Administrație locală

Vrem apa la Valea Dacilor !

Primaria municipiului Medgidia a organizat duminica 3 februarie o dezbatere publica in satul Valea Dacilor. Tema intalnirii a constituit-o continuarea proiectului privind alimentarea cu apa in satul Valea Dacilor. Tema intens discutata in ultimele 2 sedinte ale Consiliului local unde o parte dintre consilierii locali au votat impotriva. Este vorba despre cei doi fosti edili ai Medgidiei dinainte de anul 2004 si o parte dintre consilierii PSD PNL.Cei 1500 de locuitori ai satului Valea Dacilor asteapta de foarte multi ani sa le curga apa la robinete in casa. S-au saturat de promisiuni, vor fapte. Dar iata ca atunci cand promisiunile au inceput sa devina realitate se gasesc 6 consilieri locali ( care au primit si voturi din Valea Dacilor ) sa se opuna. Mai este foarte putin. Practic ce a fost mai greu s-a realizat, putul, reteaua de distributie principala. Mai sunt de executat bransamentele la gospodarii si sa curga apa la robinet. Primarul Dumitru Moinescu s-a intalnit cu cetatenii din Valea Dacilor pentru a ii asigura ca nu se va lasa si ca vor avea apa in case inainte de sarbatorile Pascale.

TRANSPARENTA, DESCHIDERE, RESPECT PENTRU CETATENI

Acestea sunt principiile respectate de primarul Dumitru Moinescu si de administratia locala in tot ceea ce intreprind.

Proiectul de alimentare cu apa a satului Valea Dacilor a fost initiat din RESPECT PENTRU CETATENI, s-a concesionat lucrarea din DESCHIDERE catre dezvoltare si tot ceeea ce se intreprinde in acest sens este TRANSPARENT .

in continuare va prezentam un istoric al proiectului privind alimentarea cu apa a satului Valea Dacilor, proiect pe care il dorim sa devina realitate, din respect pentru cei 1500 de cetateni ai acestei localitati.

in luna iulie 2005, Consiliul local Medgidia a adoptat hotararea nr. 200 prin care a aprobat delegarea gestiunii Serviciului Public de alimentare cu apa si canalizare prin concesiune. Hotararea a intrat in vigoare si ca urmare a inceput derularea procedurii legale de concesionare a serviciului public.

in data de 5 decembrie 2005, a fost publicat anuntul de organizare a licitatiei privind concesionarea serviciului public de apa canalizare in Monitorul Oficial nr. 241 si cotidianele Romania Libera si Cuget Liber.

in urma publicarii anuntului, s-au prezentat si au achizitionat caietele de sarcini, Regia Autonoma Judeteana de apa Constanta si firma SC Bonet Industrial SRL Bucuresti.
in urma studierii documentatiei, reprezentantii celor doua societati au solicitat informatii suplimentare si ca urmare, licitatia nu s-a mai organizat in data de 13 ianuarie 2006 ci in data de 14 martie 2006. Schimbarea datei organizarii licitatiei a fost anuntata conform legii, in Monitorul Oficial nr. 41 din 2006 si cotidianele Romania Libera si Cuget Liber.

Deci, a existat TRANSPARENTA !

La licitatia din data sus mentionata s-a prezentat doar firma Bonet Industrial din Bucuresti. Conform prevederilor legale, deoarece nu s-au prezentat minim 2 ofertanti, s-a reluat procedura de licitatie prin republicarea anuntului. Acesta a fost republicat in Monitorul Oficial nr. 56 /17.03.2006 si in ziarele Romania Libera si Cuget Liber. Si de aceasta data s-a prezentat doar un singur ofertant SC Bonet Industrial SRL.

Neputandu-se adjudeca nici un castigator si in conformitate cu H.G. 1353/2003, comisia de evaluare infiintata prin hotararea Consiliului local nr. 310/2005 a propus initierea procedurii de negociere directa. Comisia de evaluare a fost formata din urmatoarele persoane : Sanda Constantinescu consilier local, Geogiana Narita consilier local, Camelia Plesca consilier local, Marian Iordache consilier local, Tiberiu Dragomir director de dezvoltare, Irina Rosca director Edilmed, Marcela Gherlan director Administratia Financiara, Gabriela Stanciu Autoritatea de mediu Constanta, Valeria Nichitus – sef serviciu Planificare si dezvoltare urbana.
Ca urmare, Consiliul local intrunit in sedinta din data de 20 aprilie 2006 a adoptat HCL nr. 125 prin care a aprobat initierea procedurii de negociere directa pentru concesionarea serviciului public de alimentare cu apa si canalizare in Medgidia.

Anuntul pentru organizarea procedurii de negociere directa a fost de asemenea publicat in Monitorul Oficial nr 88/4.05.2006 si ziarele Cuget Liber si Romania Libera. in urma negocierii directe, comisia de evaluare a hotarat atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimenare cu apa si canalizare societatii Bonet Industrial SRL Bucuresti. Consiliul Local Medgidia a aprobat prin HCL 192/2006 contractul de gestiune a serviciului public de alimentare cu apa si canalizare prin concesiune.

Toate au fost facute cu simt de raspundere, legal si transparent!

Serviciul public de apa – canalizare a devenit obiectul unui parteneriat public – privat intre Municipiul Medgidia si firma Bonet Industrial, ce reprezinta compania americana FORCE Environmental Systems Inc. in Romania. in luna iunie 2006, a avut loc lansarea oficiala a parteneriatului, eveniment la care au fost prezenti si au garantat acest parteneriat reprezentantul ONU in Romania, atasatul comercial al Ambasadei SUA in Romania, director US Ex-IM Bank, Presedintele Force Environmental Systems, Inc. din USA, ViceGuvernatorul Bancii Nationale, Directorul executiv al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Primaria si Consiliul local nu au garantat nici un imprumut bancar al firmei SC Bonet Industrial SRL.
in Anexa G la Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de apa canalizare, se prevede ca lucrarea de alimentare cu apa – canalizare a localitatii Valea Dacilor va fi realizata de SC Bonet Industrial SRL pana la data de 31.12.2006, din surse proprii ale operatoruluirdquo;.

Deoarece firma nu a respectat termenul de finalizare a lucrarii si a executat doar o parte dintre obiectivele investitiei, Primaria a trimis firmei Bonet notificarea nr. 24.901 cu privire la neindeplinirea clauzelor contractuale iar prin adresa nr. 28.875 i s-a adus la cunostinta ca acest contract este reziliat de drept, conform art.1 alin.3.3 din Contractul de concesiune incheiat in 30.06.2006.
Firma Bonet Industrial a trimis Primariei o adresa prin care explica cauzele care stau la baza neindeplinirii clauzelor contractuale si solicita preluarea de catre Consiliul local Medgidia a investitiei realizate pana in prezent.

Pentru ca punem mai presus de orice interesul CETATEANULUI si ca suntem constienti ca locuitorii din Valea Dacilor au nevoie de apa, prin HCL 208/2007 a fost infiintata o comisie care sa analizeze solicitarea firmei Bonet, comisie alcatuita din consilierii locali ( Camelia Plesca, Virgil Moise, Georgiana Ghiorghiu, Sanda Constantinescu, Samir Menan, Marian Iordache ) si Anastasia Mionici din partea Primariei.
Comisia a analizat documentatia tehnico – economica transmisa de SC Bonet iar comisia tehnica alcatuita din specialisti din cadrul Primariei a efectuat verificari in teren pentru confirmarea realizarilor la stadiu fizic a investitiei de alimentare cu apa canalizare la Valea Dacilor, efectuandu-se sondaje pe cateva strazi.
Primaria a contactat firma Maestro Business Consulting care a realizat de asemenea un raport de evaluare a investitiei.

Comisia constituita a intocmit un raport complex care poate fi studiat de oricine este interesat in acest sens. S-a constatat ca firma Bonet a realizat o investitie la Valea Dacilor in valoare de 824.667, 17 lei, constand in lucrari executie retea 14.725 ml, alimentare cu energie electrica, montat rezervor de apa.

Comisia propune spre aprobare Consiliului local preluarea obiectivului de investitii Alimentare cu apa a localitatii Valea Dacilor de la firma Bonet Industrial SRL si finalizarea investitiei pana la data de 25 aprilie 2008.

Lucrarile care mai sunt de executat sunt complexul de inmagazinare pompare, caminele de vizitare, hidrantii si bransamentele la gospodarii.
Lucrarea de forare put a fost realizata la sfarsitul anului 2005 de catre Primarie, cand s-a constatat ca apa are o calitate foarte buna si debitul permite alimentarea localitatii Valea Dacilor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*