Autoritatile din Adamclisi organizeaza Revelionul la caminul cultural

5 Decembrie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala
Primarul din Adamclisi, Emilian Burcea: &Doresc cetatenilor tot binele din lume, multa sanatate si implinirea tuturor dorintelor”.

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, autoritatile locale din Adamclisi vor darui pachete cu produse alimentare batranilor si copiilor. De asemenea, Consiliul Local si Primaria doresc sa organizeze Revelionul la caminul cultural din localitate. &Asteptam 50-100 de familii la acest eveniment. Intentionam sa aducem formatii de muzica populara si sa ne distram”, a spus primarul din Adamclisi, Emilian Burcea.

in alta ordine de idei, caravana prevenirii violentei in familie a ajuns, recent, conform itinerariului stabilit la lansare, in mediul rural, respectiv in localitatea Adamclisi.
Copiilor le-a fost prezentata o scena de teatru avand ca tema violenta in familie, de catre voluntarii coordonati de profesorul de religie din cadrul Colegiului Tehnic &Pontica”.
Politistii prezenti la activitate le-au explicat elevilor notiunea de violenta in familie, modalitatile care ar trebui adoptate pentru prevenirea unor asemenea fapte, ce anume ar trebui sa faca in cazul in care sunt martori sau victime ale violentei in familie, autoritatile la care pot apela, dar si consecintele unor asemenea fapte. Politistii i-au informat pe elevi si cu privire la raspunderea penala in cazul savarsirii unor infractiuni si au pus un accent deosebit pe prevenirea violentei in scoli.

Reprezentantii din cadrul Organizatiei Nonguvernamentale &Salvati copiii” le-au prezentat elevilor un film educativ cu tema &Exloatarea copiilor prin munca”, care a avut un impact deosebit in randul celor prezenti. La final au fost purtate discutii interactive cu elevii si au fost distribuite pliante preventive.

Articole din editia din data de 5 Decembrie 2008

  • Taximetristii indepartati de la poarta Spitalului Municipal

    Administratie locala
  • Site-ul Primariei Medgidia, o pa(ra)gina web

    Administratie locala
  • Primul premiu Mehmet Niyazi

    Administratie locala
  • Ziua Nationala sarbatorita la Medgidia

    Administratie locala
  • 6 PSD, 4 PDL si 3 PNL

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771