Delfinul Pei-Pei a murit!

Iunie 2013, Marian Carson

Actualitate

Din weekendul trecut, Delfinariul Constanta este mai sarac si mai trist, deoarece Pei Pei, unul din cei trei delfini adusi din China pentru a incanta privirile turistilor si constantenilor, a incetat din viata.

Sambata dimineata, chiar de Ziua Oceanelor, cand au mers sa le dea celor trei delfini prima masa, dresorii l-au gasit pe puntea din bazinul de vara. Specialistii spun ca asa procedeaza orice delfin care isi simte sfarsitul aproape. Moartea delfinului i-a luat prin surprindere pe angajatii Delfinariului, pentru ca Pei Pei nu a dat semne ca ar suferi de ceva, mai ales ca acesta era extrem de bine hranit. "Nu pot sa spun ca i-a lipsit ceva. Pei Pei avea parte de cea mai buna hrana si de cea mai mare atentie, mai ales ca era dominat de cele doua femele", a spus directorul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii (CMSN), Adrian Balba.
Pe de alta parte, directorul CMSN a spus ca, in urma cu cateva luni, au existat semne ca delfinul nu era in cea mai buna forma. "Din acest motiv, au fost facute numeroase analize, inclusiv de catre specialisti straini, dar nu s-a gasit nimic din care sa reiasa ca ar avea o problema. Cert este ca sistemul lui imunitar a fost mai slab decat al femelelor, iar dintr-o cauza neconfirmata inca de un laborator de diagnostic, o infectie a reusit sa-l rapuna. Se pare ca este vorba de o boala infectioasa, nu neaparat contagioasa, pentru ca femelele nu au absolut nimic, ci pur si simplu o infectie. De asemenea, se pare ca ar fi vorba si de o problema la inima", a adaugat Balba, care a precizat ca rezultatele exacte privind cauza decesului vor fi facute publice in cateva zile.
Directorul CMSN a mai spus ca, dupa ce au fost prelevate toate probele pentru analizele necesare, cadavrul delfinului a fost transportat la Agigea, unde exista un incinerator special pentru animale, mamiferul fiind incinerat asa cum cere legislatia internationala.
Sursa: www.telegrafonline.ro


Articole din editia din data de Iunie 2013

  • Victor Ponta, anunt de la Berlin: Vom mentine cota unica la 16% pe tot timpul guvernarii USL

    Actualitate
  • NOUA CONSTITUTIE: Presedintele NU mai reprezinta PUTEREA EXECUTIVA

    Actualitate
  • Parlamentul va avea drept exclusiv de a cere urmarirea penala a ministrilor

    Actualitate
  • Delfinul Pei-Pei a murit!

    Actualitate
  • Ieri a inceput Bac-ul 2013!

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Încep concedierile printre bugetari! Cine e trecut pe lista neagră? S-a ajuns deja la proteste în stradă

    Actualitate
  • Operatorii economici pot solicita Certificatele de Situație de Urgență! Se eliberează exclusiv ONLINE și GRATUIT!

    Actualitate
  • Măsuri extreme, în România. Ministrul de Interne, apel către românii din Diaspora / Se închid barurile și restaurantele, cafenelele, sălile de sport, saloanele de înfrumusețare

    Actualitate
  • 14 unități administrativ teritoriale din județul Constanța vor benefica de cadastru gratuit

    Actualitate
  • Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771