Social

Pachete de la Uniunea Europeana pentru locuitorii din Deleni

Din data de 16 noiembrie, administratia locala a comunei Deleni a inceput sa imparta pachetele cu alimente oferite gratuit de Uniunea Europeana, program existent inca din anul 2008.
Beneficiarii acestui program derulat cu bani europeni de autoritatile locale sunt persoanele care se incadreaza in conditiile Legii 416/2001 si care beneficiaza de venitul minim garantat, somerii, persoanele cu handicap grav si accentuat (adulti si copii) dar si pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei.
Astfel ca, asistentii sociali ai administratiei locale s-au preocupat intens de distribuirea unui numar de aproximativ 600 de pachete catre Petrosani, Pietreni, Sipote si Deleni, acolo unde oamenii asteptau cu sufletul la gura alimentele atat de necesare traiului de zi cu zi. Pachetele de la Uniunea Europeana constau in alimentele de baza, cum ar fi: faina, malai, orez, paste fainoase, lapte praf si biscuiti.
Chiar daca nu reprezinta foarte mult, aceasta actiune este una binevenita, fiind de un mare ajutor persoanelor nevoiase, mai cu seama acum, in aceste vremuri de criza prin care trece tara noastra.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*