Uniunea Democrata Tatara isi cauta dreptatea la Curtea Suprema

12 Decembrie 2008, Ghiulseren Abduraman

Politic
Organizatia s-a adresat mai intai Biroului Electoral Central, apoi Curtii Constitutionale si in prezent Curtii Supreme deoarece considera ca art. 9 prin alineatele 3 si 2 face o discriminare clara intre organizatiile minoritatilor care sunt reprezentate in Parlament si cele care nu sunt, incalcand art. 4, art. 37, alin. 1, art. 6, al. 1 si art. 62, al. 2 din Constitutia Romanei.

&in cazul in care nu vom avea parte de o sentinta favorabila ne vom adresa Curtilor Europene pentru a ni se recunoaste un drept constitutional”, a declarat Naim Belgin, presedintele UDT. Conducerea uniunii felicita cele 18 minoritati nationale care au &prins” pentru inca 4 ani un nou mandat de parlamentar si face o analiza a alegerilor parlamentare din punctul de vedere al omului de rand. &Legea uninominalului asa cum o vedem noi oamenii de rand, permite unui candidat care a iesit chiar si pe locul 3 sa devina parlamentar si sa spuna adio celui care a iesit pe locul 1 chiar si cu 49”, afirma reprezentantii uniunii. Membrii organizatiei considera ca scorul obtinut de Metin Cerchez in colegiul in care a candidat este mai bun ca cel al &Tatarilor Turco-musulmanii” si al &Turcilor”. &in 2004 a fost pe locul 3 in etnia sa dar a luat mai multe voturi decat &Tatarii Turco-musulmanii”. Ne intrebam daca nu cumva, oricine ar fi candidat impotriva respectivilor deputati, ar fi obtinut fotoliul de parlamentar in dauna lor, mai spune Naim Belgin, presedintele UDT.

&Daca voi nu ma vreti eu va vreau”
Membrii uniunii spun ca parlamentarii au imprumutat vorbele lui Lapusneanu din nuvela lui Negruzzi &Daca voi nu ma vreti, eu va vreau! si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra” , si le-au pus in practica. &Noi credem ca aceste prevederi din legea uninominalului sunt &cadouri” cu care sunt rasplatiti organizatiile minoritatilor reprezentante in parlamentul Romaniei pentru &serviciile” aduse tarii. Noi speram ca doleantele noastre vor fi rezolvate la Strasbourg si la urmatoarele alegeri, asa cum toate partidele participa la alegeri pe picior de egalitate si toate organizatiile minoritatilor nationale sa beneficieze de acest drept constitutional”, concluzioneaza Naim Belgin in numele organizatiei.

Articole din editia din data de 12 Decembrie 2008

  • "Dragul Stolo" a fost numit premier

    Politic
  • Ziua liceului "Nicolae Balcescu"

    Politic
  • Profesorii risca sa nu isi primeasca salariile de sarbatori

    Politic
  • Autoritatile din Cernavoda fac ordine pe strazi

    Politic
  • Camere de monitorizare a traficului la Medgidia

    Politic
  • Articole din aceeasi categorie

  • Scrisoarea deschisă a primarului Valentin Vrabie către locuitorii municipiului

    Politic
  • Dragnea da asigurari ca Legea care interzice fumatul in spatiile inchise NU va fi modificata: Poate odata ne trezim si aceasta lege ne ajuta sa ne lasam de acest viciu

    Politic
  • Alegeri partiale in comuna Nicolae Balcescu

    Politic
  • Alegeri parlamentare: S-a tras la sorti ordinea de pe buletinele de vot

    Politic
  • Dragnea ameninta cu anticipate in cazul in care Iohannis nu numeste premierul PSD-ALDE

    Politic
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771