Social

Locuinte pentru tinerii localitatii Cumpana

In data de 3 martie 2014, incepand cu ora 11.00, in incinta Casei de Cultura din localitate, Consiliul Local si Primaria comunei Cumpana reprezentate legal prin persoana primarului, Mariana Gaju, au organizat evenimentul de inmanare a cheilor celor 19 locuinte ANL finalizate din totalul celor 64 aflate in lucru, repartizate tinerilor din comuna.

La acest de seama eveniment a participat, alaturi de reprezentantii Primariei si Consiliului Local al comunei Cumpana reprezentate legal prin persoane primarului Mariana Gaju, si domnul Dumitru Nancu, director general al Agentiei Nationale pentru Locuinte.
Mare bucurie a fost in sufletele si pe chipurile celor 19 familii ce s-au mutat, in sfarsit, intr-o casa noua. Asteptau cu nerabdare acest moment important pentru vietile lor si asta mai cu seama pentru ca, in tot acest timp, s-au chinuit, fie stand pe la rude, prieteni sau in chirii. Astfel ca, visul acestora de a avea o locuinta a lor, a devenit realitate, in momentul in care le-au fost inmanate cheile noilor case de catre domnul Dumitru Nancu, directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL) impreuna cu alesii locali din localitatea Cumpana.
Apartamentele si garsonierele inaugurate in data de 3 martie 2014 fac parte din primul lot de locuinte ANL, din totalul de 64, care vor fi date in folosinta pana in luna iunie a acestui an, dupa cum spera alesii locali. Conform legii, persoanele care inainteaza demersurile in vederea obtinerii unui locuinte ANL trebuie sa aiba varsta intre 18 si 35 de ani, sa nu detina proprietati si sa-si desfasoare activitatea in localitatea respectiva.
„Lotul” de 19 locuinte face parte din proiectul prin care la Cumpana se construiesc 64 de apartamente ANL, restul de 45 urmand sa fie date in folosinta pana cel tarziu in iunie. „Acum se lucreaza de zor la finalizarea celorlalte locuinte, pentru a inmana si restul cheilor. Desi receptia lucrarilor s-a facut in luna decembrie 2013, am asteptat pana acum pentru a le putea inmana cheile locuintelor noilor locatari in conditii favorabile, adica avand toate bransamentele la utilitati facute. Este important de retinut faptul ca acestea nu sunt locuinte sociale, ci locuinte destinate tinerilor, pe care ei le vor putea cumpara, daca vor dispune”, a declarat seful administratiei locale a comunei Cumpana, Mariana Gaju.
Locuintele ANL au fost ridicate in zona Parcul Verde I si Parcul Verde II, pe soseaua Strajii, avand in vecinatate Canalul Dunare – Marea Neagra, dar si viitorul Campus Scolar, precum si parcul de agrement si o sala de sport ultramoderna, ambele investitii fiind finalizate in 2011.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*