Buget de austeritate in comuna Cuza Voda

Martie 2011, Dorin Mincu

Administratie locala

Noile reglementari legislative cu privire la bugetul local al primariei il pun in dificultate pe edilul Eugen Dumitru privind  deciziile administrative pe anul 2011. 

Pentru Cuza Voda, fiecare ban la bugetul local este important, de aceea variatiile de buget de la an la an, care ori aduc un buget mai mic, ori unul mai mare, sunt semnificative pentru administratia locala. Primarul Radu Mazare a tras un semnal de alarma primarilor de comune, cu privire la Ordonanta 1397/2010, prin care a aparut declaratia 112, care a unificat toate declaratiile care se depuneau pana in prezent la bugetul de stat pentru impozite, la asigurari sociale, sau la somaj. Astfel ca, efectele acestei ordonante se resimt acum, cand incasarile din venitul global au scazut cu aproape 60%. 
Asa cum a declarat primarul Constantei, efectele s-au facut simtite si in comuna Cuza Voda, acolo unde edilul si-a facut previziunile bugetare pentru anul acesta, care acum se dovedesc a fi inutile din cauza deciziilor luate de Guvernul Boc. ”Am fost nevoiti ca din aceasta cauza, sa organizam o sedinta a Consiliului local pe data de 23 martie, privind modificarea bugetului aprobat initial, deoarece noi prevazusem un anumit buget iar acum el este cu mult mai mic”, a declarat Eugen Dumitru. 
Putem astfel trage concluzia ca prin aceste masuri, Guvernul ingradeste dezvoltarea si modernizarea comunelor, din cauza faptului ca investitiile vor fi tot mai putine.

Articole din editia din data de Martie 2011

  • Ministerul Mediului sfideaza localitatile fara spatii verzi

    Administratie locala
  • Reabilitarea unei cladiri cu risc seismic din orasul Harsova

    Administratie locala
  • Proiecte pentru modernizarea orasului Eforie

    Administratie locala
  • Proiecte pentru modernizarea orasului Eforie

    Administratie locala
  • RAJA schimba conducta de canalizare din Orasul Navodari

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Bilanțul activității primarului din Băneasa, Paul Coliș

    Administratie locala
  • Casa de Cultură din Saraiu va fi inaugurată mâine, 23 septembrie

    Administratie locala
  • Lucrări la grădinița din Miorița

    Administratie locala
  • Investiții pentru copiii și tinerii din Fântânele

    Administratie locala
  • Investiții pentru modernizarea comunei Dumbrăveni

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771