Administrație locală

Lucrările la centrul cultural musulman din Independența, în grafic

Primarul Cristea Gâscan a semnat în luna iunie ordinul de începere a lucrărilor dar și procesul verbal de predare-primire al amplasamentului pentru continuarea lucrărilor la centrul musulman din localitatea Independența.
„Constructorul a demarat lucrările în luna iulie și se lucrează intens, după o vizită pe teren și o analiză a situației am constatat că acestea sunt avansate față de grafic. Situația este îmbucurătoare și sper să se muncească ca până acum pentru a duce la bun sfârșit acest obiectiv”, a precizat primarul Cristea Gâscan.
Obiectul principal al contractului îl constituie execuție lucrări în cadrul proiectului „Centru de activități pentru comunitatea musulmană din localitatea Independența, comuna Independența, județul Constanța – Intrare în legalitate și continuare lucrări”.
Terenul pe care se realizează investiția este situat în intravilanul localității Independența și are o suprafață totală de 1.456,7 metri pătrați. Construcția existentă are o suprafață construită desfășurată de 110,61 mp. Se propune realizarea compartimentării interioare ale grupurilor sanitare precum și a zonei de intrare în birou, pereții de compartimentare a holului de acces din partea estică. Astfel, după finalizarea lucrărilor, clădirea va avea două camere, o sală de activități, office, hol, grupuri sanitare și cameră pentru centrala electrică. De precizat este faptul că nu fac obiectul prezentei achiziții dotările care cuprind mobilier, echipamente IT și PSI.
Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 629.925,87 lei din care 120.402,45 reprezintă cofinanțare de la bugetul local. Termenul de execuție este de 12 luni.
Edilul Cristea Gâscan intenționează să amenajeze 4 drumuri de exploatare agricolă
“În acest moment pregătim cadastrarea și intabularea a 4 drumuri de exploatare, dintre care unul comun cu comuna Dumbrăveni, în vederea pietruirii și asfaltării a 5 kilometri, care au ca scop evitarea drumului DJ 392 în cazul deplasărilor utilajelor și a transportului cerealelor către S.C. Măgura Siloz SRL”, a mai precizat primarul Cristea Gâscan.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*