Autoritatile se pot imprumuta cat vor pentru a atrage fonduri nerambusabile

2 Iunie 2007, Bogdan Chirita

Administratie locala
imprumuturile contractate si/sau garantate de unitatile administrativ-teritoriale pentru asigurarea prefinantarii si/sau cofinantarii proiectelor care beneficiaza de fonduri externe nerambursabile de preaderare si postaderare de la Uniunea Europeana vor fi exceptate de la limita de indatorare prevazuta la alin. (4) al art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice. Potrivit acestor prevederi, este limitat accesul unitatilor administrativ teritoriale la contractarea sau garantarea de imprumuturi astfel incat serviciul anual al datoriei publice locale nu trebuie sa depaseasca limita de 30% din totalul veniturilor proprii. Decizia a fost luata miercuri, 30 mai, de Guvern, printr-o Ordonanta de Urgenta pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale.
Modificarea a fost facuta in sprijinul comunitatilor locale, care au capacitate financiara redusa pentru a asigura prefinantarea si/sau cofinantarea proiectelor finantate din fonduri europene.
Romania beneficiaza in prezent de fonduri alocate de la bugetul Uniunii Europene prin programele de preaderare si post aderare. Pentru a beneficia de aceste fonduri nerambursabile, comunitatile locale au obligatia sa asigure prefinantarea si/sau cofinantarea proiectelor, din sume prevazute cu aceasta destinatie in bugetul local, in bugetul de stat sau prin imprumuturi contractate sau garantate de unitatile administrativ teritoriale.

Fonduri PHARE pentru protectia mediului

Primariile din localitatile cu pana la 50.000 de locuitori vor primi ajutoare nerambursabile pentru programe de gestionare a deseurilor, gospodarirea apelor, a apelor uzate si protectia mediului. Sumele sunt intre 300.000 si un milion de euro pentru fiecare proiect. Programul face parte dintr-un program de investitii al Ministerului Dezvoltarii, iar bugetul total disponibil este de 26,6 milioane euro, din care 20 milioane euro din fonduri PHARE. Autoritatile locale vor putea accesa aceste fonduri, prin licitatie, pana la 15 august. (sursa: Adevarulrdquo;)

Se ingalbenesc ogoarele

Campurile Uniunii Europene se ingalbenesc din ce in ce mai mult: fermierii europeni aleg sa schimbe culturile traditionale (pentru consumul alimentar) pe culturile de rapita. Planta industriala a devenit foarte populara datorita subventiilor acordate de UE, pentru incurajarea productiei de combustibili biologici. In luna martie, Comisia Europeana a aprobat o directiva conform careia tarile membre vor fi obligate ca, pana in 2020, sa utilizeze pentru transport combustibili biologici in proportie de 10%. Cresterea ponderii suprafetelor cultivate cu rapita, in detrimentul altor culturi, dar si prin depaduriri, este vehement contestata de Greenpeace si alte organizatii care lupta pentru protectie mediului. Argumentul este ca, o data cu extinderea foarte rapida a culturilor pentru materia prima a biodiesel-ului, se produc dezechilibre grave in natura si alte culturi de produse alimentare, precum si suprafetele impadurite devin insuficiente. Chiar si Organizatia pentru Agricultura a ONU atrage atentia asupra potentialului risc reprezentat de schimbarea culturilor. Preturile la mancare ar putea creste din cauza scaderii productiei de alimente. In Europa, trecerea de la productia de grane la cea de rapita a condus deja la o criza de materie prima pentru producerea de paste fainoase sau bere. Oficiali ai UE au dat asigurari, pe de alta parte, ca limita minima de 10% combustibili biologici impusa de Comisie nu va conduce la o crestere mai mare de 6% la preturile cerealelor, pana in 2020.
Previziunile pentru sezonul 2007-2008 arata ca productia europeana de rapita va creste cu 17%. Numai in Franta, productia urmeaza sa creasca cu 30%, pe cand in Germania, cresterea va fi de 8%. in Italia, guvernul asigura cumpararea culturilor pentru combustibili biologici la un pret de 22 de euro per suta de kilograme, dublu fata de cei 11 euro pentru suta de kilograme de grau. In Romania, conform datelor Ministerului Agriculturii, anul acesta sunt cultivate cu rapita 349.277 de hectare. Raportat la cele 7200 de hectare cultivate acum 10 ani, putem spune ca si tara noastra urmeaza euforia eurpenilor in materie de culturi de rapita.

Vladescu coordonator pentru fondurile UE pentru Romania

Sebastian Vladescu, secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, a fost numit de Guvern drept coordonator national al asistentei financiare externe nerambursabile, la propunerea ministrului Varujan Vosganian.
Vladescu va monitoriza si evalua modul de utilizare a fondurilor nerambursabile acordate Romaniei de catre Uniunea Europeana.
El va avea totodata dreptul sa negocieze si sa semneze, in numele Guvernului, acordurile de finantare pentru fondurile nerambursabile primite de la UE si alti donatori - state membre sau organizatii internationale. (sursa: Mediafax)

Scoala de vara Tinerii si valorile europenerdquo; la Costinesti

Autoritatea Nationala pentru Tineret (www.e-tineret.ro) deschide seria Scolilor de vara 2007, cu prima actiune de acest gen pe tema Tinerii si valorile europene", care se va desfasura la Costinesti, in perioada 13-20 iunie 2007. La acest eveniment sunt asteptati sa se inscrie tineri, studenti, masteranzi, doctoranzi, membri ai organizatiilor non-guvernamentale de tineret, ai structurilor asociative de/pentru tineret etc.
in vederea participarii, tinerii trebuie sa aiba varsta maxima de 26 de ani si sa trimita un CV si un eseu pe tema Rolul tinerilor in promovarea valorilor europene", de maxim 3000 de caractere pana la data de 05 iunie 2007 la urmatoarele adresele de e-mail specificate pe site-ul Autoritatii pentru Tineret. ANT asigura cazarea si masa, urmand ca participantii sa suporte contravaloarea transportului. Rezultatele selectiei vor fi publicate pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Tineret in data de 08 iunie 2007.

Album foto

  • Articole din editia din data de 2 Iunie 2007

  • Autoritatile se pot imprumuta cat vor pentru a atrage fonduri nerambusabile

    Administratie locala
  • Ziua Copilului la Mangalia

    Administratie locala
  • Fabrica de caramida la Cuza Voda

    Administratie locala
  • Sedinta de consiliu la Cobadin

    Administratie locala
  • Incep reparatiile la drumuri in Medgidia

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Obiective îndrăznețe în comuna Tîrgușor

    Administratie locala
  • Lucrări de pietruire a drumurilor din Comana

    Administratie locala
  • Modernizarea infrastructurii rutiere, prioritatea autorităților locale din Cobadin

    Administratie locala
  • Proiect pentru reabilitarea dispensarului din Negru Vodă

    Administratie locala
  • Fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea comunei Saraiu

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771