Administrație locală

Elevii, la un pas sa ramana fara corn si lapte

Cornul si laptele ar putea sa nu mai ajunga in scoli, din aceasta toamna, pentru ca autoritatile locale nu s-au grabit sa organizeze inca licitatiile pentru furnizori. in plus, si lingura de miere promisa de Ministerul Educatiei poate sa lipseasca din meniul elevilor. Conform calendarului de atribuire a contractelor, pe 31 iunie ar fi trebuit stabilite firmele care au castigat licitatiile, iar pe 1 septembrie ar trebui sa se semneze contractele. Dupa cum reiese dintr-o centralizare realizata la Ministerul Internelor si Reformei Administrative, doar in judetul Suceava s-a stabilit cine va distribui micul dejun scolarilor. Exista un calendar de atribuire. Noi ne-am tinut de calendar, am colaborat foarte bine cu consiliul judetean si toate au iesit cum trebuie”, ne-a declarat Dumitru Pasniciuc, subprefectul judetului Suceava. in restul judetelor, cei aproximativ doua milioane de elevi este posibil sa nu mai beneficieze de programul guvernamental, cel putin in prima luna de scoala.
in majoritatea cazurilor, consiliile judetene nu au facut nici macar o prezentare a ofertelor. Multe dintre licitatii sunt programate sa se desfasoare la sfarsitul lunii august. in judetul Arges, de exemplu, licitatia este programata pentru 29 august, la ora 12. Daca lucrurile decurg normal, s-ar putea semna contractul chiar atunci! Daca apare insa o contestatie poate dura chiar si 30 de zile pana Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor se pronunta! Doamne fereste sa se intample acest lucru!”, ne-a declarat Dorian Toteanu, sef serviciu Achizitii si Licitatii, din cadrul Consiliului Judetean Arges. incepand cu acest an scolar, prescolarii si elevii din clasele I-IV ar trebui sa primeasca saptamanal si cate 60 de grame de miere, ca supliment nutritiv.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*