Baza sportiva din Agigea inaugurata in toamna acestui an

19 Iulie 2011, Iulia Fţlfan

Administratie locala

Edilul, Cristian Carjaliu si-a propus ca si in acest an sa continue dezvoltarea si modernizarea comunei pe care o conduce, toate aceste lucrari importante fiind menite sa ii bucure pe locuitorii comunei.
Cu resursele financiare ale administratiei locale, primarul a demarat cateva lucrari importante la baza sportiva din Agigea. Din cauza problemelor financiare avute in ultimii doi ani, mare parte din lucrari au fost sistate astfel ca acesta a fost motivul pentru care se tot lucreaza de atata timp. ”Sunt bucuros ca in acest an echipa noastra a  atins un obiectiv important, acela de a se clasa in primele doua locuri in Liga a IV-a din Divizia B”, a declarat mandru, edilul Cristian Carjaliu. Baza sportiva dispune de vestiare, un stadion mare si unul mai mic, imprejmuire, gazon, valoarea acestui amplu proiect ridicandu-se la suma de 300.000 lei. Se estimeaza ca in toamna acestui an baza sportiva sa fie inaugurata. ”Va pot spune ca urmeaza ca la inceputul campionatului sa facem o sedinta tehnica pentru a fi stabilite noile obiective ale echipei”, ne-a comunicat edilul.
Totodata s-a realizat infiintarea in cadrul Clubului Sportiv a unor importante sectii sportive, cum ar fi: arte martiale, sah, tir. Prin toate acestea, se incearca crearea unei diversificari in sport la nivelul comunei Agigea, dorindu-se atragerea in special a tinerilor spre aceste activitati sportive.

Articole din editia din data de 19 Iulie 2011

  • Diagnostic dur al Bancii Mondiale: Ministerul Dezvoltarii dubleaza proiectele finantate de UE cu proiecte "mai putin riguroase si transparente" platite din bugetul de stat

    Administratie locala
  • Programul CJC "Consumam produse romanesti", implementat si la Navodari

    Administratie locala
  • Baza sportiva din Agigea inaugurata in toamna acestui an

    Administratie locala
  • Premii si aplauze la gala Festivalui de Balet

    Administratie locala
  • Repararea si modernizarea strazii Navodari din Lumina

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Prim─âria Medgidia va amenaja un parc public in zona de nord a municipiului

    Administratie locala
  • Pa╚Öi importan╚Ťi pentru realizarea proiectului de asfaltare a drumurilor din Vulturu

    Administratie locala
  • Lucr─âri la re╚Ťeaua de alimentare cu ap─â a comunei B─âr─âganu

    Administratie locala
  • Demersuri pentru construire sal─â de sport ├«n Cerchezu

    Administratie locala
  • Stadionul din localitatea Negru Vod─â ├«n proces de reabilitare

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771