Social

Program de sterilizare si vaccinare al cainilor, dezbatut la Medgidia

Marti, 11 septembrie, locuitorii orasului Medgidia sunt invitati sa participe la o dezbaterea publica ce are ca tema „Program de management al populatiei canine din municipiul Medgidia”.

Dezbaterea va incepe de la ora 17.00, in sala Casei de Cultura „I. N. Roman”, iar cei prezenti vor afla despre programul prin care administratia publica doreste sa reduca si chiar sa elimine riscurile ca cetatenii sa fie agresati de caini, precum si sa stopeze inmultirea necontrolata a acestora.
„Programul de adreseaza cainilor cu stapan si consta in sterilizarea, vaccinarea antirabica si microciparea animalelor, creandu-se o baza de date locala ce va fi corelata la o baza nationala”, a declarat Marian Iordache, primarul municipiului Medgidia. Dezbaterea este deschisa participarii tuturor persoanelor interesate, care pot adresa intrebari cu privire la subiect reprezentantilor autoritatilor ce vor fi prezenti la dezbatere.
Astfel ca, pentru a stopa principala sursa de reproducere a populatiei canine pe raza municipiului Medgidia se va impune in mod OBLIGATORIU microciparea tuturor cainilor cu stapan prin inserarea unui microcip ce va contine un numar unic de inregistrare. Aceasta operatiune si efectuarea procedurilor de rigoare vor fi efectuate de personalul desemnat din cadrul Serviciului de Gestionare a Animalelor, Asociatia Save The Dogs si reprezentantul Politiei Locale.
In cazul refuzului de catre detinatorul animalului de a permite accesul la animal sau pentru inserarea microcipului se va percepe o amenda al carui cuantum va fi prevazuta prin HCL si aplicata de catre reprezentantul Politiei Locale.
De asemenea, in cazul in care detinatorul animalului de rasa canina refuza sterilizarea se va percepe o taxa anuala de monta pentru fiecare caine detinut si va face parte integranta la bugetul Consiliului Local Medgidia.
Pentru un control al reproductiei cainilor pe raza municipiului Medgidia, pana la eradicarea populatiei de caini comunitari, este obligatorie sterilizarea cainilor metisi detinuti in proprietate. Termenul de finalizare a sterilizarilor este de 31 decembrie 2014 de la adoptarea regulamentului.
Sunt exceptati de la obligatia sterilizarii cainii de valoare – cu pedigree, ai MAI, MaPN, caini utilitari si cei cu drept de monta dat de catre Asociatia Chinologica, precum si cei a caror stare de sanatate nu permite interventiea chirurgicala aceasta constituind un risc major pentru viata animalului (caz in care detinatorul va trebui sa prezinte o adeverinta in acest sens de la medicul veterinar).
De asemenea, pot fi exceptati de la obligatia sterilizarii acei caini care au un carnet de sanatate valabil si din a caror date reiese apartenenta acestora la una din rasele canine. Daca datele prezentate contravin realitatii, medicul veterinar poate decide sterilizarea respectivului animal.
Procesul aflat in desfasurare urmareste controlul reproductiei in vederea stabilizarii numarului de caini fara stapan, pentru ca ulterior numarul acestora sa scada pe cale naturala pana la extinctie. Toate actiunile desfasurate de catre Serviciul de gestionare a cainilor fara stapan au ca scop implinirea acestui deziderat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*