Romania, suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon

30 August 2011, Adrian Nicarel

Actualitate

Romania a fost suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon, decizia finala a Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto, care confirma concluziile preliminare din 8 iulie, fiind in vigoare pana la rezolvarea neconformitatilor identificate. 
"Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto a comunicat, in sedinta publica, decizia finala referitoare la neconformitatile identificate la nivelul Inventarului National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera (INEGES 2010), transmis in 2010 de Romania. Decizia finala a Comitetului de Conformare confirma concluziile preliminare adoptate in 8 iulie 2011. Potrivit acestora, Romania trebuie sa asigure derularea si dezvoltarea masurilor menite sa asigure indeplinirea adecvata a tuturor activitatilor si functiunilor specifice inventarului national si sistemului national pentru estimarea emisiilor antropice de gaze cu efect de sera", informeaza, duminica, Ministerul Mediului.
Decizia finala confirma suspendarea eligibilitatii Romaniei de a participa la mecanismele flexibile in baza articolelor 6, 12 si 17 ale Protocolului de la Kyoto, pana la rezolvarea neconformitatilor identificate. Suspendarea eligibilitatii a intrat in vigoare la comunicarea deciziei.
"in aceeasi decizie, Comitetul apreciaza angajamentul Romaniei de consolidare a sistemului national/imbunatatire a INEGES, angajament evidentiat de informatiile pe care Romania le-a prezentat in cele doua intampinari scrise adresate Comitetului de Conformare, precum si de imbunatatirile recente ale inventarului national, cuprinse in varianta revizuita a INEGES, care a fost trimisa Secretariatului UNFCCC in august 2011", mai spune Ministerul Mediului.

Romania a luat act de decizia finala a Comitetului de Conformare.
Totodata, tara noastra a anuntat ca va continua demersurile de asigurare a functionarii conforme a sistemului national si a inventarului national de emisii de gaze cu efect de sera.
Potrivit Ministerului Mediului, Romania implementeaza deja masurile pentru indeplinirea cerintelor Comitetului, printre care cresterea capacitatii institutionale a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si a Ministerului Mediului si Padurilor, pe componenta schimbari climatice/ sistemul national al emisiilor de carbon, initierea de studii pentru imbunatatirea activitatii de culegere de date si identificare a parametrilor necesari in realizarea inventarului, si cresterea expertizei specifice a personalului din domeniu.
Rezultatele acestor studii vor permite sistemului national de estimare a emisiilor de gaze cu efect de sera trecerea la un nivel tehnic superior de colectare, prelucrare si raportare a datelor, iar in baza lor Romania va pregati o noua varianta revizuita a inventarului national, pe care sa o transmita spre evaluare Secretariatului UNFCCC, urmand sa solicite in baza acestei evaluari, reinstalarea eligibilitatii in cel mai scurt timp, scrie Ministerul Mediului.
Agentia de presa MEDIAFAX a anuntat, joi, ca statul roman pierde sute de milioane de euro din cauza iminentei suspendari de cel putin cateva luni de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon, situatie generata de neregulile la intocmirea inventarului national de emisii, pentru care seful ANPM, Iosif Nagy, urmeaza sa fie demis.
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a confirmat, vineri, la Targu Mures, ca este posibil ca Romania sa fie suspendata, luni, de la tranzactionarea certificatelor de emisii de carbon, din cauza unor deficiente legate de ANPM si ca va lua in acest caz "masuri administrative".
"Voi face modificari in structura conducerii ANPM. Conducerea va fi schimbata, probabil, luni", a spus Borbely, care a adaugat ca s-a gandit deja la persoana care ar putea sa il inlocuiasca pe actualul sef al ANPM, Nagy Iosif.
intrebat daca intentioneaza sa il schimbe pe Nagy Iosif si daca Romania va evita suspendarea tranzactiilor cu certificate verzi, Borbely a raspuns afirmativ.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, ca "trebuie sa fie pus pe masa capul sefului Agentiei de Protectie a Mediului" daca Romania va fi suspendata de la tranzactionarea certificatelor verzi, el precizand ca vrea "capete jos" pentru ca "cei vinovati trebuie sa plateasca".
Suspendarea Romaniei a fost propusa la precedenta reuniune a forului, desfasurata in perioada 6 - 8 iulie la Bonn, in Germania. Conform procedurii, desi concluziile intalnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, tinuta tot la Bonn, Romania nu mai are dreptul la o noua audiere, ci doar la o "declaratie oficiala".
(Sursa: Mediafax)

Articole din editia din data de 30 August 2011

  • Trofeul "Mamaia" 2011 a ajuns la constanteanca Andreea Olariu

    Actualitate
  • Fotbal Liga a IV a

    Actualitate
  • Campionatul Judetean de Fotbal

    Actualitate
  • Jucatorii A.S. Steaua Sprantei Silistea lupta pentru castigarea Trofeului Dogan

    Actualitate
  • Wireless gratuit la Mangalia

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Guvernul a adoptat rectificarea bugetară / Un miliard de lei tăiat de la Educaţie / Dăncilă: Sunt reanalizate cheltuielile de personal, supraestimate iniţial

    Actualitate
  • Petre Daea: "Romania se afla pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe doi la numărul de familii de albine"

    Actualitate
  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771