Germanii s-au reantors acasa la Nisipari

7 August 2009, Bogdan Chirita

CulturaJoi, 30.07.2009, la biserica parohiala din satul Nisipari, a avut loc festivitatea de dezvelire a unei placi comemorative in amintirea familiilor de germani care au vietuit in acest sat in perioada 1922-1940. La eveniment au participat reprezentantii Forumului Democrat German din Constanta, reprezentantii Primaria comunei Castelu, Prof. Univ. Dr. Ghe. Dumitrascu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, Prof. Univ. Dr. Vasile Torica de la Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole, catedra de Geografie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, alte personalitati si cativa membrii ai comunitatii locale. Din partea mass-media, au participat TVR 1 Emisiunea in limba germana, Radio Constanta, precum si ziarele locale &Graiul Dobrogei” si &Cuget Liber”. Ceremonia s-a desfasurat in interiorul bisericii satului (fosta casa de rugaciune germana), debutand cu un discurs rostit de preotul paroh Bogdan Dumitrel Sava, urmat apoi de discursurile domnilor Walter Rastatter presedintele Forumul Democrat German din Constanta si Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitrascu fiu al satului. Cei trei vorbitori au evidentiat contributia majora economica, sociala, culturala si de imagine adusa de catre populatia germana in decursul celor 18 ani de vietuire in aceasta asezare din stepa dobrogeana. S-au facut cunoscute proiectele ce se vor mai derula in acest an la Nisipari si anume, infratirea satului cu o localitate din Germania si intalnirea fiilor si nepotilor familiilor de germani plecati de la Nisipari si stabiliti in prezent atat in Germania, cat si in tarile Peninsulei Scandinave si Canada, evenimente ce vor avea loc in toamna acestui an. A fost prezentata asistentei lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, apartinand autorilor Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava, aparuta la Editura Europolis, Constanta, 2009. Deasemeni, a fost facut cunoscut si site-ul http://parohianisipari.webgarden.ro/ A urmat apoi slujba de sfintire si dezvelirea placii comemorative amplasata pe peretele exterior de la intrarea in biserica, precum si vizitarea de catre cei prezenti a unei vechi locuinte germane situata in imediata vecinatate a locasului de inchinare, singura din sat ce si-a pastrat neschimbata arhitectura originala, nealterata de inovatiile modernismului. Initiatorii si coordonatorii si acestui proiect sunt Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava.Scurt istoric al prezentei germanilor in satul Nisipari (extrase din lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, autori Jenica Sava si Bogdan Dumitrel Sava) La inceputul anilor ’20 ai secolului trecut, au venit din Basarabia 80 de familii de germani. Acestia (evanghelisti si baptisti dupa religie) si-au gasit adapost si loc de vietuire la Nisipari; primele 20 familii au venit in 1922 (urmate, apoi, de altele), ele primind pamant pentru casa si curte in partea de vest a satului (de unde plecasera tatarii) - familiile Sommerfeld, Ziel, Lütke, Ruschainsky, Roth, Brendt, Martin, Pfeiffer, Blumhagen, Unterschütz, Fandrich, Spietel, Meier s.a.). Gandirii germane - putem spune metaforic - i se datoreaza aspectul ordonat al Strazii Nemtesti, al caselor si, de ce nu, imaginii pe care satul a capatat-o ulterior si care se mentine pana astazi. La scurt timp dupa venirea germanilor, localitatea a devenit un colt de rai, fiind renumita pentru ordinea, disciplina si curatenia de aici. Cartierul german avea o strada dreapta, frumoasa, cu pomi plantati de o parte si de alta. Se vehiculeaza ideea ca, fenotipica lineara a caselor germane din Nisipari ar fi pornit de la un arhetip de origine tatareasca. Acest tip de locuinta ar fi fost utilizat de catre populatia germana colonizatoare sosita aici la 1922. Noi nu dorim sa contrazicem pe nimeni...suntem prea mici ca sa o facem! Stam totusi si ne intrebam retoric: Cum ar fi putut reprezentantii unui popor atat de evoluat, cum sunt germanii, cu o ideologie atat de inalta, cu uriase realizari tehnologice etc., cu strategii de neinlocuit de-a lungul unei istorii deloc sarace in evenimente si careia au stiut sa-i faca fata de fiecare data cu succes, sa mearga dupa ideile unui popor de nomazi care-si incropisera aici un catun (Hagi Cabul - n.a.) cu un aspect mizerabil; case mici urite, neingrijite de locuitorii lor, turci tembeli si tatari lenesi, risipite fara ordine... (Danescu, Grigore Gr., Dictionarul geografic, statistic, economic si istoric al jud. Constanta, Bucuresti, 1897, pag. 117), cum ii caracterizeaza istoria dobrogeana a sfarsitului de secol XIX? Oare acest neam de oameni cu creier si cu coloana vertebrala care, culmea, stiau sa si le foloseasca cum trebuie, cu o mandrie si o verticalitate veche de milenii, demni de trecutul lor, ar fi acceptat cel putin in domeniul arhitectural sa imprumute conceptii de la niste barbari care nu aveau la momentul respectiv inca sedimentata in subconstient ideea de casa si masa? Raspunsul il va da probabil tot istoria, candva… Albert Stiller si Herbert Hahn spuneau insa ca, la venirea lor, tinerii colonisti germani au trebuit sa locuiasca in colibele lasate de tatarii care plecasera si, incepand din anul urmator, cand s-au inregistrat recolte bune in intreg satul care au multumit pe toata lumea, au purces la zidirea propriilor locuinte. Terenul ieftin de aici si loturile mari de pamant a atras colonizatori germani si din comunele Atmagea, Ciucurova si Tariverde. (Horia Stinghe, Despre germanii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2007, pag. 158). Casa de rugaciune (folosita dupa 1940 de Biserica Ortodoxa Romana si pana astazi) a fost construita in mijlocul satului de catre populatia germana de confesiune evanghelica stabilita aici in anul 1922, la construirea ei venind in ajutor prin colecte si celelalte comunitati evanghelice din imprejurimile orasului Constanta, la care s-a adaugat subventia de 12 000lei/an de la Decanatul Bucuresti. Asezamantul a fost sfintit la data de 15 iunie 1924. Avea temelie din piatra, zidurile din chirpici iar acoperisul din tigla. Slujba evanghelica se oficia in ziua de duminica dimineata, in prezenta curatorului. Pastorii veneau in sat odata la cateva saptamani. Lacasul era improprietarit cu 5 ha de pamant. Baptistii nu aveau lacas de inchinare; pastorul Herbert Hahn spunea ca fieraria din sat, proprietatea familiei Kolschefsky, a fost vanduta de catre aceasta invatatorului Arlt, iar dupa plecarea lui la Poarta Alba (Alakapu) fieraria a devenit casa de rugaciuni baptista. Slujbele se oficiau aici cu regularitate. A existat insa si o scoala germana, situata langa actuala biserica (fosta casa de rugaciune), ce avea ca invatator pe Rossman venit din Basarabia (Sarata) despre care se spunea ca era iubitor de muzica. Dupa el au urmat Christian Spietel, Liebelt, Arlt (ulterior s-a mutat la Alakapu), Wagner si Eduard Kargel. Printre edilii care au condus Primaria Nisipari s-au numarat si germanii Gustav Litche (1931) si Fridrich Bittner (1932). Dupa anul 1940, cand germanii au plecat spre tara de origine, casa de rugaciune evanghelica a fost preluata de Biserica Ortodoxa Romana, la slujba de sfintire dandu-i-se hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (praznuirea avand loc in fiecare an la data de 8 noiembrie), fiind folosit pentru oficierea serviciului divin liturgic pana astazi. In anul 2002 i sa- adaugat si al doilea hram, respectiv &Sf. Ier. Nicolae” (praznuit anual la data de 6 decembrie). in anul 1940 au fost repatriati in Germania 268 persoane, lasandu-si aici gospodariile bine inchegate si toata argoniseala; 3 germani au ramas totusi. Dupa plecarea acestora, in Nisipari s-au asezat circa 160 familii de romani balcanici, cu ocazia schimbului de populatie dintre romani si bulgari (aromani, originari din partile albaneze ale Turciei Europene), stramutati din Cadrilater si care au preluat gospodariile germanilor, spre pastrare si intretinere (Arhivele Statului C-ta, fond Primaria Nisipari, dosar nr. 7/1939). Germanii s-au reantors acasa la Nisipari Joi, 30.07.2009, la biserica parohiala din satul Nisipari, a avut loc festivitatea de dezvelire a unei placi comemorative in amintirea familiilor de germani care au vietuit in acest sat in perioada 1922-1940. La eveniment au participat reprezentantii Forumului Democrat German din Constanta, reprezentantii Primaria comunei Castelu, Prof. Univ. Dr. Ghe. Dumitrascu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, Prof. Univ. Dr. Vasile Torica de la Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole, catedra de Geografie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, alte personalitati si cativa membrii ai comunitatii locale. Din partea mass-media, au participat TVR 1 Emisiunea in limba germana, Radio Constanta, precum si ziarele locale &Graiul Dobrogei” si &Cuget Liber”. Ceremonia s-a desfasurat in interiorul bisericii satului (fosta casa de rugaciune germana), debutand cu un discurs rostit de preotul paroh Bogdan Dumitrel Sava, urmat apoi de discursurile domnilor Walter Rastatter presedintele Forumul Democrat German din Constanta si Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitrascu fiu al satului. Cei trei vorbitori au evidentiat contributia majora economica, sociala, culturala si de imagine adusa de catre populatia germana in decursul celor 18 ani de vietuire in aceasta asezare din stepa dobrogeana. S-au facut cunoscute proiectele ce se vor mai derula in acest an la Nisipari si anume, infratirea satului cu o localitate din Germania si intalnirea fiilor si nepotilor familiilor de germani plecati de la Nisipari si stabiliti in prezent atat in Germania, cat si in tarile Peninsulei Scandinave si Canada, evenimente ce vor avea loc in toamna acestui an. A fost prezentata asistentei lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, apartinand autorilor Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava, aparuta la Editura Europolis, Constanta, 2009. Deasemeni, a fost facut cunoscut si site-ul http://parohianisipari.webgarden.ro/ A urmat apoi slujba de sfintire si dezvelirea placii comemorative amplasata pe peretele exterior de la intrarea in biserica, precum si vizitarea de catre cei prezenti a unei vechi locuinte germane situata in imediata vecinatate a locasului de inchinare, singura din sat ce si-a pastrat neschimbata arhitectura originala, nealterata de inovatiile modernismului. Initiatorii si coordonatorii si acestui proiect sunt Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava. Scurt istoric al prezentei germanilor in satul Nisipari(extrase din lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, autori Jenica Sava si Bogdan Dumitrel Sava) La inceputul anilor ’20 ai secolului trecut, au venit din Basarabia 80 de familii de germani. Acestia (evanghelisti si baptisti dupa religie) si-au gasit adapost si loc de vietuire la Nisipari; primele 20 familii au venit in 1922 (urmate, apoi, de altele), ele primind pamant pentru casa si curte in partea de vest a satului (de unde plecasera tatarii) - familiile Sommerfeld, Ziel, Lütke, Ruschainsky, Roth, Brendt, Martin, Pfeiffer, Blumhagen, Unterschütz, Fandrich, Spietel, Meier s.a.). Gandirii germane - putem spune metaforic - i se datoreaza aspectul ordonat al Strazii Nemtesti, al caselor si, de ce nu, imaginii pe care satul a capatat-o ulterior si care se mentine pana astazi. La scurt timp dupa venirea germanilor, localitatea a devenit un colt de rai, fiind renumita pentru ordinea, disciplina si curatenia de aici. Cartierul german avea o strada dreapta, frumoasa, cu pomi plantati de o parte si de alta. Se vehiculeaza ideea ca, fenotipica lineara a caselor germane din Nisipari ar fi pornit de la un arhetip de origine tatareasca. Acest tip de locuinta ar fi fost utilizat de catre populatia germana colonizatoare sosita aici la 1922. Noi nu dorim sa contrazicem pe nimeni...suntem prea mici ca sa o facem! Stam totusi si ne intrebam retoric: Cum ar fi putut reprezentantii unui popor atat de evoluat, cum sunt germanii, cu o ideologie atat de inalta, cu uriase realizari tehnologice etc., cu strategii de neinlocuit de-a lungul unei istorii deloc sarace in evenimente si careia au stiut sa-i faca fata de fiecare data cu succes, sa mearga dupa ideile unui popor de nomazi care-si incropisera aici un catun (Hagi Cabul - n.a.) cu un aspect mizerabil; case mici urite, neingrijite de locuitorii lor, turci tembeli si tatari lenesi, risipite fara ordine... (Danescu, Grigore Gr., Dictionarul geografic, statistic, economic si istoric al jud. Constanta, Bucuresti, 1897, pag. 117), cum ii caracterizeaza istoria dobrogeana a sfarsitului de secol XIX? Oare acest neam de oameni cu creier si cu coloana vertebrala care, culmea, stiau sa si le foloseasca cum trebuie, cu o mandrie si o verticalitate veche de milenii, demni de trecutul lor, ar fi acceptat cel putin in domeniul arhitectural sa imprumute conceptii de la niste barbari care nu aveau la momentul respectiv inca sedimentata in subconstient ideea de casa si masa? Raspunsul il va da probabil tot istoria, candva… Albert Stiller si Herbert Hahn spuneau insa ca, la venirea lor, tinerii colonisti germani au trebuit sa locuiasca in colibele lasate de tatarii care plecasera si, incepand din anul urmator, cand s-au inregistrat recolte bune in intreg satul care au multumit pe toata lumea, au purces la zidirea propriilor locuinte. Terenul ieftin de aici si loturile mari de pamant a atras colonizatori germani si din comunele Atmagea, Ciucurova si Tariverde. (Horia Stinghe, Despre germanii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2007, pag. 158). Casa de rugaciune (folosita dupa 1940 de Biserica Ortodoxa Romana si pana astazi) a fost construita in mijlocul satului de catre populatia germana de confesiune evanghelica stabilita aici in anul 1922, la construirea ei venind in ajutor prin colecte si celelalte comunitati evanghelice din imprejurimile orasului Constanta, la care s-a adaugat subventia de 12 000lei/an de la Decanatul Bucuresti. Asezamantul a fost sfintit la data de 15 iunie 1924. Avea temelie din piatra, zidurile din chirpici iar acoperisul din tigla. Slujba evanghelica se oficia in ziua de duminica dimineata, in prezenta curatorului. Pastorii veneau in sat odata la cateva saptamani. Lacasul era improprietarit cu 5 ha de pamant. Baptistii nu aveau lacas de inchinare; pastorul Herbert Hahn spunea ca fieraria din sat, proprietatea familiei Kolschefsky, a fost vanduta de catre aceasta invatatorului Arlt, iar dupa plecarea lui la Poarta Alba (Alakapu) fieraria a devenit casa de rugaciuni baptista. Slujbele se oficiau aici cu regularitate. A existat insa si o scoala germana, situata langa actuala biserica (fosta casa de rugaciune), ce avea ca invatator pe Rossman venit din Basarabia (Sarata) despre care se spunea ca era iubitor de muzica. Dupa el au urmat Christian Spietel, Liebelt, Arlt (ulterior s-a mutat la Alakapu), Wagner si Eduard Kargel. Printre edilii care au condus Primaria Nisipari s-au numarat si germanii Gustav Litche (1931) si Fridrich Bittner (1932). Dupa anul 1940, cand germanii au plecat spre tara de origine, casa de rugaciune evanghelica a fost preluata de Biserica Ortodoxa Romana, la slujba de sfintire dandu-i-se hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (praznuirea avand loc in fiecare an la data de 8 noiembrie), fiind folosit pentru oficierea serviciului divin liturgic pana astazi. In anul 2002 i sa- adaugat si al doilea hram, respectiv &Sf. Ier. Nicolae” (praznuit anual la data de 6 decembrie). in anul 1940 au fost repatriati in Germania 268 persoane, lasandu-si aici gospodariile bine inchegate si toata argoniseala; 3 germani au ramas totusi. Dupa plecarea acestora, in Nisipari s-au asezat circa 160 familii de romani balcanici, cu ocazia schimbului de populatie dintre romani si bulgari (aromani, originari din partile albaneze ale Turciei Europene), stramutati din Cadrilater si care au preluat gospodariile germanilor, spre pastrare si intretinere (Arhivele Statului C-ta, fond Primaria Nisipari, dosar nr. 7/1939). Germanii s-au reantors acasa la Nisipari Joi, 30.07.2009, la biserica parohiala din satul Nisipari, a avut loc festivitatea de dezvelire a unei placi comemorative in amintirea familiilor de germani care au vietuit in acest sat in perioada 1922-1940. La eveniment au participat reprezentantii Forumului Democrat German din Constanta, reprezentantii Primaria comunei Castelu, Prof. Univ. Dr. Ghe. Dumitrascu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, Prof. Univ. Dr. Vasile Torica de la Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole, catedra de Geografie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, alte personalitati si cativa membrii ai comunitatii locale. Din partea mass-media, au participat TVR 1 Emisiunea in limba germana, Radio Constanta, precum si ziarele locale &Graiul Dobrogei” si &Cuget Liber”. Ceremonia s-a desfasurat in interiorul bisericii satului (fosta casa de rugaciune germana), debutand cu un discurs rostit de preotul paroh Bogdan Dumitrel Sava, urmat apoi de discursurile domnilor Walter Rastatter presedintele Forumul Democrat German din Constanta si Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitrascu fiu al satului. Cei trei vorbitori au evidentiat contributia majora economica, sociala, culturala si de imagine adusa de catre populatia germana in decursul celor 18 ani de vietuire in aceasta asezare din stepa dobrogeana. S-au facut cunoscute proiectele ce se vor mai derula in acest an la Nisipari si anume, infratirea satului cu o localitate din Germania si intalnirea fiilor si nepotilor familiilor de germani plecati de la Nisipari si stabiliti in prezent atat in Germania, cat si in tarile Peninsulei Scandinave si Canada, evenimente ce vor avea loc in toamna acestui an. A fost prezentata asistentei lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, apartinand autorilor Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava, aparuta la Editura Europolis, Constanta, 2009. Deasemeni, a fost facut cunoscut si site-ul http://parohianisipari.webgarden.ro/ A urmat apoi slujba de sfintire si dezvelirea placii comemorative amplasata pe peretele exterior de la intrarea in biserica, precum si vizitarea de catre cei prezenti a unei vechi locuinte germane situata in imediata vecinatate a locasului de inchinare, singura din sat ce si-a pastrat neschimbata arhitectura originala, nealterata de inovatiile modernismului. Initiatorii si coordonatorii si acestui proiect sunt Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava. Scurt istoric al prezentei germanilor in satul Nisipari(extrase din lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, autori Jenica Sava si Bogdan Dumitrel Sava) La inceputul anilor ’20 ai secolului trecut, au venit din Basarabia 80 de familii de germani. Acestia (evanghelisti si baptisti dupa religie) si-au gasit adapost si loc de vietuire la Nisipari; primele 20 familii au venit in 1922 (urmate, apoi, de altele), ele primind pamant pentru casa si curte in partea de vest a satului (de unde plecasera tatarii) - familiile Sommerfeld, Ziel, Lütke, Ruschainsky, Roth, Brendt, Martin, Pfeiffer, Blumhagen, Unterschütz, Fandrich, Spietel, Meier s.a.). Gandirii germane - putem spune metaforic - i se datoreaza aspectul ordonat al Strazii Nemtesti, al caselor si, de ce nu, imaginii pe care satul a capatat-o ulterior si care se mentine pana astazi. La scurt timp dupa venirea germanilor, localitatea a devenit un colt de rai, fiind renumita pentru ordinea, disciplina si curatenia de aici. Cartierul german avea o strada dreapta, frumoasa, cu pomi plantati de o parte si de alta. Se vehiculeaza ideea ca, fenotipica lineara a caselor germane din Nisipari ar fi pornit de la un arhetip de origine tatareasca. Acest tip de locuinta ar fi fost utilizat de catre populatia germana colonizatoare sosita aici la 1922. Noi nu dorim sa contrazicem pe nimeni...suntem prea mici ca sa o facem! Stam totusi si ne intrebam retoric: Cum ar fi putut reprezentantii unui popor atat de evoluat, cum sunt germanii, cu o ideologie atat de inalta, cu uriase realizari tehnologice etc., cu strategii de neinlocuit de-a lungul unei istorii deloc sarace in evenimente si careia au stiut sa-i faca fata de fiecare data cu succes, sa mearga dupa ideile unui popor de nomazi care-si incropisera aici un catun (Hagi Cabul - n.a.) cu un aspect mizerabil; case mici urite, neingrijite de locuitorii lor, turci tembeli si tatari lenesi, risipite fara ordine... (Danescu, Grigore Gr., Dictionarul geografic, statistic, economic si istoric al jud. Constanta, Bucuresti, 1897, pag. 117), cum ii caracterizeaza istoria dobrogeana a sfarsitului de secol XIX? Oare acest neam de oameni cu creier si cu coloana vertebrala care, culmea, stiau sa si le foloseasca cum trebuie, cu o mandrie si o verticalitate veche de milenii, demni de trecutul lor, ar fi acceptat cel putin in domeniul arhitectural sa imprumute conceptii de la niste barbari care nu aveau la momentul respectiv inca sedimentata in subconstient ideea de casa si masa? Raspunsul il va da probabil tot istoria, candva… Albert Stiller si Herbert Hahn spuneau insa ca, la venirea lor, tinerii colonisti germani au trebuit sa locuiasca in colibele lasate de tatarii care plecasera si, incepand din anul urmator, cand s-au inregistrat recolte bune in intreg satul care au multumit pe toata lumea, au purces la zidirea propriilor locuinte. Terenul ieftin de aici si loturile mari de pamant a atras colonizatori germani si din comunele Atmagea, Ciucurova si Tariverde. (Horia Stinghe, Despre germanii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2007, pag. 158). Casa de rugaciune (folosita dupa 1940 de Biserica Ortodoxa Romana si pana astazi) a fost construita in mijlocul satului de catre populatia germana de confesiune evanghelica stabilita aici in anul 1922, la construirea ei venind in ajutor prin colecte si celelalte comunitati evanghelice din imprejurimile orasului Constanta, la care s-a adaugat subventia de 12 000lei/an de la Decanatul Bucuresti. Asezamantul a fost sfintit la data de 15 iunie 1924. Avea temelie din piatra, zidurile din chirpici iar acoperisul din tigla. Slujba evanghelica se oficia in ziua de duminica dimineata, in prezenta curatorului. Pastorii veneau in sat odata la cateva saptamani. Lacasul era improprietarit cu 5 ha de pamant. Baptistii nu aveau lacas de inchinare; pastorul Herbert Hahn spunea ca fieraria din sat, proprietatea familiei Kolschefsky, a fost vanduta de catre aceasta invatatorului Arlt, iar dupa plecarea lui la Poarta Alba (Alakapu) fieraria a devenit casa de rugaciuni baptista. Slujbele se oficiau aici cu regularitate. A existat insa si o scoala germana, situata langa actuala biserica (fosta casa de rugaciune), ce avea ca invatator pe Rossman venit din Basarabia (Sarata) despre care se spunea ca era iubitor de muzica. Dupa el au urmat Christian Spietel, Liebelt, Arlt (ulterior s-a mutat la Alakapu), Wagner si Eduard Kargel. Printre edilii care au condus Primaria Nisipari s-au numarat si germanii Gustav Litche (1931) si Fridrich Bittner (1932). Dupa anul 1940, cand germanii au plecat spre tara de origine, casa de rugaciune evanghelica a fost preluata de Biserica Ortodoxa Romana, la slujba de sfintire dandu-i-se hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (praznuirea avand loc in fiecare an la data de 8 noiembrie), fiind folosit pentru oficierea serviciului divin liturgic pana astazi. In anul 2002 i sa- adaugat si al doilea hram, respectiv &Sf. Ier. Nicolae” (praznuit anual la data de 6 decembrie). in anul 1940 au fost repatriati in Germania 268 persoane, lasandu-si aici gospodariile bine inchegate si toata argoniseala; 3 germani au ramas totusi. Dupa plecarea acestora, in Nisipari s-au asezat circa 160 familii de romani balcanici, cu ocazia schimbului de populatie dintre romani si bulgari (aromani, originari din partile albaneze ale Turciei Europene), stramutati din Cadrilater si care au preluat gospodariile germanilor, spre pastrare si intretinere (Arhivele Statului C-ta, fond Primaria Nisipari, dosar nr. 7/1939). Germanii s-au reantors acasa la Nisipari Joi, 30.07.2009, la biserica parohiala din satul Nisipari, a avut loc festivitatea de dezvelire a unei placi comemorative in amintirea familiilor de germani care au vietuit in acest sat in perioada 1922-1940. La eveniment au participat reprezentantii Forumului Democrat German din Constanta, reprezentantii Primaria comunei Castelu, Prof. Univ. Dr. Ghe. Dumitrascu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, Prof. Univ. Dr. Vasile Torica de la Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole, catedra de Geografie din cadrul Universitatii Ovidius Constanta, alte personalitati si cativa membrii ai comunitatii locale. Din partea mass-media, au participat TVR 1 Emisiunea in limba germana, Radio Constanta, precum si ziarele locale &Graiul Dobrogei” si &Cuget Liber”. Ceremonia s-a desfasurat in interiorul bisericii satului (fosta casa de rugaciune germana), debutand cu un discurs rostit de preotul paroh Bogdan Dumitrel Sava, urmat apoi de discursurile domnilor Walter Rastatter presedintele Forumul Democrat German din Constanta si Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitrascu fiu al satului. Cei trei vorbitori au evidentiat contributia majora economica, sociala, culturala si de imagine adusa de catre populatia germana in decursul celor 18 ani de vietuire in aceasta asezare din stepa dobrogeana. S-au facut cunoscute proiectele ce se vor mai derula in acest an la Nisipari si anume, infratirea satului cu o localitate din Germania si intalnirea fiilor si nepotilor familiilor de germani plecati de la Nisipari si stabiliti in prezent atat in Germania, cat si in tarile Peninsulei Scandinave si Canada, evenimente ce vor avea loc in toamna acestui an. A fost prezentata asistentei lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, apartinand autorilor Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava, aparuta la Editura Europolis, Constanta, 2009. Deasemeni, a fost facut cunoscut si site-ul http://parohianisipari.webgarden.ro/ A urmat apoi slujba de sfintire si dezvelirea placii comemorative amplasata pe peretele exterior de la intrarea in biserica, precum si vizitarea de catre cei prezenti a unei vechi locuinte germane situata in imediata vecinatate a locasului de inchinare, singura din sat ce si-a pastrat neschimbata arhitectura originala, nealterata de inovatiile modernismului. Initiatorii si coordonatorii si acestui proiect sunt Prof. Jenica Sava si Pr. Bogdan Dumitrel Sava. Scurt istoric al prezentei germanilor in satul Nisipari(extrase din lucrarea &Nisipari un sat din stepa dobrogeana”, autori Jenica Sava si Bogdan Dumitrel Sava) La inceputul anilor ’20 ai secolului trecut, au venit din Basarabia 80 de familii de germani. Acestia (evanghelisti si baptisti dupa religie) si-au gasit adapost si loc de vietuire la Nisipari; primele 20 familii au venit in 1922 (urmate, apoi, de altele), ele primind pamant pentru casa si curte in partea de vest a satului (de unde plecasera tatarii) - familiile Sommerfeld, Ziel, Lütke, Ruschainsky, Roth, Brendt, Martin, Pfeiffer, Blumhagen, Unterschütz, Fandrich, Spietel, Meier s.a.). Gandirii germane - putem spune metaforic - i se datoreaza aspectul ordonat al Strazii Nemtesti, al caselor si, de ce nu, imaginii pe care satul a capatat-o ulterior si care se mentine pana astazi. La scurt timp dupa venirea germanilor, localitatea a devenit un colt de rai, fiind renumita pentru ordinea, disciplina si curatenia de aici. Cartierul german avea o strada dreapta, frumoasa, cu pomi plantati de o parte si de alta. Se vehiculeaza ideea ca, fenotipica lineara a caselor germane din Nisipari ar fi pornit de la un arhetip de origine tatareasca. Acest tip de locuinta ar fi fost utilizat de catre populatia germana colonizatoare sosita aici la 1922. Noi nu dorim sa contrazicem pe nimeni...suntem prea mici ca sa o facem! Stam totusi si ne intrebam retoric: Cum ar fi putut reprezentantii unui popor atat de evoluat, cum sunt germanii, cu o ideologie atat de inalta, cu uriase realizari tehnologice etc., cu strategii de neinlocuit de-a lungul unei istorii deloc sarace in evenimente si careia au stiut sa-i faca fata de fiecare data cu succes, sa mearga dupa ideile unui popor de nomazi care-si incropisera aici un catun (Hagi Cabul - n.a.) cu un aspect mizerabil; case mici urite, neingrijite de locuitorii lor, turci tembeli si tatari lenesi, risipite fara ordine... (Danescu, Grigore Gr., Dictionarul geografic, statistic, economic si istoric al jud. Constanta, Bucuresti, 1897, pag. 117), cum ii caracterizeaza istoria dobrogeana a sfarsitului de secol XIX? Oare acest neam de oameni cu creier si cu coloana vertebrala care, culmea, stiau sa si le foloseasca cum trebuie, cu o mandrie si o verticalitate veche de milenii, demni de trecutul lor, ar fi acceptat cel putin in domeniul arhitectural sa imprumute conceptii de la niste barbari care nu aveau la momentul respectiv inca sedimentata in subconstient ideea de casa si masa? Raspunsul il va da probabil tot istoria, candva… Albert Stiller si Herbert Hahn spuneau insa ca, la venirea lor, tinerii colonisti germani au trebuit sa locuiasca in colibele lasate de tatarii care plecasera si, incepand din anul urmator, cand s-au inregistrat recolte bune in intreg satul care au multumit pe toata lumea, au purces la zidirea propriilor locuinte. Terenul ieftin de aici si loturile mari de pamant a atras colonizatori germani si din comunele Atmagea, Ciucurova si Tariverde. (Horia Stinghe, Despre germanii din Dobrogea, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2007, pag. 158). Casa de rugaciune (folosita dupa 1940 de Biserica Ortodoxa Romana si pana astazi) a fost construita in mijlocul satului de catre populatia germana de confesiune evanghelica stabilita aici in anul 1922, la construirea ei venind in ajutor prin colecte si celelalte comunitati evanghelice din imprejurimile orasului Constanta, la care s-a adaugat subventia de 12 000lei/an de la Decanatul Bucuresti. Asezamantul a fost sfintit la data de 15 iunie 1924. Avea temelie din piatra, zidurile din chirpici iar acoperisul din tigla. Slujba evanghelica se oficia in ziua de duminica dimineata, in prezenta curatorului. Pastorii veneau in sat odata la cateva saptamani. Lacasul era improprietarit cu 5 ha de pamant. Baptistii nu aveau lacas de inchinare; pastorul Herbert Hahn spunea ca fieraria din sat, proprietatea familiei Kolschefsky, a fost vanduta de catre aceasta invatatorului Arlt, iar dupa plecarea lui la Poarta Alba (Alakapu) fieraria a devenit casa de rugaciuni baptista. Slujbele se oficiau aici cu regularitate. A existat insa si o scoala germana, situata langa actuala biserica (fosta casa de rugaciune), ce avea ca invatator pe Rossman venit din Basarabia (Sarata) despre care se spunea ca era iubitor de muzica. Dupa el au urmat Christian Spietel, Liebelt, Arlt (ulterior s-a mutat la Alakapu), Wagner si Eduard Kargel. Printre edilii care au condus Primaria Nisipari s-au numarat si germanii Gustav Litche (1931) si Fridrich Bittner (1932). Dupa anul 1940, cand germanii au plecat spre tara de origine, casa de rugaciune evanghelica a fost preluata de Biserica Ortodoxa Romana, la slujba de sfintire dandu-i-se hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (praznuirea avand loc in fiecare an la data de 8 noiembrie), fiind folosit pentru oficierea serviciului divin liturgic pana astazi. In anul 2002 i sa- adaugat si al doilea hram, respectiv &Sf. Ier. Nicolae” (praznuit anual la data de 6 decembrie). in anul 1940 au fost repatriati in Germania 268 persoane, lasandu-si aici gospodariile bine inchegate si toata argoniseala; 3 germani au ramas totusi. Dupa plecarea acestora, in Nisipari s-au asezat circa 160 familii de romani balcanici, cu ocazia schimbului de populatie dintre romani si bulgari (aromani, originari din partile albaneze ale Turciei Europene), stramutati din Cadrilater si care au preluat gospodariile germanilor, spre pastrare si intretinere (Arhivele Statului C-ta, fond Primaria Nisipari, dosar nr. 7/1939).

Album foto

  • Articole din editia din data de 7 August 2009

  • Bani europeni dusi pe apa Sambetei din cauza lui Iordache

    Cultura
  • Absenta ministrilor la sedinta AcoR i-a "infuriat" pe primarii din intreaga tara

    Cultura
  • Portul turistic din Ostrov va crea locuri de munca

    Cultura
  • Primaria Cuza-Voda primeste bani cu taraita de la Guvern

    Cultura
  • Investitii importante la Cobdain

    Cultura
  • Articole din aceeasi categorie

  • Armonie de culori la vernisajul Taberei de Pictură de la Medgidia

    Cultura
  • Cea de-a treia ediție a Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice - DAPYX, Medgidia 2019, aproape de start

    Cultura
  • Poetul, Mihai Eminescu, omagiat la Cumpana

    Cultura
  • Festivalul Folcloric al Prieteniei ETHNOS DOBROGEA INTERNATIONAL, Editia a-II-a

    Cultura
  • DAPYX 2018, cel mai mare Festival de gen din Estul Europei

    Cultura
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771