Vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la Cumpana

2 Octombrie 2009, Ghiulseren Abduraman

CulturaSute de credinciosi din Cumpana, dar si din imprejurimi, s-au bucurat, luni seara, de venirea raclei cu vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheva tocmai de la Mitropolia Iasului, la biserica din localitate care poarta acelasi hram. Vesmintele pretioase au fost aduse de la sute kilometri departare de primarul comunei Cumpana, ec. Mariana Giju, preotul paroh al Bisericii Sfinta Paraschiva din Cumpana, Ion Soare, si de 50 de enoriasi din comuna care au insotit racla. Ei au fost asteptati de inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alaturi de enoriasi si ceilalti preoti ai bisericilor din localitate. Mariana Giju a povestit ca autocarul care a purtat vesmintele sfinte a plecat din Iasi de la ora 11.00, iar dupa aprox. zece ore de mers a ajuns la locul de destinatie, insa drumul a meritat pentru ca &de cinci ani se incearca aducerea vesmintelor sfinte localnicilor din Cumpana”. &A venit rindul bisericii noastre sa avem, inainte de sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, vesmintele”, a declarat Mariana Giju. Vesmintele urmeaza sa fie puse intr-un baldachin, insa Giju spune ca, deocamdata, pina la 14 octombrie, cind se sarbatoreste Sfinta Cuvioasa Parascheva, vor ramine in racla cu care au fost aduse. Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre viata Sfintei Parascheva si incercarile prin care a trecut. &Sfinta Parascheva n-a trait decit 26 de ani, dar in acei ani a adunat in sufletul si trupul ei atit de multa sfintenie incit a devenit maica a virtutilor. in anii traiti n-a stiu decit sa se roage, sa posteasca si sa verse lacrimi”, a declarat inalt Presfintitul.Crestinii o sarbatoresc in fiecare an, la 14 octombrie, pe Sfinta Cuvioasa Parascheva. De 350 de ani, moastele ei se gasesc la Iasi. Ea este cunoscuta in popor si sub numele de "Sfinta Vineri" sau "Vinerea Mare". Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XI - lea si s-a nascut in Epivat (azi Boiados), in Tracia, pe tarmul Marii Marmara. Desi viata sa a fost marcata doar de bunatate, Sfinta Cuvioasa Parascheva a fost ingropata ca o straina, nimeni nestiind cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit cine era acea straina. Povestea incepe cu un marinar care a murit pe o corabie si al carui trup a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia in zona a rugat niste crestini sa-l ingroape dupa rinduiala crestineasca. Sapind ei groapa, "aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma", dar nefiind mirati de descoperire, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, pe nume Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezind pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri. Unul dintre ingeri il mustra pe Gheorghe pentru ca n-a scos din groapa trupul Sfintei Cuvioase, iar imparateasa, insasi Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Album foto

  • Articole din editia din data de 2 Octombrie 2009

  • Balacareala pe bani publici la Consiliul Local Medgidia

    Cultura
  • Vesmintele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la Cumpana

    Cultura
  • Centrale termice in scoli si drumuri reabilitate la Ciocarlia

    Cultura
  • Cupa "Marii Negre" la fotbal, la cea de-a doua editie

    Cultura
  • Etapa a 6-a in Campionatul Judetean de fotbal

    Cultura
  • Articole din aceeasi categorie

  • Cea de-a treia ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice - DAPYX, Medgidia 2019, aproape de start

    Cultura
  • Poetul, Mihai Eminescu, omagiat la Cumpana

    Cultura
  • Festivalul Folcloric al Prieteniei ETHNOS DOBROGEA INTERNATIONAL, Editia a-II-a

    Cultura
  • DAPYX 2018, cel mai mare Festival de gen din Estul Europei

    Cultura
  • Povestea regelui Dapyx

    Cultura
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771