Administrație locală

Reabilitarea conductelor de apa din Pantelimonul de Sus

Potrivit edilului comunei Pantelimon, Vasile Neicu, dupa data de 1 aprilie se vor incepe lucrarile de inlocuire a conductei vechi de apa cu una noua, in Pantelimonul de Sus.
Motivul pentru care administratia locala a decis inlocuirea vechii conducte ce masoara 7 km cu una noua, este vechimea de aproximativ 50 de ani. Datorita acestui lucru calitatea apei este una precara si totodata se inregistreaza pierderi insemnate de apa, ce se scurge prin fisurile create de-a lungul vremii. Conducta veche este metalica si de aceea a cedat in toti acesti ani, rugina fiind principala cauza. Vasile Neicu ne-a declarat ca inlocuirea acesteia se va face cu o conducta de plastic, achizitionata de catre administratia locala din Pantelimon. Pentru procurarea celorlalte materiale necesare lucrarii, s-a primit sprijin financiar din partea Consiliul Judetean Constanta (CJC). 
Lucrarea se va executa cu beneficiarii de ajutor minim garantat, conform Legii 416/2001, folosindu-se buldoexcavatorul pe care-l are in dotare administratia locala. Conform declaratiilor edilului mai este nevoie si de lucrari de inlocuire a 3 km de conducta, pentru a putea fi posibila aducerea apei de la Pantelimonul de Jos la Pantelimonul de Sus. Ca si celelalte lucrari si acestea vor fi facute in regie proprie, cu utilajele proprii iar procesul de imbinare cu mansoane se va face in prezenta unui specialist. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*