Sitirile editiei din data de 1 Februarie, 2021

Primăria Săcele a predat către CNI amplasamentul pentru construire sală de sport

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaPrimarul, Ion Oprea va semna în perioada următoare protocolul de predare al terenului proprietate publică pe care va fi construită sala de sport.În ședința de consiliu local din luna ianuarie a fost aprobată hotărârea privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții (CNI) a amplasamentului aferent obiectivului de investiții Proiect tip „Construire sală de sport cu tribuna 180 de locuri în comuna Săcele, satul Săcele, str.

Consilierii locali din Castelu convocați în ședință ordinară

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaPe 26 februarie, consilierii locali din comuna Castelu au fost convocați în ședință ordinară pentru a dezbate și aproba proiectele de hotărâre inițiate de primarul Nicolae Anghel.Primul proiect aflat pe ordinea de zi, ce viza aprobarea obiectivului de investiții și a implementării proiectului cu tema „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ în comuna Castelu, județul Constanța”, a fost retras din motive tehnice.

ANUNȚ PUBLIC COMUNA VULTURU

Februarie 2021, Bogdan Chirita

AnunturiCOMITETUL LOCAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂINFORMARE DE INTERES PUBLICComitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Vulturu aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în sedința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, a fost adoptată  Hotărârea nr.

Proiect pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Dobromir

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaAutoritățile locale din Dobromir vor depune, în perioada următoare, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) proiectul „Reabilitare și modernizare drumuri comuna Dobromir, județul Constanța”.

Gobeajă Laurențiu Adrian a fost desemnat viceprimarul comunei Amzacea

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaLa sfârșitul lunii ianuarie aleșii locali din Amzacea s-au reunit în ședință de Consiliu Local pentru a desemna viceprimarul comunei.În urma alegerilor din 27 septembrie din componența Consiliului Local Amzacea fac parte: patru membri PSD (Femi Suat, Bălăceanu Irina, Gheorghe Niculae, Badea Nicușor), trei membri Pro România (Gobeajă Laurențiu – Adrian, Petcuci Marian, Badea Tudor), doi membri PNL (Danilov Laura – Larisa, Rasim Redia – Ghiulnar), un membru PNR (Alexa Vasile) și unul PER (Măciucă Laurențiu-Nicușor).

Ostrov, o comună ce se dezvoltă pas cu pas

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaÎnceputul de an vine cu vești bune pentru locuitorii din Ostrov. Modernizarea infrastructurii rutiere, construirea unei capele mortuare, modernizarea și extinderea căminului cultural din Galița sunt doar câteva dintre investițiile pe care primarul Niculae Dragomir și-a propus să le realizeze în 2021.

Proiect de modernizare a drumurilor din Lumina, finalizat

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaAdministrația locală din Lumina a obținut fonduri guvernamentale de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapa a II a,  pentru un proiect ce a avut ca scop asfaltarea străzilor din cartierul B3 pe o lungime de  2,780 kilometri.

Proiectul de asfaltare a 5 străzi din Tuzla va fi finalizat în acest an

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaStrăzile: Biruinței, Liliacului, Pescarilor, Belșugului și Pieței, în suprafață de 2,5 kilometri vor fi asfaltate anul acesta, cu fonduri de la bugetul local.Asfaltarea tuturor străzilor din comună este una dintre prioritățile primarului Reșit Taner, astfel că la fiecare început de an proiectele privind modernizarea infrastructurii rutiere se află pe agenda sa, de lucru.

Iancu Viorica, noul viceprimar al comunei Cerchezu

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaLa începutul lunii februarie consilierii locali s-au reunit în ședință extraordinară pentru a desemnarea viceprimarului comunei.Pe ordinea de zi a ședinței, din 2 februarie, s-au regăsit două puncte.

Proiect pentru înființare rețea de gaze în Albești

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaÎn luna decembrie a anului trecut, autoritățile locale au depus la Ministerul Fondurilor Europene, un proiect pentru înființarea rețelei de gaze la nivelul comunei. Proiectul se află în faza de evaluare.

Pășunea comunei Bărăganu va fi împărțită crescătorilor de animale

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaÎn luna februarie, la sediul Primăriei Bărăganu a avut loc o întâlnire între reprezentanții autorității locale și crescătorii de animale din comună.Primarul, Magdalena Neague, s-a întâlnit cu cei 12 crescători de animale din Lanurile și Bărăganu.

Pași importanți pentru amenajarea Centrului Civic din Cumpăna

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaCumpăna se dezvoltă frumos, iar în curând, un nou proiect va prinde viață. Locuitorii vor beneficia de o zonă de recreere, în care copiii, tinerii, vârstnicii vor avea posibilitatea să-și petreacă timpul liber, să se bucure de natură și să socializeze.

Audit la Primăria Independența

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaÎn luna februarie, o firmă agreată de Asociația Comunelor din România a efectuat auditul pe partea economică, administrativă și executare silită din cadrul Primăriei Independența. În urma verificărilor s-a discutat cu fiecare angajat implicat în activitatea controlată, stabilindu-se și efectuându-se imediat reglementările solicitate de auditor. De asemenea s-a stabilit conduita și procedura de urmat în activitatea viitoare așa încât să nu mai apară neregulile găsite.

19 proiecte, votate în ședința ordinară a lunii februarie în municipiul Medgidia

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaPe 25 februarie 2021, în sala de ședințe a Consiliului Local Medgidia, a avut loc ședința ordinară a lunii februarie, în prezența unui număr de 16 consilieri. Primele proiecte aflate pe ordinea de zi au fost cele privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Medgidia, ale domnilor Bereș Adrian-Petre și Teodorescu Valeriu-Romeo.

Au fost demarate lucrările pentru înființarea Centrului Educațional din Cobadin

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaPrimarul, Cristian Telehoi a semnat, pe 15 februarie, ordinul de începere a lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitare, modernizare și construire infrastructură educațională pentru învățământul primar și gimnazial din comuna Cobadin, județul Constanța”.

Răzvan Burleanu în vizită la Albești

Februarie 2021, Bogdan Chirita

SportPreşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a făcut la începultul lunii februarie o vizită la baza sportivă Gloria Albești, acolo unde echipa CS Gloria, îşi desfăşoară activitatea.

Burse pentru elevii din Mereni

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaLa sfârșitul lunii februarie, membrii Consiliului Local Mereni au fost convocați pentru a participa la ședința ordinară pentru a aproba proiectele de hotărâre inițiate de primarul Dumitru Guriță.

Primăria Oltina va asigura transportul elevilor

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaComuna Oltina a intrat în posesia unui microbuz școlar printr-un contract de comodat pe perioada reabilitării școlii din localitate. Mijlocul de transport a fost cedat de autoritățile locale ale comunei Amzacea.

Ședință de Consiliu local la Fântânele

Februarie 2021, Bogdan Chirita

Administratie localaAleșii locali din Fântânele s-au reunit, la sfârșitul lunii februarie, în ședință ordinară pentru a dezbate proiectele de hotărâre inițiate de primarul Ion Adrian Roșu.Consilierii locali au dezbătut și aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr.

Lucrările la dispensarul medical și piața de pește din Pecineaga, în grafic

Februarie 2021, Lacramioara Chirita

Administratie localaAutoritățile locale din Pecineaga au atras în ultimii ani atât fonduri guvernamentale cât și europene pentru dezvoltarea comunei. Anul trecut au fost demarate lucrările din cadrul a două proiecte de anvergură, este vorba despre construirea dispensarului medical și a unei piețe de pește.

Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
Tel / fax: 0241810404
Mobil: 0722721771