Festivalul Cantecului Popular Dobrogean "Elena Roizen", la Ovidiu

8 Februarie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala

Prima editie a Festivalului Cintecului Popular Dobrogean Elena Roizenrdquo; s-a deschis, recent, la Centrul Cultural din Ovidiu, pe scena institutiei de cultura evoluand primii 11 concurenti. Festivalul a inceput in aceeasi zi in care doamna cintecului dobrogean, Elena Roizen, ar fi implinit 63 de ani, iar la manifestare au fost prezenti si membrii familiei sale. inainte de inceperea festivalului, o parte dintre organizatori, printre care directorul Centrului Cultural Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Constanta, Petre Paul Nicolescu, sotul regretatei Elena Roizen, Marcel Roizen, fratele interpretei, Nicu Barbu, primarul orasului Ovidiu, Ion Podaru, solista de muzica populara Floarea Tanasescu si directorul Centrului Cultural Ovidiu, Romica Stan, au sustinut o conferinta in cadrul careia au oferit informatii despre programul, regulamentul concursului si numarul candidatilor. Directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Petre Paul Nicolescu, a precizat ca initiatorul acestui festival a fost presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, institutia pe care acesta o conduce fiind principalul organizator al evenimentului, alaturi de Primaria si Consiliul Local Ovidiu si Centrul Cultural Ovidiu. Ma bucur ca aceasta sarbatoare are loc in ziua in care Elena si-ar fi aniversat ziua de nastere si sint convins ca de acolo de sus si ea se bucura”, a spus sotul Elenei Roizen, Marcel Roizen. La rindul sau, primarul orasului Ovidiu, Ion Podaru, a precizat ca sculptorul Mircea Enache va realiza in localitate un monument omagial Elena Roizen si ca, pe data de 21 mai, de Sfintii imparati Constantin si Elena, va dezveli o placa memoriala, iar Centrul Cultural Ovidiu va lua numele marii soliste a cintecului dobrogean. A fost un model al interpretului de folclor, care a stiut sa pastreze valoarea cintecului dobrogean. Ma simt onorata ca am fost invitata sa particip la acest festival si sa dea Dumnezeu ca aceasta manifestare sa dainuie peste timp”, a declarat interpreta Floarea Tanasescu.
in prima zi a Festivalului Cintecului Popular Dobrogean Elena Roizenrdquo; au evoluat primii 11 concurenti, tineri din diferite zone etnografice ale tarii. Tinerii dornici de afirmare au fost acompaniati de Orchestra de Muzica Populara Radio Bucuresti, dirijata de Adrian Grigoras. Cea care a deschis concursul a fost o reprezentanta a gazdelor, Mihaela Enciu din Ovidiu, aceasta fiind urmata de Anisoara Serafin (Caras Severin), Zina Ghitulescu (Arges), Marian Dascal (Cluj), Elena Cuculici (Oltenia), Romina Nemes (Bihor), Valentin Sanfira (Gorj), Alexandru Bratatan (Suceava), Loredana Streche (Romanati), Catalin Hasa (Alba) si Diana Calinescu (Arges). Tinerii au interpretat piesele in aplauzele publicului, care a fost prezent in numar mare in sala de spectacole a Centrului Cultural Ovidiu. Prima seara a festivalului s-a incheiat cu un recital sustinut de artisti de seama ai folclorului romanesc: Geta Postolache, Oltita Todirca si Nicu Chirita, Victorita Lacatusu, Ion Dragan si Ion Amititeloaie.
Festivalul a continuat cu o serie de recitaluri sustinute de mari artisti ai cintecului popular Ion Ghitulescu, Cornel Borza, Viorica Macovei, Chiamiran Chivu, Cornelia si Lupu Rednic, Valeria Peter Predescu, Floarea Tanasescu, Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu si Marius Cristel Marin.

Album foto

  • Articole din editia din data de 8 Februarie 2008

  • Cristian Darie, noul vicepresedinte al Consiliului Judetean

    Administratie locala
  • Parlamentarii "trag in jos" partidele

    Administratie locala
  • Festivalul Cantecului Popular Dobrogean "Elena Roizen", la Ovidiu

    Administratie locala
  • Administratia din Mihai Viteazu, beneficiara fondurilor de modernizare

    Administratie locala
  • Investitii in drumul Arsa-Pecineaga

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771