Administrație locală

Lipsa acuta de bani la Primaria Adamclisi

Sefii administratiilor locale incearca sa gaseasca solutii pentru a supravietui perioadei de criza si nu se mai aventureaza in demararea unor proiecte pe care oricum nu le vor putea plati. Din lipsa de bani, primarul comunei Adamclisi, Emilian Burcea incepe sa faca scenarii din ce in ce mai sumbre. Edilul spune ca situatia financiara in care se afla Primaria Adamclisi nu este de invidiat si ca nu poate demara proiecte pentru ca are datorii acumulate la diversi furnizori de servicii. &Avem datorii de 2 miliarde lei vechi la diversi furnizori, de la papetarie si pana la energie electrica si credite. De asemenea, avem doua credite in leasing, pe care trebuie sa le platim. Un credit a fost contractat pe cinci ani, pentru achizitionarea unui microbuz si are termen de incheiere anul acesta, iar celalalt a fost luat pentru cumpararea unui excavator si il terminam la anul. La ambele credite avem cate doua sau chiar trei facturi neplatite ”, a declarat edilul-sef al comunei. Angajatii primariei si-au primit salariile insa exista probleme in ceea ce priveste plata drepturilor salariale ale asistentilor personali. Primarul Emilian Burcea a precizat ca salariile asistentilor personali nu au fost platite de doua luni si ca deja primeste &amenintari” din partea acestora. &Daca vor fi virati bani de la Guvern pentru plata asistentilor personali ii vom plati. Este o situatie neplacuta si pentru noi. Un asistent m-a amenintat ca isi va aduce copii la primarie in cazul in care nu isi primeste salariul”, a declarat Burcea. Primarul a mai declarat ca va reduce cheltuielile la maxim pentru a depasi perioada de criza.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*