Municipalitatea Medgidia a uitat gunoiul menajer pe strazi

7 Noiembrie 2008, Ghiulseren Abduraman

Actualitate
Directia de Servicii Publice Medgidia este punctuala in emiterea facturilor catre populatia municipiului insa nu mentine aceeasi punctualitate in ceea ce priveste serviciile de ridicare a gunoiului menajer. Consumatorii sustin ca serviciile prestate de directie lasa de dorit. Este cazul locuitorilor de la case, in special a celor de pe strada Tineretului si strada Grivitei care se plang ca de trei saptamani gunoiul menajer a fost ridicat foarte tarziu, respectiv in dupa-amiaza zilei programate sau chiar a doua zi. in timp ce oamenii au fost constinciosi, iar la ivirea zorilor au scos cosurile de gunoi in strada, masina de ridicare a gunoiului a intarziat ore bune. Situatia nu este noua: in ultima luna angajatii DSP nu au mai fost matinali si i-au lasat pe consumatori cu ochii in soare.

Gardienii gunoiului
Locuitorii de la case si-au frant gatul tot uitandu-se dupa masina de gunoi si pentru ca nimeni nu s-a gandit sa le ofere vreo explicatie privind intarzierea acestia au devenit fara voie paznicii gunoiului menajer. Containerele de gunoi trebuie monitorizate si pentru ca maidanezii ravasesc gunoiul. &Cainele mi-a rasturnat gunoiul si a trebuit sa matur.
Ce sa fac... pazesc gunoiul pana vine masina”, spune o batrana resemanta si fara nici o putere in fata acestei situatii jenante. in plus, unii copii rromi mai sustrag din gunoi sau il rastoarna doar pentru a se distra. Oamenii pazesc containerele din metal si pentru ca se tem ar putea fi furate. &Nu este normal sa intarzie.
Daca au masina stricata sa o inlocuiasca”, acuza o locuitoare. in incercarea de a gasi un raspuns la intrebarile oamenilor am contactat conducerea DSP-ului, insa directorul general Ionel Gana este in concediu. &Si-a luat concediu cateva zile si se va intoarce saptamana viitoare”, ne informeaza secretara acestuia. Problemele institutiei au fost lasate in carca directorului tehnic al directiei Vasile Anghel. La aflarea problemelor ridicate de locuitori, Anghel s-a aratat uimit. El a declarat ca nu considera intarzierea masinii de ridicat gunoi o problema.

Doar doua masini in functiune pentru gunoiul de la case
&Noi avem un program de ridicare a gunoiului iar faptul ca nu s-a ridicat la ora 06.00, ci mai tarziu nu este grav. Important este ca gunoiul se ridica”, spune directorul.
Acesta are o atitudine degajata si probabil ca nu se gandeste la cei care trebuie sa se prezinte la locul de munca sau au alte treburi mult mai importante decat sa pazeasca deseurile. Un angajat al institutiei il lumineaza pe director asupra problemei, instiintandu-l ca una dintre masini este defecta si ar trebui reparata. &Materialele au fost aduse insa a ramas sa fie reparata masina”, isi informeaza angajatul seful. Masina stricata deservea o parte din zona de centru si zona de est a municipiului.
in prezent DSP nu face fata cu doar doua masini in functiune. in plus, angajatii recunosc ca masinile sunt foarte vechi si uzate, fiind achizitionate si folosite din 1982. in incercarea disperata de a recupera debitele de la consumatori, Directia de Servicii Publice din Medgidia a trimis somatii de plata la domiciliu.

Locuitorii din municipiu sunt obligati sa isi plateasca darile in termen de cinci zile de la primirea notificarii. in caz contrar, acestia sunt &amenintati” cu intreruperea furnizarii apei si neridicarea reziduurilor menajere, mergand pana la actionarea in justitie cu scopul recuperarii integrale a debitului si a penalitatilor.

Articole din editia din data de 7 Noiembrie 2008

  • Municipalitatea Medgidia a uitat gunoiul menajer pe strazi

    Actualitate
  • Tit-Liviu Brailoiu

    Actualitate
  • LIVIU BRAILOIU, senatorul care il detroneaza pe Puiu Hasotti

    Actualitate
  • SENOL ZEVRI:

    Actualitate
  • Lucian Balut: "Indemnizatia de deputat de simte in bugetul familiei"

    Actualitate
  • Articole din aceeasi categorie

  • Guvernul a adoptat rectificarea bugetară / Un miliard de lei tăiat de la Educaţie / Dăncilă: Sunt reanalizate cheltuielile de personal, supraestimate iniţial

    Actualitate
  • Petre Daea: "Romania se afla pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe doi la numărul de familii de albine"

    Actualitate
  • Sistem de chirurgie laparoscopică videoghidată de ultimă generație la Spitalul Municipal Medgidia

    Actualitate
  • Sprijin financiar lunar de la stat pentru fermierii care angajează tineri pentru creșterea forței de muncă în agricultură, acvacultură și industria alimentară

    Actualitate
  • Daună totală în livezile din județul Constanța

    Actualitate
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771