Educatia pe tot parcursul vietii programe europene disponibile si in Romania

8 Noiembrie 2011, Adrian Nicărel

Fonduri Europene

In ultimii ani, educatia pe tot parcursul vietii (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de invatamant la nivel global. Chiar daca rolul educatiei de baza, formale, ramane esential, invatarea permanenta, impreuna cu educatia nonformala, vin sa personalizeze si sa dezvolte aptitudini cat mai aproape de cerintele pietei si societatii, pe de o parte, si priceperea si sufletul celui care invata, pe de alta parte.
Comisia Europeana a reunit initiativele sale privind educatia si formarea sub o singura umbrela - Programul de invatare pe tot parcursul vietii. Acesta are patru subprograme - Comenius (pentru invatamantul preuniversitar), Erasmus (pentru invatamantul superior), Leonardo da Vinci (pentru educatie si formare profesionala) si Grundtvig (pentru educatia adultilor) - si ofera persoanelor de orice varsta oportunitati de a studia oriunde in Europa.
Incepand cu perioada de finantare 2007-2013, un program transversal completeaza aceste patru subprograme, printre activitatile cheie ale acestuia numarandu-se: cooperarea in domeniul politicii, limbile straine, tehnologiile informationale si de comunicare, diseminarea si exploatarea eficienta a rezultatelor proiectelor.
Jean Monnet este un alt program prin care executivul european incurajeaza predarea, reflectia si dezbaterile pe tema procesului de integrare europeana in cadrul institutiilor de invatamant superior din lume, tot pentru perioada 2007-2013.
Prioritatea centrala a Programului de Invatare pe tot Parcursul Vietii este sa intareasca contributia adusa de educatie si formarea profesionala in atingerea obiectivului Lisabona de transformare a Uniunii Europene in "cea mai competitiva economie bazata pe cunoastere din lume, capabila de o crestere economica durabila insotita de o crestere cantitativa si calitativa a numarului locurilor de munca si de o mai mare coeziune sociala", potrivit unui document al Comisiei Europene.
Scurt istoric:
1995 - Cooperarea privind politicile europene in domeniul educatiei si formarii profesionale a inceput odata cu adoptarea Cartii Albe privind educatia si formarea profesionala "A preda si a invata spre societatea cunoasterii", prin care Uniunea Europeana se autodefineste ca indreptandu-se spre o societate care invata, bazata pe dobandirea de noi cunostinte si pe invatarea pe tot parcursul vietii. Documentul a fost publicat chiar inainte de lansarea in 1996, a Anului European al Invatarii pe tot parcursul vietii.
1997 - apare o comunicare a Comisiei - Pentru o Europa a cunoasterii care leaga obiectivul invatarii pe tot parcursul vietii cu propunerile de programe privind educatia si formarea in perioada 2000 2006.
Ianuarie 2000 - Programul Socrates II a demarat subprogramul Grundtvig care vizeaza educatia adultilor.
Noiembrie 2006 - Apare 'Programul de invatare pe tot parcursul vietii 2007-2013'. Noul program reuneste fostele programe Socrates si Leonardo da Vinci.
Comenius
Comenius este prima componenta a Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii. Se adreseaza institutiilor de invatamant preuniversitar de stat si private (de la gradinite la scoli postliceale) si tuturor celor care isi desfasoara activitatea in acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum si autoritatilor locale, asociatiilor de parinti sau ONG-urilor care activeaza in domeniul educational.
Comenius sprijina financiar realizarea de parteneriate scolare, proiecte de formare a personalului didactic, retele de parteneriat scolar, precum si participarea la stagii de formare initiala si continua pentru cresterea calitatii si consolidarii dimensiunii europene in educatie.
Erasmus
Programul Erasmus este destinat invatamantului superior si are printre obiectivele cheie cresterea calitatii si volumului mobilitatilor studentilor si a cadrelor didactice in Europa, cooperarea multilaterala intre institutiile de invatamant superior din Europa, precum si marirea gradului de transparenta si compatibilitate intre invatamantul superior si calificarile profesionale obtinute in Europa.
Leonardo da Vinci
Programul Leonardo da Vinci vizeaza cooperarea transnationala in domeniul formarii profesionale a fortei de munca. Scopul sau este acela de a creste calitatea sistemelor si practicilor de formare profesionala, de a asigura instrumente moderne si noi abordari in formarea profesionala pe parcursul vietii.
Grundtvig
Programul Grundtvig isi propune sa ofere alternative educationale si sa imbunatateasca accesul celor care, indiferent de varsta, doresc sa dobandeasca noi competente prin forme de educatie a adultilor. Grundtvig vine in intampinarea nevoilor de predare/invatare ale adultilor si se adreseaza institutiilor sau organizatiilor care asigura sau faciliteaza educatia acestora.
Orice organizatie din domeniul educatiei adultilor, din sistemul formal, nonformal sau informal poate sa participe la programul Grundtvig.
Adultul, in sensul programului Grundtvig, este o persoana de peste 25 de ani, sau un tanar sub aceasta varsta, care nu mai este cuprins in sistemul formal de educatie.
Programele europene de educatie, formare profesionala si tineret sunt gestionate in Romania de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) din subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii.
Invatarea pe tot parcursul vietii ia diverse forme, ea desfasurandu-se atat in, cat si in afara sistemelor traditionale de educatie si formare. Punctul forte al programelor de invatare permanenta este faptul ca plaseaza responsabilitatea individului in centrul procesului de invatare. Lucru valabil si pentru educatia nonformala, care se regaseste ca metoda de formare in cadrul unor activitati ale programelor europene de invatare pe tot parcursul vietii.
De altfel, cele trei concepte (formal, informal si nonformal) se completeaza reciproc in cadrul programelor de invatare continua. Pe scurt, daca educatia formala, oficiala, are loc intr-o institutie de invatamant - scoala, facultate, etc, iar educatia informala reprezinta influentele spontane sau neorganizate din mediu, familie, grup de prieteni, mass media etc. asupra individului, educatia nonformala vine sa personalizeze si sa dezvolte, acasa, la locul de munca, in comunitate si, uneori, chiar la scoala, in afara curriculei oficiale, acele competente, aptitudini, cunostinte pe care fiecare le simte mai aproape de suflet.
Altfel spus, educatia formala creeaza baza, dupa care aceasta poate fi personalizata prin educatia nonformala, in timp ce educatia informala este mult mai prezenta decat ambele.
Educatia nonformala
Desi se regasesc ca metoda de formare si in programele mentionate mai sus, in special in cadrul programului Comenius, care este destinat invatamantului preuniversitar, activitatile de invatare nonformala sunt la ele acasa in cadrul programului european Tineret in Actiune, si el aflat sub umbrela ANPCDEFP.
Educatia nonformala este flexibila, dar urmareste o serie de obiective de invatare, fapt ce il motiveaza si il responsabilizeaza pe cel care invata. De altfel, acesta este implicat in mod direct si activ in procesul de educatie nonformala.
"Ea este o forma de educatie care are obiective de invatare explicite. Pentru ca am vazut ca exista abordari, inclusiv intr-una dintre propunerile de lege din codul educational, unde era definita ca neavand obiective de invatare, ceea ce contravine cumva tuturor definitiilor educatiei nonformale care sunt date in alte tari", spune Andrei Popescu, directorul programului european Tineret in Actiune din cadrul ANPCDEFP.
In functie de specificul fiecarei tari, ea poate acoperi programe educationale care sa contribuie la alfabetizarea adultilor, la educatia de baza pentru cei care au parasit sistemul formal de educatie, la imbunatatirea abilitatilor de viata si la locul de munca, precum si la cultura generala.
Daca pentru unele tari europene educatia nonformala este o componenta a politicilor educationale, exista si state unde initiativele pe aceasta tema vin cu precadere din mediul privat sau ONG.
La nivel european au existat mai multe initiative, incepand cu Strategia de la Lisabona, prin care s-au punctat cateva prevederi generale privind depasirea barierelor dintre educatia formala si nonformala, recunoasterea formelor de educatie nonformala si recunoasterea faptului ca aceasta creste sansele tinerilor de a-si dezvolta noi competente si gasi un loc de munca. Insa mai sunt pasi de facut pentru a fi unitar definita la nivelul statelor membre.
In Romania, conceptul de educatie nonformala nu a fost inca definit intr-o formula care sa fie universal acceptata si recunoscuta. Cu toate acestea, activitatile care pun accent pe dezvoltarea unor abilitati personale si profesionale in afara cadrului oficial incep sa capete amploare, in special in randul tinerilor, fiind o chestiune relativ noua. In alte tari se adreseaza tuturor categoriilor de varsta.
"Sunt multe tari care au destul de bine dezvoltate programe de educatie nonformala adresate in special celor care au iesit din campul muncii, pensionarilor, pentru ca este o forma prin care oamenii pot sa-si puna in comun niste experiente. E o forma prin care se simt utili societatii. Partea asta merge mana in mana si cu partea de voluntariat", explica directorul TiA.
La nivel comunitar educatia nonformala este realizata de catre formatori, facilitatori, voluntari care au obtinut competente, abilitati si certificate pentru domenii diverse in care s-au instruit.
(Sursa: EurActiv.ro)

Album foto

  • Articole din editia din data de 8 Noiembrie 2011

  • Arbitru din liga a 4-a batut cu pumnii si picioarele in cap pina a lesinat

    Fonduri Europene
  • Casa Tineretului din Agigea inaugurata de Sfantul Dimitrie cel Nou

    Fonduri Europene
  • Fotbal Liga a IV a

    Fonduri Europene
  • Fotbal Campionatul Judetean

    Fonduri Europene
  • Amenajarea sistemului de canalizare din Lumina se apropie de final

    Fonduri Europene
  • Articole din aceeasi categorie

  • Primăria Băneasa a lansat proiectul aResurse şi iniţiative comune dedicate mediului înconjurător (JOYRIDE)a

    Fonduri Europene
  • 5 familii din Satu Nou vor beneficia de extinderea locuințelor

    Fonduri Europene
  • Comuna Ciobanu accesează fonduri pentru creșterea producției de energie regenerabilă

    Fonduri Europene
  • 3 persoane din Satu Nou vor primi subvenții de minimis de până la 25.000 euro pentru deschiderea afacerilor

    Fonduri Europene
  • 20 de persoane din Satu Nou au absolvit cursul de de competențe antreprenoriale

    Fonduri Europene
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771