Taximetristii indepartati de la poarta Spitalului Municipal

5 Decembrie 2008, Ghiulseren Abduraman

Actualitate
Soferii de taximetru din zona Spitalului Municipal sunt nemultumiti deoarece li s-a interzis parcarea in poarta Spitalului Municipal.
Directorului institutiei medicale Busu Stere i-a ajuns cutitul la os acum cateva seri si a apelat la ajutorul agentilor Politiei Comunitare pentru a indeparta taximetrele din fata spitalului. Conducerea spitalului spune ca desi taximetristilor li s-a explicat pericolul la care sunt expusi pacientii transportati cu ambulantele care ar putea intarzia datorita blocarii intrarii in spital acestia continua sa parcheze in acelasi loc si nu tin seama de reguli. Conducerea Primariei Medgidia a facut un apel catre taximetristi intr-o sedinta de informare ce a avut loc la inceputul acestei saptamani sa nu mai opreasca in poarta Spitalului Municipal Medgidia deoarece exista pericolul ca, din cauza blocarii intrarii, ambulantele sa intarzie, fiind pusa in pericol viata pacientului transportat.

&Parcam la poarta spitalul pentru beneficiul bolnavilor”
&ii respectam decizia primarului insa majoritatea persoanelor care vin de acolo mai ales batranii nu au telefoane ca sa ne sune pe noi si acesta era motivul pentru care parcam la poarta spitalului. Acum stau in statia de taxi dar unii batrani ma cheama sa ii ajut sa treaca strada pentru a ajunge la taxi”, a declarat un taximetrist ce opereaza in zona.
Taximetristii din zona spitalului municipal spun ca nu sunt ei cei care blocheaza traficul si ca masura luata de autoritati nu are sens deoarece ambulanta avea spatiu suficient pentru a intra in incinta spitalului. &Noi suntem soferi, cunoastem legea si stim ca trebuie sa acordam prioritate ambulantelor & mai spune un alt taximetrist.
Soferii de taximetre mai spun ca masinile particulare parcate la poarta spitalului sunt mai numeroase iar unele parcheaza chiar in incinta spitalului. Soferii de taximetre din alte zone sunt solidari si sunt convinsi ca prezenta taxiurilor in zona Spital sunt un lucru necesar avand in vedere numarul mare de bolnavi care au nevoie de aceste servicii. & Daca noi nu avem acces la poarta spitalului mi se pare corect ca si masinile particulare sa nu parcheze acolo”, se plange un sofer de taxi. Taximetristii spun ca numarul automobilelor particulare parcate in fata Spitalului Municipal il depaseste pe cel al taxiurilor si nu li se pare corect ca particularii sa fie privilegiati.

Clienti agatati la poarta spitalului
&Masurile luate de administratia locala sunt normale deoarece se blocheaza circulatia in zona si ar trebui chiar sa ii amendeze pe cei care nu respecta regulile”, declara un taximetrist ce practica meseria de 20 de ani si nu este foarte solidar cu colegii sai.
Acesta mai spune ca singurul motiv pentru care unii taximetristi parcheaza la poarta spitalului este &agatarea” clientilor care ies din Unitatea de Primire a Urgentelor.

in sedinta organizata de administratia locala taximetristii au fost rugati sa respecte normele de conduita, evitand aruncarea gunoaielor in statii si parcarea in afara statiilor. &Mai sunt taximetristi care isi beau cafeaua ti arunca paharul de unica folosinta sub masina”, se confeseaza un taximetrist.
La intrunirea ce a avut loc la sediul Primariei taximetristii prezenti au semnat contracte de atribuire in gestiune delegata pentru executarea serviciului de transport in regim de taxi.
Contractele sunt insotite de un caiet de sarcini privind desfasurarea activitatii de transport in regim de taxi si inchiriere in care sunt incluse responsabilitatile operatorului de transport.

Deoarece Primaria Medgidia este, de la 30 septembrie 2008, Autoritate de autorizare in domeniul serviciilor de transport public local, dispeceratele existente trebuie sa aiba autorizatie de la Primarie, si toti operatorii de taximetre sunt obligati sa se arondeze la dispecerate.
De asemenea, persoanele fizice autorizate pentru efectuarea activitatii de transport in regim de taxi vor preschimba autorizatia de persoana fizica autorizata pana la data 16 aprilie 2009. De asemenea, in curand se vor infiinta in oras sensuri unice pe anumite strazi si se vor modifica statiile de taximetre.

Articole din editia din data de 5 Decembrie 2008

  • Taximetristii indepartati de la poarta Spitalului Municipal

    Actualitate
  • Site-ul Primariei Medgidia, o pa(ra)gina web

    Actualitate
  • Primul premiu Mehmet Niyazi

    Actualitate
  • Ziua Nationala sarbatorita la Medgidia

    Actualitate
  • 6 PSD, 4 PDL si 3 PNL

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Consumul de alcool in randul tinerilor si numarul sarcinilor nedorite, in crestere; Specialisti: Romania are cea mai tanara bunica din lume

    Actualitate
  • ANAF recunoaste ca MULTINATIONALELE fraudeaza statul ROMsN!

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771