Unitatile de invatamant din Dulcesti si Mosneni vor fi extinse si reabilitate

Martie 2011, Dorin Mincu

Administratie locala

Conform declaratiilor edilului Mugur Mitrana, reabilitarea acestor institutii de invatamant cu bani europeni, este foarte importanta pentru comuna 23 August.

in luna decembrie a anului 2010, a fost semnat contractul pentru finantarea lucrarilor, in valoare de aprox. 110 milioane de lei. Cele doua unitati de invatamant vor fi reabilitate, modernizate si extinse pentru a se crea spatiile necesare pentru amenajarea unor laboratoare. Din vechile cladiri vor ramane doar zidurile, astfel ca scolile vor putea fi considerate ca fiind unele noi. Urmeaza ca in luna aprilie a acestui an, sa se inceapa executia lucrarilor, care vor dura aproximativ 7-8 luni. Banii necesari lucrarilor vor fi alocati prin Programul Operational Regional privind modernizarea unitatilor de invatamant. 
In fiecare clasa din cele doua scoli este o medie de 22 de elevi care, dupa finalizarea lucrarilor, vor avea la dispozitie cinci laboratoare unde isi vor putea desfasura orele. Administratia locala a primit finantare de la Ministerul Dezvoltarii prin programul privind imbunatatirea Traiului Romanesc si pentru pentru construirea unui corp nou la scoala din 23 August. Scoala este prevazuta cu un numar de 6 laboratoare pe diverse domenii si o sala de gimnastica.


Articole din editia din data de Martie 2011

  • In judet avem primari de 3 si 5 stele

    Administratie locala
  • La Adunarea Generala a Asociatiilor Oraselor, Matei a fost aplaudat la scena deschisa pentru ca a propus desfiintarea ANFP

    Administratie locala
  • Consiliul Judetean duce copiii din mediul rural si din centrele de plasament la muzeu

    Administratie locala
  • Proiectul Reabilitare trama stradala in plina desfasurare

    Administratie locala
  • Severin: Am convenit cu Schultz sa ma retrag din grupul socialistilor. Nu demisionez din PE

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Lista completă cu noii aleși la Consiliul Județean și primăriile din județul Constanța

    Administratie locala
  • Lista completă cu noii aleși la Consiliul Județean și primăriile din județul Constanța

    Administratie locala
  • Bilanțul activității primarului din Băneasa, Paul Coliș

    Administratie locala
  • Casa de Cultură din Saraiu va fi inaugurată mâine, 23 septembrie

    Administratie locala
  • Lucrări la grădinița din Miorița

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771