Programul Prima Casa - 1.756 cereri aprobate

3 Septembrie 2009, Bogdan Chirita

ActualitateSecretarul de stat in Ministerul pentru IMM-uri Maria Parcalabescu a afirmat, la Senat, ca programul Prima Casa s-a dovedit un succes, existand 1.756 de cereri aprobate, in valoare totala de 75.615.000 de lei si 753 de contracte de finantare deja semnate. Ea a mentionat, la dezbaterea in Senat a proiectul de lege pentru aprobareaOrdonantei de urgenta 60/2009 privindunele masuri in vederea implementarii programului Prima Casa, ca acesta este bine gandit si va avea un "impact pe orizontala in economie". Reprezentantul Guvernului i-a rapuns astfel senatorului PSD Petre Daea, care a intrebatcate dosare, cate case si cati beneficiari exista in acest programul care are deja "90 de zile de viata". Raspunsul secretarului de stat nu l-a multumit, insa, pe senatorul social-democrat. "Nu sunt satisfacut de raspuns. Astept sa inteleg. Dezvoltarea pe orizontala am inteles-o. Avem foarte multe dosare, dar pe verticala s-a ridicat ceva? Atunci, daca mi se spune numarul, fie el si zero am inteles ca este exact raspunsul la intrebarea mea", a insistat Petre Daea. "As spune ca ne ridicam si pe verticala, ca sa folosesc si acesta expresie. As vrea sa va informez ca sunt 68 de promisiuni de garantare, ceea ce inseamna ca avem 68 de dosare deja pentru constructii viitoare, aceasta inseamna ca noi ridicam pe verticala", a sustinut secretarul de stat. in cursul dezbaterilor, senatorul Tiberiu Gunthner a sustinut ca Executivul blocheaza niste bani sub forma de garantii pentru ca tinerii sa isi poata achizitiona locuintele la pretul de 1.500-2.000 de euro metrul patrat, in timp ce guvernul reusea sa construiasca locuinte ANL la pretul de 400-600 de euro metru patrat. "Din aceleasi sume se puteau construi de doua ori mai multe de locuinte", a apreciat el, adaugand ca diferenta o reprezinta profiturile uriase ale investitorilor, ale intermediarilor si bancilor. in opinia sa, acesta nu constituie o modalitate cu adevarat eficienta de folosire a putinilor bani de care dispune Guvernul, el mentionand ca prin construirea de noi locuite se deschideau noi fronturi de lucru, se dadea de lucru firmelor, care plateau impozite si asigurau locurile de munca. "Prin acest program se achizitioneaza, de regula, locuinte care deja exista", a spus el, apreciind ca acest program nu este cea mai eficienta cale de valorificare a putinilor bani de care dispune Romania in perioada de criza. in sedinta de miercuri, senatorii au adoptat un amendament care fusese initial respins de Comisia pentru buget, care prevede ca beneficiarii programului "Prima Casa" pot fi persoane fizice care, dupa data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate, o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita si nici nu au in derulare un credit ipotecar. in varianta initiala a ordonantei se facea referire la persoanele care, la data intrarii in vigoare a actului normativ, nu detin in comun sau individual, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, in proprietate, o locuinta. Amendamentul insusit de plen, in pofida recomandarii comisiei de specialitate, apartine senatorilor Toni Grebla, Iulian Urban si Cseke Attila. Un amendament care urmeaza sa fie supus la vot in plen prevede ca asupra imobilelor achizitionate in cadrul programului "Prima Casa" bancile instituie si reinnoiesc in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, un drept de ipoteca de rangul I pe toata durata contractului de creditare, cu interdictia de vanzare a locuintei pe o perioada de cinci ani, fara acordul Ministerului Finantelor. Amendamentul la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului Prima Casa a fost propus de senatorul Ovidiu Bota si prevede posibilitatea vanzarii locuintei in intervalul de cinci ani, cu acordul Ministerului Finantelor. Raportul Comisiei pentru buget si proiectul de lege de adoptare a Ordonantei de urgenta, care are caracter organic, vor fi supuse la vot intr-o sedinta viitoare.

Articole din editia din data de 3 Septembrie 2009

  • Sedinta Consiliului Local transformata in sedinta de partid PNL

    Actualitate
  • Proiect pentru dezvoltarea durabila a 12 localitati

    Actualitate
  • Proiecte de dezvoltare locala la Cernavoda

    Actualitate
  • OLTINA - Primaria va infiinta Politia locala

    Actualitate
  • Gloria Seimeni, Carvan si Cotu Vaii, lideri in Campionatul Judetean de fotbal

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Guvernul a adoptat rectificarea bugetară / Un miliard de lei tăiat de la Educaţie / Dăncilă: Sunt reanalizate cheltuielile de personal, supraestimate iniţial

    Actualitate
  • Petre Daea: "Romania se afla pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe doi la numărul de familii de albine"

    Actualitate
  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771