Administrație locală

Siguranța cetățenilor comunei, importantă pentru primarul Magdalena Neague

La nivelul comunei Bărăganu au fost luat toate măsurile necesare pentru a preveni infecția cu virusul Covid 19. De asemenea, primarul Magdalena Neague a pus în aplicare toate prevederile Ordonanțelor militare emise de Ministerul Afacerilor Interne, după instituirea stării de urgență la nivelul țării.
Administrația locală din Bărăganu demarează o acțiune pentru dezinfectarea tuturor instituțiilor și drumurilor publice din comună. 
„Pentru a preveni răspândirea virusului Covid 19, pe raza comunei, am achiziționat substanța necesară pentru realizarea dezinfecției. Vreau să îi asigur pe locuitorii comunei că produsul utilizat nu pune în pericol viața, sănătatea, securitatea muncii și nu produce un impact negativ asupra mediului”, a precizat primarul, Magdalena Neague.
În cadrul Primăriei a fost înființată o comisie care se ocupă de persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținător. Astfel, cei care se află în imposibilitatea de a părăsi locuința și au nevoie de procurarea alimentelor sau a medicamentelor, pot apela numărul de telefon 0241.859.252.  
Locuitorii din comună sunt informați periodic despre prevederile ordonanțelor militare. Pentru a veni în sprijinul acestora le-a pus la dispoziție formulare de declarație pe propria răspundere. În localitatea Bărăganu acestea pot fi procurate de la Primărie, iar în Lanurile de la Oficiul Poștal.
Cetățenii au fost informați cu privire la modalitatea de depunere a documentelor pentru acordarea șomajului tehnic. 021.4444.000 este numărul de telefon ce poate fi apelat de angajații sau angajatorii care doresc să obțină informații suplimentare despre acordarea șomajului tehnic.
De asemenea, autoritățile locale au pus la dispoziția persoanelor care vin din zone cu risc de coronavirus, numerele de telefon ale Direcției de Sănătate Publică Constanța și totodată i-au informat pe aceștia despre obligația de a se autoizola pentru o perioadă de 14 zile.
Dispoziții privind emiterea actelor de identitate
Primarul, Magdalena Neague le-a transmis locuitorilor modalitatea de lucru a SPCLEP Techirghiol cu privire la emiterea actelor de identitate.
În această perioadă, instituția va soluționa cererile doar cu programare prealabilă la numărul de telefon 0241.736.069. Astfel, începând cu data de 25.03.2020, pe toată perioada stării de urgență, vor fi eliberate acte de identitate doar pentru situații deosebite care implică pierderea, furtul ori distrugerea documentului de identitate. 
De asemenea conform:
Art.14 cap.II din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României „se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*