Administrație locală

Sedinta Consiliului Local pe luna octombrie

Saptamana trecuta, consilierii locali din Medgidia au fost convocati in sedinta ordinara a lunii octombrie, ce a avut pe ordinea de zi 12 proiecte de hotarare.

Dintre acestea, nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru a fi admis proiectul privind „Aprobarea modificarii si completarii documentatiei privind delegarea serviciului de iluminat public”. La primul punct, consilierii au votat proiectul de hotarare pentru „aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al Municipiului Medgidia, pe anul 2012”. La cel de-al doilea punct, s-a aprobat „Regulamentul de gestionare a populatiei canine din municipiul Medgidia”, ce are in vedere instituirea de norme privind gestionarea cainilor, combaterea abandonului, solutionarea problemelor generate de prezenta cainilor fara stapan ce pot crea probleme, utilizarea de solutii moderne pentru identificarea si inregistrarea tuturor cainilor de pe teritoriul municipiului.

Tichete sociale trimestirale pentru pensionari si persoanele cu handicap

In vederea ajutorarii persoanelor aflate in dificultate, consilierii locali au votat „proiectul de hotarare de modificare a procedurii privind acordarea trimestriala a unui sprjin material constand in tichete sociale in valoare de 50 lei/beneficiar/trimestru pentru persoanele defavorizate din Medgidia, aprobata prin HCL nr. 44/2012”. Astfel, in cazul pensionarilor, alesii locali au marit plafonul pana la care se pot acorda aceste tichete. Daca pana acum primeau doar pensionarii cu pensii de pana la 400 de lei, de acum incolo vor beneficiaza de tichete inclusiv pensionarii cu venituri de pana la 500 lei/luna. De asemenea, modificari au fost aduse si in cazul persoanelor cu handicap. In aceasta situatie, in afara persoanelor cu handicap grav si/sau incadrate in gradul I de invaliditate, de tichetele sociale ale Primariei vor mai beneficia si persoanele cu handicap accentuat si/sau incadrate in gradul II de invaliditate, cu handicap mediu si usor si/sau incadrate in gradul III de invaliditate, – adulti si copii -, neinstitutionalizate, ale caror drepturi, obtinute din pensie sau venituri cumulate sunt sub 500 lei/luna (exclusiv). Numarul estimativ al celor ce vor primi aceste tichete este de 3000 de beneficiari. „Fiind perioada de criza, am decis sa largim paleta beneficiarilor de tichete sociale, pe baza carora, de la aproximativ 20 de magazine, isi pot lua, gratuit, alimente”, a spus edilul Marian Iordache.

Circulatia carutelor restrictionata

In sedinta de consiliu a lunii octombrie s-au votat si proiectele „Aprobarea Regulamentului pentru inregistrarea vehiculelor care circula pe drumurile publice, pentru care nu exista obligativitatea inmatricularii” si Aprobarea reglementarii circulatiei vehiculelor cu tractiune animala in municipiul Medgidia”.
Locuitorii din Medgidia care mai au de gand sa iasa pe strazile din municipiu cu atelaje trebuie sa se gandeasca de doua ori inainte de a face acest lucru. Asta pentru ca autoritatile publice locale au luat o serie de decizii prin care restrictioneaza circulatia carutelor pe principalele artere ale orasului. In acest sens, potrivit hotararii Consiliului Local, cei care vor incalca noile reguli impuse vor fi sanctionati cu amenda, iar carutele vor fi confiscate. „Medgidia este un oras european si trebuie sa ne prezentam ca atare. Nu este posibil ca in 2012 Medgidia sa fie plina de carute trase de cai sau de magari”, a spus primarul Marian Iordache. De asemenea, potrivit aceleiasi hotarari, detinatorii de atelaje din Medgidia sunt obligati sa-si inregistreze vehiculele la Primarie. In plus, cei care vor conduce vehicule cu tractiune animala pe strazile municipiului trebuie sa aiba peste 18 ani, in caz contrar risca sa primeasca amenzi usturatoare.
Consilierii locali au aprobat si proiectele privind concesionarea prin licitatie publica, a imobilului teren (lot nr.4) ce apartine domeniului public al municipiului Medgidia, in suprafata de 30.000 mp, respectiv a terenului (lot nr. 5) in suprafata de 72.138 mp pentru realizarea parcurilor de panouri fotovoltaice. Crearea acestora va aduce beneficii administratiei locale, prin incasarea de impozite, crearea de locuri de munca precum si redeventa anuala si utilizarea unei parti din energia produsa in interes public, pentru electrificarea gradinitelor.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*