Proiectele pentru pescuit - din iulie

6 Iunie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala
Programul Operational pentru Pescuit (POP) va fi lansat oficial pe 11 iulie, iar proiectele pentru accesarea fondurilor europene alocate sectorului se vor primi din 12 iulie, a declarat ieri presedintele Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA), Gheorghe Stefan. in prima etapa se vor primi proiecte pentru acvacultura si imbunatatiri la bordul navelor. Exista deja multe proiecte pregatite si cred ca toate fondurile vor fi solicitate”, a spus Gheorghe Stefan. Acesta a precizat ca pentru masura de acvacultura sunt disponibile fonduri de 40 milioane euro, iar aportul beneficiarului trebuie sa fie de 40%. Proiectele se depun la sucursalele ANPA, iar plata se va face prin Agentia de Plati si Dezvoltare Rurala pentru Pescuit (APDRP).
Potrivit programului, exista cinci axe prioritare in functie de care se vor aloca fondurile europene, respectiv adaptarea flotei de pescuit, acvacultura, masuri de interes comun, dezvoltarea durabila a zonelor pescaresti si asistenta tehnica.
Axa acvacultura include masuri de modernizare a pescuitului prin construirea de adaposturi si ambarcatiuni, imbunatatirea calitatii produselor din pescuit prin echiparea ambarcatiunilor cu masini de gheata, crearea conditiilor specifice pentru prima vanzare si dezvoltarea altor facilitati specifice ce nu exista sau nu corespund cu standardele UE.
Proiectele pentru dezvoltarea acvaculturii pot beneficia de o cofinantare de 60%, fonduri europene si de la bugetul de stat. Beneficiarii acestei masuri pot fi agentii economici, asociatiile si organizatiile de producatori sau institutiile publice.
ANPA va gestiona, in urmatorii 13 ani, 230 de milioane de euro, bani reveniti Romaniei din Fondul European pentru Pescuit (FEP).
(Sursa: Curierul national)
Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre aprobat de Guvernul Romaniei
Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta din data de 4 iunie 2008 Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre, elaborat in parteneriat de cele 10 state participante in program (Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Turcia, Romania, Republica Moldova, Rusia si Ucraina). in cursul acestei saptamani, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, in calitate de Autoritate Comuna de Management, va transmite documentul Comisiei Europene pentru negocieri in vederea adoptarii.
Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre este finantat de Uniunea Europeana prin Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat si co-finantat de statele participante in program. Instrumentul pentru Asistenta de Pre-aderare (IPA) finanteaza participarea Turciei la acest program, ca stat candidat care desfasoara negocierile de aderare la Uniunea Europeana.
Bugetul total, comun pentru intregul program pentru perioada 2007-2013, este de 18.863.479 Euro din care 17.305.944 Euro contributia Instrumentului European de Vecinatate si Parteneriat (ENPI) si 1.557.535 Euro cofinantare nationala. Alocarea indicativa a fondurilor IPA pentru finantarea participarii Turciei la program este de 1.000.000 Euro pe an pentru perioada 2007 2009 (va fi confirmata anual prin decizia financiara anuala).
Unele dintre cele 10 state participa cu intreg teritoriul national (Armenia, Azerbaidjan, Republica Moldova si Georgia), altele numai cu regiunile din vecinatatea bazinului. Pentru Romania, aria eligibila a acestui program este Regiunea Sud-Est (Braila, Buzau, Constanta, Galati, Tulcea, Vrancea).
Obiectivul global al programului este acela de a realiza parteneriate regionale mai puternice si o cooperare mai puternica. Astfel, programul este orientat pe contributia la obiectivul sau cheie mai larg: o dezvoltare economica si sociala durabila mai puternica a regiunilor din bazinul Marii Negrerdquo;.
Programul isi propune sa stimuleze cooperarea in regiune, in domenii diverse, precum: dezvoltare economica si sociala, protectia si conservarea mediului, precum si promovarea activitatilor people to people”, prin crearea de parteneriate durabile intre principalii actori care activeaza in zonele de granita.
Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre se va dezvolta prin si va fi complementar cu initiativele intreprinse la nivel national, transfrontalier si international, contribuind la Sinergia Marii Negre o noua initiativa de cooperare regionalardquo; a Uniunii Europene.
Beneficiarii acestui program pot fi autoritati locale si regionale, camere de comert, unitati de invatamant, organisme cu responsabilitati in domeniul protectiei mediului, prevenirii si gestionarii situatiilor de urgenta, ONG-uri.
(Sursa: MDLPL)
Programul Fermierulrdquo; continua
Programul Fermierulrdquo; va continua si in 2008. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat miercuri, 4 iunie a.c., la finalul sedintei de Guvern, ca Executivul a autorizat, printr-o ordonanta de urgenta, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa incheie angajamente de plata in valoare de 730 milioane lei.
Programul Fermierulrdquo; a constituit principalul instrument pentru cresterea absorbtiei fondurilor SAPARD. Vrem ca, in acest mod, sa ii sprijinim, in continuare, pe cei care doresc sa acceseze fonduri europene”, a spus primul-ministru.
El a precizat ca aceste fonduri trebuie sa contribuie la modernizarea agriculturii romanesti, in asa fel incat aceasta sa devina competitiva.
O pondere mare a cheltuielilor din agricultura trebuie sa mearga pe investitii si nu pe subventii pentru ca o abordare cum a fost cea de pana in anul 2005, bazata preponderent pe subventii, nu permitea realizarea de investitii”, a subliniat premierul Tariceanu.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a precizat ca prin aceasta alocare, cei interesati vor avea la dispozitie fondurile necesare pentru partea de cofinantare sau acoperirea costurilor legate de intocmirea documentatiilor tehnico-economice necesare acordarii de credite sau granturi pentru programele agricole. Termenele de plata sunt in 2009, 2010 si 2011.
(Sursa: Guvernul Romaniei)
Europa are nevoie de fermieri tineri
Productia agricola este in crestere si va continua sa creasca, insa numai 7,6% din fermierii europeni au varste sub 35 de ani. Parlamentul European a votat pe 5 iunie un raport redactat de deputatul european Donato Tommaso Veraldi ce are ca scop facilitarea intrarii tinerilor in sectorul agricol si dinamizarea acestuia din urma.
Peste 50% de fermele din Uniunea Europeana sunt administrate de fermieri cu varste de peste 55 de ani, iar 25% din ferme sunt administrate de fermieri cu varste de peste 65 de ani. Numai 7,6% din fermierii europeni au mai putin de 35 de ani.
Obiectivul principal al raportului Veraldi este facilitarea intrarii tinerilor in sectorul agricol si, in acelasi timp, eficientizarea schimbarii de generatii in agricultura pentru ca acest sector sa devina mai dinamic.
Raportul spune ca fermele administrate de tineri sunt, in medie, mai eficiente. Tinerii sunt deschisi solutiilor inovatoare si metodelor ecologice in agricultura. Cu toate acestea, natura schimbatoare a Politicii Agricole Comune impune tinerilor fermieri noi poveri, printre care: costurile mari ale instalatiilor, prin urmare datorii mari, lipsa unor structuri si formarea profesionala insuficienta. Reformele Politicii Agricole Comune pot aduce insa si provocari, precum cerintele ecologice.
Raportul, adoptat pe 6 mai in cadrul Comisiei pentru Agricultura, cere ca fermierii tineri sa fie informati despre felul in care pot analiza tendintele de pe piata si despre provocarile schimbarilor climatice. Deputatul Veraldi cere si dezvoltarea politicilor ce ajuta tinerii fermieri sa intre in sectorul multifunctional al agriculturii.
Pe 9 iunie 2008, Comisia pentru Agricultura de la Parlamentul European va organiza o audiere privind starea de sanatate a Politicii Agricole Comune, modernizarea si simplificarea acestei politici si consolidarea competitivitatii pe piata europeana.
(Sursa: Parlamentul European)

Album foto

  • Articole din editia din data de 6 Iunie 2008

  • Mihai Soare incurajeaza activitatile sportive

    Administratie locala
  • Lucian Blaj: "Continuam proiectele incepute!"

    Administratie locala
  • Gabriel Tatulescu, primarul localitatii Saligny

    Administratie locala
  • Dezvoltare turistica in Rasova

    Administratie locala
  • Primari castigatori din primul tur de scrutin

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Proiect pentru construirea unei piețe de pește în Pecineaga

    Administratie locala
  • Amenajare loc de joacă în centrul orașului Negru Vodă

    Administratie locala
  • Capelă mortuară în localitatea Mireasa

    Administratie locala
  • Toate drumurile de pământ din localitatea Comana vor fi pietruite

    Administratie locala
  • Instituțiile de învățământ din Ciobanu pregătite pentru noul an școlar

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771