Alexandru Mazare si Eduard Martin au botezat doi copii la Cumpana

14 Noiembrie 2008, Bogdan Chirita

Social
Doi copilasi aflati in grija asistentilor sociali de la biroul de Asistenta Sociala din Primaria Cumpana si Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului au fost crestinati vineri, 7 noimebrie, in Biserica Adormirea Maicii Domnului din Cumpana.

Parintii sprirituali ai celor doi copii au fost deputatii PSD Eduard Martin si Alexandru Mazare, candidatii pentru un mandat de deputat, respectiv de un senator in Parlamentul Romaniei.
Candidatul PSD in Colegiul senatorial 3 in Constanta, Alexandru Mazare, a botezat un baietel de patru luni si jumatate cu numele Florin, care s-a oprit din plans abia spre sfarsitul slujbei, semn ca, spun unii, cind va fi mare, va fi un barbat adevarat. &Cred ca este un gest pe care trebuie sa-l faca orice crestin. Este un gest care vine din suflet, pentru ca simt o mare bucurie si o mare impacare cu mine”, a spus Alexandru Mazare. El a promis ca o sa aiba grija de Florin.

Eduard Martin a botezat o fetita cu numele de Daniela Iuliana. Copila de doar patru luni a fost mult mai cuminte decat baietelul crestinat de Alexandru Mazare, ceea ce l-a determinat pe Martin sa considere ca fetita s-a simtit bine la el in brate.

Album foto

  • Articole din editia din data de 14 Noiembrie 2008

  • Lansare de zile mari la Medgidia: Celia, Directia 5, Spitalul de Urgenta si Costi Ionita

    Social
  • Sediu modern pentru administratia publica din Cumpana

    Social
  • Pensionarii nu il mai vor pe Ion Motoc

    Social
  • Primaria Lumina a concesionat serviciul de ecarisaj

    Social
  • Unitatile de invatamant din Independenta, dotate cu tehnica IT

    Social
  • Articole din aceeasi categorie

  • Caloianul – obicei străvechi, preluat de copiii din Vulturu

    Social
  • Ziua Familiei, sărbătorită la Cumpăna

    Social
  • Pregătiri pentru ziua comunei Dumbrăveni

    Social
  • Primăria Peștera oferă stimulent financiar pentru nou născuți

    Social
  • Buchet muzical pentru doamnele si domnisoarele din Vulturu

    Social
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771