII "Nicolae Maraloi", au oferit un program artistic inedit pentru toti participantii la manifestari.
A doua zi a primei editii a "Zilelor Comunei Saraiu", a debutat incepand cu ora 14.00, atunci cand seful autoritatii locale Dorinela Irimia, a tinut un discurs in fata a mii de oameni, prin care aceasta le-a explicat cum toate aceste actiuni ample au fost realizate intr-un timp record, insa toate cu dorinta de a bucura intreaga comunitate. De asemenea, edilul a tinut sa multumeasca tuturor sponsorilor care au facut posibil acest grandios eveniment pentru localitate.
Imediat ce discursul a luat sfarsit, primarul a premiat si felicitat veteranii de razboi ce mai sunt in viata si anume pe domnul Stan Ion si Draghici Marin dar si pe cinci vaduve ale celor ce nu mai sunt in viata: Cozma (Nicolae) Maria, Lazar (Vasile) Anghelina, Mitu (Gheorghe) Frusina, Coreschi (Pantelimon) Maria si Radu (Nicolae) Ana. Tot in cadrul acestei festivitati au fost premiate si un numar de trei familii ce au implinit 50 de ani de la casatorie si anume: Constantin si Tudora Boitan, Ecaterina si Neculai Serban, Florica si Ion Geana. Toti sarbatoritii au fost premiati cu cate 500 lei, o diploma, un tablou si o icoana sfintita.
Atat localnicii cat si toti invitatii au putut sa serveasca mici, sarmalute, bere, must, tiuca si vin, toate puse la dispozitie de primaria Saraiu in mod gratuit.
Ziua a continuat cu un spectacol oferit de Ansamblurile din Ciobanu si Harsova dupa care pe scena amplasata pe platoul din curtea scolii au urcat artisti si trupe consacrate precum: Irina Loghin, Steliana Sima, Mirabela Dauer si Raoul, Gelu Voicu si Taraful Lautarii din Teleorman, Nicu Paleru, Sogoritele si Theo.
Seara s-a incheiat cu un superb foc de artificii.


Album foto

  • Articole din editia din data de 16 Octombrie 2012

  • Campusul Social "Henri Coanda" . Alte 7 blocuri date in folosinta

    Social
  • Directiile pentru Agricultura, deschise si in week-end

    Social
  • Prima editie a Zilelor Comunei Saraiu

    Social
  • Buget portocaliu, atacat de promotori. Anul PDL se termina la 1 noiembrie

    Social
  • Criza de mancare romaneasca, provocata de seceta. Intram in iarna fara fructe si legume

    Social
  • Articole din aceeasi categorie

  • Caloianul – obicei străvechi, preluat de copiii din Vulturu

    Social
  • Ziua Familiei, sărbătorită la Cumpăna

    Social
  • Pregătiri pentru ziua comunei Dumbrăveni

    Social
  • Primăria Peștera oferă stimulent financiar pentru nou născuți

    Social
  • Buchet muzical pentru doamnele si domnisoarele din Vulturu

    Social
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771