Administrație locală

Cooperarea transfrontaliera continua si in acest an la Lipnita

Unul din proiectele importante pentru comuna Lipnita, ce se afla in derulare este proiectul „Cooperare transfrontaliera in administratia publica intre comunele Kainargea (Bulgaria) si Lipnita (Romania)”, investitie care se deruleaza pe o perioada de 12 luni, incepand din 10 august 2010. 
Proiectul de cooperare transfrontaliera, reprezinta rezultatul unei initiative dezvoltata in cadrul unui parteneriat bulgaro-roman in cadrul careia comuna Kainargea este partener principal, iar comuna Lipnita si Asociatia pentru Cooperare Transfrontaliera si Dezvoltare Dobrogea Dunareana, parteneri secundari. 
Un alt proiect in derulare mai este si cel de realizare a drumului transfrontalier, realizat prin Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania – Bulgaria 2007 – 2013 si vizeaza reabilitarea a 17,1 kilometri de drum de pamant. Proiectul transfrontalier a fost initiat de Consiliul Local Lipnita  si aplicat cu ajutorul reprezentantilor Directiei Generale de Afaceri Europene (DGAE) din Consiliul Judetean Constanta si in colaborare cu municipalitatea Kainargea, din Districtul Silistra – Bulgaria. 
Pentru acest an, edilul comunei Lipnita, Florin Onescu, isi  doreste finalizarea alimentarii cu apa in satul Canlia, iar tot pentru satul Canlia, se doreste continuarea lucrarilor la gradinita, lucrari ce au fost sistate de 2 ani, ea aflandu-se in conservare (doar temelia ridicata), pentru aceasta lucrare asteptindu-se bani de la Guvern. Se doresc continuate si lucrarile la DC 45, astfel ca, au mai ramas de pietruit si asfaltat, 3 km de drum comunal, 6 km fiind realizati in anul 2010. 
Tot in acest an, se doreste si asfaltarea strazilor Morii si Veterani din comuna Lipnita. A fost depus un proiect pentru canalizare si statie de epurare in Lipnita. Edilul ne-a declarat ca, nu au fost probleme cu deszapezirea, aceasta facandu-se prompt si cu profesionalism de catre Serviciul Gospodaresc. 
Pe data de 9 ianuarie, 100 de elevi din cls. I-VIII, au fost la patinuarul din Constanta, prin programul „invatam sa patinam”, initiat de Consiliul Judetean Constanta (CJC) in 2009. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*