Sindicatele avertizeaza: Miscarile de pana acum, preludiul la ce va urma

5 Octombrie 2010, Dorin Mincu

SocialPresedintele Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR), Iacob Baciu, a declarat ca miscarile sindicale de pana acum au fost un preludiu la ceea ce va veni. Si presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat ca miscarile sindicale ce vor urma ar putea genera acte de violenta. "Este o falsa problema ca miscarea sindicala nu este unitara. in primul rand fiecare confederatie a avut actiunile de protest stabilite de organele de conducere. Desi unii sunt dezamagiti, eu cred ca a fost o perioada de pregatire si o perioada in care s- a facut incalzire pe toate ramurile de activitate. Iar fara solidaritate in raport cu puterea nu vom realiza nimic in raport cu puterea si Guvernul", a declarat Iacob Baciu presedintele Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR). "Ramane ca in perioada urmatoare sa stabilim impreuna cu colegii programul pentru intreaga miscare sindicala din Romania", a adaugat Iacob Baciu. El a mai spus ca programul protestelor pe care l-au avut pana acum se finalizeaza marti, urmand ca in zilele urmatoare sa ne intalnim sa stabilim un nou program pentru intreaga miscare sindicala. De asemenea, presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a declarat ca nu poate garanta nimeni daca manifestarile pot degenera in violenta. "Noi vom incerca sa organizam aceste proteste in cadrul legal, insa nu putem sa garantam ca , pe fondul acestor nemultumiri, nu vor exista si forme violente de manifestare. La grupuri atat de mari de participanti exista si o astfel de tendinta", a declarat Marius Petcu. Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania a anuntat de sambata ca nu va renunta la proteste dupa ce la intalnirea cu premierul Emil Boc, sindicalistii au propus ca salariul minim sa fie 750 lei, iar Boc a propus 640 lei. Sindicatele stabilesc luni calendarul protestelor comune. Peste 8.000 de angajati din educatie vor protesta azi, 5 octombrie in strada. Profesorii afiliati la Federatia Sindicatelor Libere din invatamant vor organiza un miting in Piata Victoriei, iar alte doua sindicate din Educatie vor merge in fata Palatului Cotroceni.

Articole din editia din data de 5 Octombrie 2010

  • Scoli curate in comuna Topraisar

    Social
  • Parcul eolian, colacul de salvare al primariei Istria

    Social
  • Caminul Cultural din Baraganu va fi incalzit cu panouri solare

    Social
  • Pensionarii s-au distrat de ziua lor la Medgdia

    Social
  • Scolile din Agigea vor fi reabilitate termic

    Social
  • Articole din aceeasi categorie

  • O nouă sesiune a bursei locurilor de muncă la Satu Nou

    Social
  • Ziua Armatei Române sărbătorită în municipiul Medgidia

    Social
  • Flori pentru ostași! Ziua Armatei Române, sărbătorită ca în fiecare an, la Cumpăna

    Social
  • Spectacol aniversar pentru persoanele vârstice din Cumpăna

    Social
  • Ansamblul Silișteanca prezent la Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni

    Social
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771