Recalcularea pensiilor speciale ale diplomatilor, aviatorilor si grefierilor

13 Iulie 2010, Ghiulseren Abduraman

Social

Vor fi recalculate peste 5.600 de pensii speciale, ceea ce va aduce, potrivit estimarilor Ministerului Muncii, o economie lunara de 21,5 milioane de lei. 
Suma economisita anul viitor, din recalcularea pensiilor speciale, se va ridica la 260,69 lei (aproape 62 milioane de euro). in urma deciziei Curtii Constitutionale (C.C), reducerea pensiilor magistratilor este neconstitutionala, astfel ca, se vor recalcula pensiile personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al Parchetelor de pe langa acestea, ale personalului diplomatic si consular, ale functionarilor publici parlamentari, ale deputatilor si senatorilor, ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila si pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi. 
Neadoptarea masurilor de reducere a cheltuielilor cu pensiile speciale ar duce la pierderea acordurilor cu institutiile financiare internationale, cu consecinta crearii unor dezechilibre macroeconomice de natura sa duca la imposibilitatea relansarii economice, precum si la cresterea excesiva a deficitului bugetar, potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii. 
in total, vor intra 5.665 de pensionari „de lux”. Cei 699 de diplomati pensionari beneficiaza de o pensie medie de 4.258 de lei, iar in cazul celor 1.569 de fosti aviatori, indemnizatia lunara medie se ridica la 9.178 de lei. De la Curtea de Conturi 320 de persoane sunt la pensie, care incaseaza 5.473 de lei pe luna de la stat, in medie. Parlamentarii primesc si ei pensii consistente, media situandu-se la 3.652 pentru cei 514 oameni aflati in aceasta situatie. Tot printr-o lege speciala isi primesc pensiile si personalul de specialitate din instante, valoarea medie lunara a indemnizatiei fiind de 2.995 de lei. Pensia  medie celor 2.748 de fosti procurori si judecatori este de 8.736 de lei, din care 7.659 de lei sunt achitati din bugetul statului. 
Ei insa vor incasa in continuare aceleasi pensii, pentru ca, pe 24 iunie, C.C. a declarat neconstitutionala recalcularea lor.

Articole din editia din data de 13 Iulie 2010

  • FC Farul se afla în prag de faliment

    Social
  • Dunarea a inundat 5000 de hectare de teren agricol în comunele Gârliciu si Ciobanu

    Social
  • Lucrari încetinite la reteaua de canalizare din Topraisar

    Social
  • România este pe locul 23 în Uniunea Europeana în privinta productiei energiei verzi

    Social
  • Reducerea numarului de subprefecti

    Social
  • Articole din aceeasi categorie

  • Tabără gratuită pentru elevii din comuna Saraiu

    Social
  • Activități de vacanță pentru copiii din Grădina

    Social
  • Cursuri de formare profesională gratuite pentru locuitorii din Tuzla

    Social
  • Caloianul – obicei străvechi, preluat de copiii din Vulturu

    Social
  • Ziua Familiei, sărbătorită la Cumpăna

    Social
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771