Sitirile editiei din data de 19 Octombrie, 2010

Administratiile locale in greva pe termen nelimitat

19 Octombrie 2010, Redactia

Administratie locala18 octombrie 2010, este data in care presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu a intrat in greva pe termen nelimitat impreuna cu primarii din Constanta. Vineri, 15 octombrie 2010, la sedinta Ligii Alesilor Locali ai PSD, ce a avut pe ordinea de zi patru teme de dezbatere, au participat aproximativ 600 de alesi locali.

Tucan a pierdut procesul cu primaria Navodari

19 Octombrie 2010, Adrian Nicarel

Administratie localaExcluderea consilierului PNL din Consiliul Local a fost aprobata in instant. Primaria Navodari se judeca in mai multe procese cu alesii locali ai PDL Tudorel Calapod si Stefan Galbau, dar si cu fostul consilier local PNL Jean Paul Tucan.

Parteneriat intre primaria comunei Lipnita si municipalitatea Kainargea

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaPe data de 6 octombrie 2010, a avut loc semnarea oficiala a acordului de parteneriat, intre cele doua primarii. Proiectul de realizare a drumului transfrontalier se realizeaza prin Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania - Bulgaria 2007 - 2013 si vizeaza reabilitarea a 17,1 kilometri de drum de pamant.

Semnal de alarma tras de copiii din comuna Saligny

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaPrintre proiectele importante initiate de primarul comunei Saligny, Gabriel Tatulescu, se afla si gradinita, lucrare initiata inca din anul 2007. in acest moment, gradinita din comuna Saligny, este inca in faza de constructie din anul 2007.

Proiectul de colectare si selectare a deseurilor, posibil astazi si in comuna Lipnita

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaDe proiectul initiat de Primaria Deleni, beneficiaza pe langa alte zone si locuitorii comunei Lipnita. Semnarea acestui proiect a avut loc pe data de 22 martie 2010, intre administratia locala din  Deleni si Societatea “Iridex Group”.

Sistem nou de incalzire la gradinita din Conacu

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localain urma cu o saptimana Consiliul Local Cobadin, a montat la institutia de invatamant o centrala electrica si a facut verificarea ei. Printre proiectele de la inceputul mandatului primarului comunei Cobadin, Cristian Telehoi, a fost si constructia unei gradinite noi, pentru copiii din satul Conacu, in care sa-si poata desfasura activitatea in conditii decente.

Scolile cu clasele I-IV din Izvoarele si Cuiugiuc au fost reinfiintate

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaDesfiintarea scolilor i-a nemultumit pe parintii copiilor ce-si desfasoara activitatea in cele 2 institutii de invatamant, astfel ca, protestul lor, a avut rezolvare. Pe data de 15 septembrie, la Inspectoratul Scolar Judetean, a avut loc protestul parintilor din comuna Lipnita, motivul fiind acela ca, copiii lor stau acasa, nemergind la scoala.

In Cobadin s-a achizitionat combustibilul pentru scoli si gradinite

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaPrimaria comunei a achizitionat jumatate din necesarul de combustibil, util institutiilor scolare. Primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi, s-a ingrijit ca scolarii si prescolarii din institutiile de invatamant din comuna, sa aiba caldura in salile de clasa, in iarna acestui an.

Zilele Recoltei la Navodari

19 Octombrie 2010, Dorin Mincu

Administratie localaSfarsitul saptamani trecute a fost marcat de Zilele Recoltei, manifestare care a ajuns la cea de-a VIII-a editie, organizata de Primaria Orasului Navodari cu sprijinul Consiliului Local. In perioada 15 - 17 octombrie, stadionul din localitate a fost gazda producatorilor locali, dar si a celor din localitatile invecinate.

Sportivii medaliati la concursul din Franta, premiati de adminstratia locala din Medgidia

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaAdministratia locala a premiat elevii Clubului de Karate C.S. Sawaky Medgidia si ai Clubului sportiv Scolar Medgidia care au obtinut medalii la concursul Kohai World Cup – Lans – le – Saurier din Franta.

Rechizite din partea Consiliului Judetean Constanta pentru comunele Ostrov, Baneasa, Deleni si Ciocirlia

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

SocialActiunea de distribuire a rechizitelor scolare din cadrul “Programului de sustinere a invatamantului prescolar si preuniversitar clasele I – VIII din mediul rural al judetului Constanta”, a fost reluat de catre Consiliul Judetean Constanta, in perioada 12-18 octombrie a.c, pentru semestrul I al anului scolar 2010-2011. Conform datelor comunicate de primariile din judet, aceste rechizite sunt pentru un numar de 34.

Administratia locala din Deleni, preocupata de institutiile de invatamant din comuna

19 Octombrie 2010, Dorin Mincu

Administratie localaFinalizarea gardului liceului, continuarea lucrarilor la gradinita si incalzirea acestora in timpul iarnii sunt prioritatile stringente ale administratiei locale din comuna Deleni. Una din problemele primariei Deleni, este aceea ca, gradinita ce trebuia sa functioneze in cladirea noua a liceului “Nicolae Istritoiu” din Deleni, nu este finalizata, iar din acest motiv, copiii sunt nevoiti  sa-si desfasoare activitatile intr-o camera din incinta caminului cultural.

Spitalul si institutiile de invatamant din orasul Baneasa, pregatite de venirea iernii

19 Octombrie 2010, Bogdan Chirita

Administratie localaAdministratia locala din Baneasa, se ingrijeste ca pacientii din spital cat si scolarii si prescolarii, sa se bucure de caldura in aceasta iarna. in baza Hotararii de Guvern Nr. 529/2 iunie 2010, ca multe primarii constantene, administratia locala din Baneasa a preluat Centrul de Sanatate din localitate.

Fotbal Judetean

19 Octombrie 2010, Bogdan Chirita

SportSeria NORD Rezultate si marcatori Viteazul Sinoe Mihai Viteazu – C.S.S. Medgidia 8-1 (3-1) – pentru gazde au marcat: Ivanov Nicolae in minutele 5, 6, 48, 52, Bogles Sorin in minutul 32, Corbu Stefan in minutul 64, Siminiciuc Robert in minutul 75, Hanu marius in minutul 78, iar pentru oasaeti a marcat Demirat Gurhan in minutul 30.

Fotbal Liga a IV a

19 Octombrie 2010, Bogdan Chirita

SportSeria Est Rezultate si marcatori Cariocas Constanta – C.S. Agigea 3-2 (3-2) – pentru gazde au marcat: Oprea Andrei in minutul 19, Mega Costin in minutele 26, 34, iar pentru oaspeti au marcat: Almache Alexandru in minutul 6, Nicolae Marius in minutul 34.

Numarul furturilor este in crestere in comuna Oltina

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaAutoritatile locale trag un semnal de alarma cu privire la infractionalitatea si siguranta oamenilor din comuna. Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, ne-a declarat ca furturile au crescut intr-un numar semnificativ, acest lucru ingrijorandu-l. Lipsa locurilor de munca, saracia, criza financiara ii indeamna pe cei care nu vor sa-si castige existenta intr-un mod cinstit, sa fure din gospodariile oamenilor si nu numai.

Extinderea retelei de apa in cartierele I.A.S. Pestera si Porumbelul

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaEdilul comunei Pestera, ofera o sansa reala dezvoltarii comunei, prin extinderea retelei de apa. Reteaua de apa care cuprinde zonele I.A.S. Pestera si Porumbelul, are o lungime de 2,2 km, iar de aceasta extindere vor beneficia un numar de aproximativ 170 de persoane.

Proiecte importante ale administratiei din Adamclisi

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaDorind sa dezvolte comuna, primarul Anton Burcea, continua proiectele care au fost incepute sau care nu au primit finantare. Unul din proiectele pe care edilul comunei Adamclisi le-a reluat, este acela legat de alimentarea cu apa potabila in satul Abrud. Astfel ca, toate documentele depuse la dosar vor ajunge la Ministerul Mediului. Proiectul a fost intocmit pentru ca lucrarile sa se execute de catre primarie si consiliul local.

La Oltina serviciile publice au fost externalizate

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaPrimaria Oltina, este actionar unic in cadrul societatii comeriale de prestari servicii in constructii si renovari. Decizia de infiintare a noii societati a venit ca urmare a constrangerilor Ordonantei 63 din 2010, privind numarul maxim de posturi din administratiile locale.

Modernizarea bazei sportive din comuna Adamclisi

19 Octombrie 2010, Adrian Nicarel

Administratie localaComuna Adamclisi face parte dintre primariile ce primesc bani, potrivit Hotararii de Guvern nr.977/2010, bani destinati pentru modernizarea bazelor sportive din comuna. Printre proiectele administratiei locale din Adamclisi, se numara si modernizarea bazei sportive, care se afla la iesirea din comuna spre Constanta. Licitatia a fost facuta astfel ca, cu banii alocati de Guvern, se doreste inceperea lucarilor obiectivului in aceasta luna, dorinta edilului fiind ca pana la jumatatea anului 2011, sa se finalizeze proiectul.

Program alimente de la Uniunea Europeana, in comunele Mircea Voda si Aliman

19 Octombrie 2010, Adrian Nicarel

SocialDistribuirea alimentelor venite din partea Uniunii Europene, program desfasurat prin Consiliul Judetean Constanta si Agentia de Plati si Interventii in Agricultura, presupune un real ajutor pentru persoanele cu venituri foarte mici.

Locuitorii din Tortoman au sarbatorit hramul bisericii

19 Octombrie 2010, Iulia FÓlfan

Administratie localaEnoriasii din  comuna sarbatoresc pe 14 octombrie, hramul bisericii Sfanta Paraschieva.  Slujba religioasa a fost oficiata de  un sobor de preoti impreuna cu preotul paroh al Parohiei Tortoman, Liviu Adrian Musat. Preotii care au participat la slujba sunt: parintele Romaniuc Constantin din comuna Mircea Voda, parintele Gavrila Ion din Satu Nou, parintele Ionut Vasiliu de la Penitenciarul Poarta Alba.

Fonduri insuficiente pentru plata persoanelor cu handicap

19 Octombrie 2010, Dorin Mincu

SocialReducerea drastica a bugetelor administratiilor publice, a afectat serviciile sociale din cadrul primariilor din tot judetul Constanta. Una din problemele cu care se confrunta administratia locala din Mircea Voda, este lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea alocatiei unui numar de 53 de persoane cu handicap.

Edilul din Aliman, Gheorghe Topalu continua lucrarile la noul sediu al primariei

19 Octombrie 2010, Adrian Nicarel

Administratie localaPrimaria Aliman, asteapta sa primeasca sprijin financiar din partea Consiliului Judetean Constanta, pentru finalizarea lucrarilor la sediul primariei. Primarul comunei Aliman, Gheorghe Topalu, ne-a declarat ca, in prima faza, constructia primariei trebuia finalizata in luna septembrie a acestui an, dar datorita faptului ca a existat un decalaj pe fazele de constructie, se va ajunge la o intarziere de minim 4 luni.

Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
Tel / fax: 0241810404
Mobil: 0722721771