22 Februarie 2011, Dorin Mincu

Cultura

Primul pas concret in reabilitarea Zonei Peninsulare a municipiului Constanta a fost facut, saptamana trecuta, mai precis joi,  prin lansarea ordinului de incepere a executiei lucrarilor de consolidare la o institutie simbol a orasului, cladirea care adaposteste Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta (MINAC), candva sediu al Primariei. 
Evenimentul, inclus in proiectul „HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turistii din Constanta”, a avut loc in aula „Adrian Radulescu” a institutiei beneficiare, situata in Piata Ovidiu, in prezenta presedintelui Consiliului Judetean Constanta (CJC), Nicusor Daniel Constantinescu, a vicepresedintelui Cristian Darie, directorului MINAC, dr. Gabriel Custurea, managerului de proiect Titi Cenusa si directorului general in cadrul CJC Sevil Sumanariu. Alaturi de acestia, in sala s-au aflat consilieri judeteni, parlamentarii Alexandru Mazare, Nicolae Moga, Matei Bratianu, operatorii economici care deruleaza proiectul, alaturi de seful de proiect, prof. univ. dr. ing. Ion Vlad.
Doi ani si jumatate de lupta cu birocratia
„Eu cred ca, astazi, este un prim pas important pentru reabilitarea Peninsulei municipiului Constanta. Ea incepe simbolic cu reabilitarea si consolidarea Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta. Lucram la acest proiect de doi ani si jumatate si vreau sa multumesc public echipei Consiliului Judetean Constanta si echipei MINAC pentru consecventa de care au dat dovada pentru a depasi toate barierele birocratice. Fara aceasta consolidare nu avea sens nicio investitie. Gradul de siguranta al acestei cladiri este de 20%. Deci, orice cataclism, orice accident poate duce la prabusirea cladirii”, a spus presedintele CJC, Nicusor Daniel Constantinescu.
Riscul seismic I, eliminat prin consolidari
Lucrarile vor consta in consolidarea constructiei prin pereti structurali de beton armat pe toata inaltimea cladirii, pana la fundatii, necesitatea lor fiind data de faptul ca imobilul este incadrat in clasa de risc seismic I, corespunzator constructiilor cu risc ridicat de prabusire la cutremurele de pamant. Potrivit sefului de proiect, prof. univ. dr. ing. Ion Vlad, deoarece imobilul este monument istoric, lucrarile nu se vor efectua in exterior, ci doar in curtea interioara. Pe parcursul desfasurarii activitatilor de reabilitare, circuitul turistic muzeal nu va fi afectat.
Investitie in interesul romanilor
„Poate, intr-adevar, nu este o lucrare de spectaculozitate, dar este cea mai importanta activitate in cadrul acestui proiect. Daca muzeul nu este consolidat, orice refacere interioara a lui nu va avea sens”, a spus directorul general din cadrul CJC Sevil Sumanariu. „Nu a fost usor. Au fost foarte multe voci care au spus ca nu se merita o asemenea investitie, ca nu este un obiectiv - daca vreti - electoral. Eu, cu echipa de la Consiliul Judetean, am considerat ca mai presus de toate este interesul cetatenilor municipiului Constanta si al romanilor, in general”, a mai spus presedintele CJC, Nicusor Constantinescu. De asemenea, el a precizat ca acesta este primul pas in reabilitarea Peninsulei, pentru a face din aceasta zona „a doua statiune Mamaia pentru Constanta si judet”. 
Un alt proiect, „HIPERB 2”, in parteneriat cu Republica Elena, va consta in reabilitarea intregului muzeu. “Cine nu are cultura nu are viitor”. Senatorul PSD Alexandru Mazare considera ca initiativele autoritatilor locale sunt laudabile, mai ales prin faptul ca au reusit atragerea de fonduri europene. „Eu spun ca cine nu are istorie, cine nu are cultura nu are viitor. Salut initiativa Consiliului Judetean Constanta de reabilitare a Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie, salut faptul ca sunt bani europeni, surse atrase nu din bugetul propriu, pentru ca din bugetul local nu si-ar fi permis o astfel de investitie care este benefica pentru dezvoltarea turistica. Iar in acest sens, primul pas trebuie facut prin aprobarea soselei de coasta. Daca nu deschidem traficului aceasta zona, nu vom reusi nimic. Sper ca proiectul soselei de coasta, care in prezent se afla la vot final la Camera Deputatilor, sa fie adoptat si sa ne apucam de treaba”, a declarat Alexandru Mazare.
Proiectul „HIPERB”, o investitie de peste 10 milioane lei
Proiectul „HIPERB - Muzeu al secolului XXI pentru turistii din Constanta” este finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5 - „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului”, Domeniul major de interventie 5.1. „Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe” au o valoare totala de 10.559.065, 40 lei, din care finantare nerambursabila de 7.270.053, 57 de lei. Contributia CJC la acest proiect este de 2.248.341, 87 lei, din care TVA-ul este de 1.625.070,80 lei, durata de implementare fiind de 19 luni. 
Obiectivul general al acestui proiect este dezvoltarea turismului in regiune, grupul tinta fiind cei peste un milion de turisti care viziteaza litoralul romanesc. Lucrarile au ca scop cresterea gradului de siguranta atat pentru cei care lucreaza in cadrul muzeului, cat si pentru vizitatorii institutiei de cultura. Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ Teritoriala a Judetului Constanta, organismul intermediar este Agentia pentru Dezvoltarea Regionala Sud-Est, iar autoritatea de management este Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
in urma derularii procedurilor de achizitie publica, antreprenorul general al lucrarii este asocierea dintre S.C. Mara Construct S.R.L. si S.C. Petroconst S.A. Valoarea contractului este de 6.459.630, 72 lei, fara TVA, iar durata executiei este de sapte luni de la data emiterii ordinului de incepere.
 
Sursa: www.telegrafonline.ro

Articole din editia din data de 22 Februarie 2011

  • Culmea mediului: Guvernul investeste 30 de milioane de euro in spatii verzi la sate

    Cultura
  • Cultura
  • Reabilitarea Tropaeum Traiani, pe ultima suta de metri

    Cultura
  • Elevii silitori sunt premiati

    Cultura
  • Proiect de amenajare turistica a malului Lacului Techirghiol

    Cultura
  • Articole din aceeasi categorie

  • Cea de-a treia ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice - DAPYX, Medgidia 2019, aproape de start

    Cultura
  • Poetul, Mihai Eminescu, omagiat la Cumpana

    Cultura
  • Festivalul Folcloric al Prieteniei ETHNOS DOBROGEA INTERNATIONAL, Editia a-II-a

    Cultura
  • DAPYX 2018, cel mai mare Festival de gen din Estul Europei

    Cultura
  • Povestea regelui Dapyx

    Cultura
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771