40% din contractele europene pe POR, gasite cu probleme

22 Noiembrie 2011, Adrian Nicărel

Fonduri Europene

78 de contracte din Programul Operational Regional (POR), gestionat de Ministerul Dezvoltarii, prezinta suspiciuni in privinta modului in care au fost facute achizitiile publice. In total, autoritatile de management au verificat 209 contracte din POR. Pentru cele 78 de contracte cu suspiciuni au fost operate corectii financiare de 12 milioane de euro.
Acestea sunt primele rezultate ale reverificarilor facute de autoritati dupa ce in aceasta vara Guvernul a decis sa nu mai trimita facturi spre decontare la Bruxelles ca urmare a suspiciunilor in privinta modului in care au fost facute achizitiile publice.
Nereguli au fost descoperite si la contractele din Programul Operational Cresterea Competitivitatii Economice, care se adreseaza in special companiilor si prin care sunt derulate investitii pe bani europeni. In cadrul acestui program au fost descoperite 41 de contracte cu probleme, 45% din cele 90 verificate. Corectiile financiare aplicate pentru acest program se ridica insa la 78.000 de euro.
Per total, un contract din trei verificate de autoritatile de management a fost identificat ca avand probleme cu modul in care au fost realizate achizitiile publice. Astfel, dintre cele 466 de contracte verificate, la 133 au fost descoperite probleme, valoarea corectiilor financiare aplicate ridicandu-se la 12,6 milioane de euro.
Verificarea contractelor a fost realizata pe baza de esantion in cazul POR, in timp ce pentru restul programelor operationale au fost verificate toate contractele pentru care au fost facute achizitii publice.
Comisia Europeana a intrerupt platile pentru proiectele finantate prin intermediul axei 2 din cadrul Programului Operational Regional in data de 11 iunie, pentru ca, la un control de rutina, auditorii europeni au descoperit nereguli in sfera achizitiilor publice facute in cadrul unor proiecte europene. Ca urmare a acestei decizii, presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa suspende transmiterea declaratiilor de cheltuieli care trebuia rambursate de catre Comisia Europeana pentru toate cele sapte programe operationale, pentru a nu risca pierderea de bani europeni in cazul in care ar fi fost descoperite si alte nereguli similare. Intre timp, proiectele au continuat desfasurarea activitatilor cu bani de la bugetul de stat.
In octombrie, presedintele Traian Basescu s-a intalnit la Bruxelles cu presedintele Comisiei Europene, Durao Barroso, pentru a discuta problema finantarilor europene, in conditiile in care rata de absorbtie a fondurilor UE nu depaseste 5% din totalul de 20 miliarde de euro fonduri structurale alocate.
Dar aceasta intalnire nu a adus raspunsuri concrete in privinta accelerarii absorbtiei fondurilor UE. Bruxelles-ul, in schimb, a continuat sa acuze proasta absorbtie a fondurilor si sa avertizeze ca Romania va pierde banii alocati.
Comisia a sustinut ca primeste zilnic la Bruxelles plangeri din partea companiilor fata de opacitatea procedurilor de achizitie publica. Potrivit lui Benoit Nadler, expert la Directoratul General de Politica Regionala din cadrul Comisiei Europene, situatia din punctul de vedere al atragerii fondurilor UE este dramatica nu pentru ca Romania poate pierde fondurile alocate, ci pentru ca acest lucru o va pune in imposibilitatea de a recupera decalajele.
Oficialul european a sustinut recent ca auditorii fondurilor UE sunt incompetenti si inconsecventi, licitatiile sunt opace, iar statul isi acopera neputinta prin multiplicarea procedurilor.
Noul ministru al afacerilor europene, Leonard Orban, a promis la instalarea in functie ca in 2012 va incerca sa duca absorbtia fondurilor la 20% din totalul sumelor. Insa el nu a putut da o data la care transmiterea de facturi catre Bruxelles va fi reluata, spunand doar ca spera ca acest lucru sa se intample pana la finele anului.

(Sursa: Ziarul financiar)

Articole din editia din data de 22 Noiembrie 2011

  • USL va declansa procedura de suspendare din functie a presedintelui Basescu

    Fonduri Europene
  • Fotbal Liga a IV a

    Fonduri Europene
  • Centrul de Permanenta din Baneasa este functional

    Fonduri Europene
  • Copiii din Razoare vor avea gradinita

    Fonduri Europene
  • Primaria Navodari doreste sa amenajeze un patinoar cu sprijinul Rompetrol

    Fonduri Europene
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primăria Băneasa a lansat proiectul aResurse şi iniţiative comune dedicate mediului înconjurător (JOYRIDE)a

    Fonduri Europene
  • 5 familii din Satu Nou vor beneficia de extinderea locuințelor

    Fonduri Europene
  • Comuna Ciobanu accesează fonduri pentru creșterea producției de energie regenerabilă

    Fonduri Europene
  • 3 persoane din Satu Nou vor primi subvenții de minimis de până la 25.000 euro pentru deschiderea afacerilor

    Fonduri Europene
  • 20 de persoane din Satu Nou au absolvit cursul de de competențe antreprenoriale

    Fonduri Europene
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771