Fonduri Europene

Se fac plati pentru beneficiarii POSDRU! Pana la sfarsitul saptamanii trecute – 945 de cereri de rambursare

Pana la sfarsitul zilei de vineri, 22 februarie 2013, au fost achitate 945 de cereri de rambursare depuse de beneficiarii de finantari acordate prin POS DRU. Platile vizeaza cererile de rambursare care au fost deja procesate de AM, se arata intr-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
„Joi si vineri s-au efectuat plati in valoare de aproximativ 335 milioane de lei catre beneficiarii de finantari acordate prin POS DRU. Achitarea acestei sume inca din prima zi in care avem la dispozitie resursele necesare este un semn ca derularea acestui program se indreapta catre normalitate”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
La sfarsitul lunii ianuarie 2013 erau in derulare 2.455 de contracte de finantare prin POS DRU.
Comisia Europeana a suspendat platile pe POS DRU in luna august 2012, din cauza deficientelor identificate de partea comunitara pentru fondurile europene utilizate in perioada 2009 – 2011. In urma masurilor implementate de Guvernul Romaniei, programul a fost deblocat la inceputul lunii februarie 2013. In consecinta, Comisia Europeana a reluat platile pe acest program operational, iar in aceasta saptamana Romania a incasat 141,5 milioane de euro pe POS DRU. Suma rambursata de la Comisie, aferenta declaratiilor de cheltuieli transmise de partea romana in decembrie 2012, acopera cereri de rambursare care au fost achitate beneficiarilor in trecut, din finantari de la bugetul de stat.
Ministerul Fondurilor Europene implementeaza masuri pentru deblocarea celorlalte trei programe presuspendate de Comisia Europeana: Programul Operational Regional, Programul Operational Sectorial Transport si Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice.
(Sursa: Ministerul Fondurilor Europene)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*