Luna Padurii 15 martie 15 aprilie

16 Martie 2007, Bogdan Chirita

ActualitateLuna Padurii este unul din cele mai importante evenimente silvice si ecologice, reprezentand o modalitate de sensibilizare a publicului si a factorilor decizionali cu privire la importanta padurilor, a rolului lor esential in mentinerea echilibrului ecologic.
Aceasta sarbatoare isi are inceputurile inca din anul 1872, cand a debutat organizarea sarbatorii sadirii arborilor in SUA, ca o consecinta fireasca a accentuarii despaduririlor. in Romania prima manifestare de acest gen s-a desfasurat in 1901 iar in anul 1933 evenimentul s-a marcat prin sadirea arborilor, cu o participare a peste doua milioane de cetateni.
Prin Declaratia de la Parisrdquo; ocazionata de cel de-al 10-lea Congres Forestier Mondial din 1991 s-a conturat conceptul de dezvoltare durabila a padurilor, deosebit de important in demersul specialistilor din diverse domenii (silvicultori, ecologi, sociologi, economisti etc.) de a contracara efectele negative ale presiunii antropice asupra padurilor. Acest concept de dezvoltare durabila a padurilor urmareste in principal, gasirea unor metode corecte de gestionare a padurilor si evitarea interdictiilor radicale care nu ar conduce decat la accentuarea presiunilor populatiilor umane asupra padurilor. Aceasta se concretizeaza printr-o activitate de exploatare forestiera realizata astfel incat taierea arborilor sa se faca planificat, in relatie directa cu masurile de refacere a padurii si a functiunilor sale.
Padurea este un urias si complex organism viu, inseamna viata intr-o continua transformare si evolutie. in Romania majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice padurilor, caracterizate printr-o mare diversitate faunistica si floristica, favorizata de pozitia geografica, de varietatea reliefului, de conditiile hidrologice, climatice si pedologice.
Padurea este o sursa naturala inestimabila, un bun de interes national, care a fost din timpuri stravechi suportul civilizatiei rurale (adapost, lemn, hrana) si care tinde in epoca moderna sa fie un suport al civilizatiei urbane, mai ales prin calitatile acesteia de igienizare a mediului, de creare a cadrului natural favorabil pentru odihna si recreere a publicului larg si de cercetare pentru studierea naturii.
Padurea reprezinta baza economica a productiei de lemn si alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt si functiile speciale de protectie a mediului prin protectia solului impotriva eroziunii, a alunecarilor de teren si desertificarii, imbunatatirea bilantului hidric si asigurarea puritatii apelor, ameliorarea factorilor climatici daunatori.
Padurea intervine ca factor activ in purificarea atmosferei de poluanti, in reducerea concentratiei de bioxid de carbon si eliberarea oxigenului indispensabil vietii, in reducerea intensitatii zgomotelor, in protectia florei si faunei, conservarea si infrumusetarea peisajului.
in judetul Constanta fondul forestier cuprinde o serie de arii protejate forestiere, reprezentative din punct de vedere al biodiversitatii, aici fiind prezente numeroase tipuri de habitate de padure, de silvostepa si stepa, habitate protejate la nivel european care adapostesc specii lemnoase cu o valoare ecologica exceptionala cum ar fi stejarii xerofili mediteraneeni, carpinita, jugastrul, artarul tatarasc etc. Fauna este reprezentata prin numeroase specii de nevertebarate si vertebarate, dintre acestea un numar important au statut de specii periclitate sau vulnerabile la nivel national si international, conferind valoare si unicitate patrimoniului natural al acestor rezervatii forestiere.
Din totalul suprafetei de 38309 ha a fondului forestier al judetului nostru, peste 1600 ha constituie arii naturale protejate la nivel national. Toate rezervatiile forestiere (Padurile Hagieni, Fantanita Murfatlar, Dumbraveni, Canaraua Fetii, Esechioi, Cetate, Bratca, Celea Mare Valea lui Ene si Recifii Jurasici Cheia) fac parte si din Reteaua Ecologica Europeana Natura 2000, a carui scop principal este de a opri declinul diversitatii biologice prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase si periclitate specii si habitate de interes european.
Recunoscandu-se rolul important pe care il are in viata noastra, padurea trebuie ocrotita si perceputa ca un bun inestimabil ce apartine in egala masura generatiilor prezente si viitoare.

Album foto

  • Articole din editia din data de 16 Martie 2007

  • Dupa ce regimul comunist a fortat urbanizarea societatii - Tinerii sunt platiti sa vina investitori la sate

    Actualitate
  • Tentativa de viol sub influenta alcoolului

    Actualitate
  • Noi planuri pentru reactoarele 3 si 4

    Actualitate
  • Nivelul Dunarii din Cernavoda va fi tinut sub control?

    Actualitate
  • Luna Padurii 15 martie 15 aprilie

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Consumul de alcool in randul tinerilor si numarul sarcinilor nedorite, in crestere; Specialisti: Romania are cea mai tanara bunica din lume

    Actualitate
  • ANAF recunoaste ca MULTINATIONALELE fraudeaza statul ROMsN!

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771