Cooperare transfrontaliera intre Lipnita si Kainargea

16 Noiembrie 2010, Iulia Flfan

Administratie locala

Primaria Lipnita a lansat, saptamana trecuta, la Caminul Cultural din localitate, proiectul „Cooperare transfrontaliera in administratia publica intre comunele Kainargea - (Bulgaria) si Lipnita (Romania)”, investitie care se deruleaza pe o perioada de 12 luni, incepand din 10 august 2010. 
Proiectul reprezinta rezultatul unei initiative dezvoltata in cadrul unui parteneriat bulgaro-roman in cadrul careia comuna Kainargea este partener principal, iar comuna Lipnita si Asociatia pentru Cooperare Transfrontaliera si Dezvoltare Dobrogea Dunareana, parteneri secundari.
Printr-un demers comun s-a obtinut o finantare nerambursabila prin Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania - Bulgaria, Axa prioritara 3, ce cuprinde o valoare totala de 52.134,44 euro, din care 84,82% reprezinta finantarea europeana din Fondul European de Dezvoltare Regionala, 13% cofinantarea din bugetele statului bulgar si statului roman, iar 2,18% reprezinta cofinantarea din bugetul partenerilor. Obiectivul general al proiectului vizeaza fundamentarea unui proces activ de cooperare transfrontaliera la nivelul administratiilor publice locale intre comunele Kainargea si Lipnita, cu scopul imbunatatirii serviciilor oferite populatiei.
La Caminul Cultural din Lipnita au fost prezenti reprezentanti ai autoritatii locale din comuna, precum si o delegatie din comuna Kainargea, din care a facut parte si primarul localitatii bulgare, Liuben Sivev. El a declarat ca spera ca si in viitor sa demareze proiecte impreuna cu autoritatea locala din Lipnita. La randul sau, primarul comunei Lipnita, Florin Onescu, a declarat ca proiectul transfrontalier reprezinta, de fapt, un schimb de experienta intre cele doua comunitati si are rolul ca cele doua comune sa se cunoasca mai bine.
Pentru realizarea obiectivelor proiectului se vor implementa activitati precum: semnarea unui acord comun de colaborare intre cele doua comunitati, realizarea unui portal web prin care vor continua demersurile de cooperare, analiza detaliata a profilului celor doua comune si constituirea unei baze de date ce va fi disponibila pe web-site si implementarea unui program de schimb pentru identificarea problemelor specifice celor doua comunitati.

Articole din editia din data de 16 Noiembrie 2010

  • Proiecte finalizate in comuna Ostrov

    Administratie locala
  • Marti incepe Kurban Bayram, cea mai mare sarbatoare a musulmanilor

    Administratie locala
  • Fotbal Judetean

    Administratie locala
  • Fotbal Liga a IV a

    Administratie locala
  • Realizari si proiecte in desfasurare in comuna Lipnita

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiect pentru construirea unei piețe de pește în Pecineaga

    Administratie locala
  • Amenajare loc de joacă în centrul orașului Negru Vodă

    Administratie locala
  • Capelă mortură în localitatea Mireasa

    Administratie locala
  • Toate drumurile de pământ din localitatea Comana vor fi pietruite

    Administratie locala
  • Instituțiile de învățământ din Ciobanu pregătite pentru noul an școlar

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771