Administrație locală

Tinerii din Mereni vor avea teren de sport

Edilul comunei Mereni, Gheorghe Chiriac si-a propus pentru acest an sa investeasca intr-un teren de sport tip 2 pentru scoala din comuna, astfel elevii cat si tinerii comunei putandu-se bucura de un astfel de loc de agrement.
Edilul sef al comunei Mereni Gheorghe Chiriac, a declarat pentru ziarul nostru ca unitatea de invatamant din comuna unde se realizeaza terenul de sport a fost renovata cu sprijinul Bancii Mondiale.
„In perioada in care s-au executat lucrarile de reabilitare la scoala, cateva conducte, guri de aerisire dar si amenajarea fosei septice au deteriorat suprafata vechiului teren de sport pe care il aveam. Acesta a fost si motivul pentru care am hotarat amenajarea unuia nou. Imi doresc foarte mult ca acest proiect sa prinda viata, deoarece in comuna noastra nu mai exista un astfel de teren de sport important pentru desfasurarea activitatilor sportive si nu numai”, ne-a informat primarul din Mereni.
Pana in prezent s-a lucrat intens la saparea fundatiei, urmand ca in primavara lui 2012 sa fie montat gazonul sintetic. Terenul are o intindere totala de 42/25 metri, suprafata de joc fiind de 40/22 metri. Acesta va fi imprejmuit, asfaltat, cu covor sintetic de joc, utilat cu porti dar si cu o nocturna. Lucrarile au fost demarate de mai bine de o luna de zile, urmand ca in primavara anului viitor toate toate acestea sa fie finalizate. Valoarea acestui important proiect se ridica la suma de 400.000 lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*