Investitii in invatamant la Baraganu

18 Ianuarie 2008, Bogdan Chirita

Administratie locala

Primaria Baraganu va investi la inceput de an in amenajarea unei gradinite si a unei scoli, iar in apropierea acestora va fi amenajat un teren de sport. Potrivit declaratiilor primarului comunei, Constantin Bentea, prima constructie demarata este cea a scolii, pentru care a fost deja realizata fundatia. Imediat va urma amenajarea gradinitei, pentru care, in momentul de fata, se efectueaza studiul de fezabilitate. Cei mici vor avea o gradinita moderna, dotata cu mobilier nou. in prezent, gradinita functioneaza intr-un spatiu din incinta caminului cultural, insa, de anul viitor, copiii vor avea o cladire a lor”, a declarat primarul comunei Baraganu, adaugind ca 60 de copii, impartiti in doua grupe, vor fi beneficiarii noii gradinite. Totodata, incepind cu mijlocul anului viitor, cei 200 de elevi ai claselor I-VIII din comuna Baraganu se vor prezenta la scoala intr-o cladire noua. Primarul localitatii apreciaza ca atat scoala cat si gradinita se vor finaliza pana pe 1 iunie. Copiii din comuna Baraganu vor beneficia de un campus scolar format din doua cladiri noi si un teren de sport, destinate procesului de invatamint din localitate.
Valoarea totala a investitiei, pentru cele trei obiective, este de 20 de miliarde lei vechi, din care 12 miliarde provin de la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, doua miliarde de la Consiliul Judetean Constanta, iar restul fondurilor sint asigurate din bugetul Consiliul Local al comunei Baraganu.
Printre prioritatile noului an figureaza si construirea unui parc de agrement, dar si alimentarea cu apa pe Ordonanta nr. 7/2006, un proiect vast, intins pe o perioada de doi ani.

Album foto

  • Articole din editia din data de 18 Ianuarie 2008

  • A murit deputatul Corneliu Dida

    Administratie locala
  • Bani pentru primarii, dupa pofta sefilor Consiliilor Judetene

    Administratie locala
  • Zilele comunei Vulturu

    Administratie locala
  • Port de agrement la Ghindaresti

    Administratie locala
  • Reabilitarea sistemului de iluminat, in Garliciu

    Administratie locala
  • Articole din aceeasi categorie

  • Ședința ordinară a lunii octombrie, desfășurată în municipiul Medgidia

    Administratie locala
  • Amenajare stadion și bază sportivă în Tuzla

    Administratie locala
  • Strada Școlii și strada Bisericii din localitatea Răzoarele vor fi asfalate

    Administratie locala
  • Toamnă bogată în lucrări la Cobadin

    Administratie locala
  • Construire pasarelă pietonală în Peștera

    Administratie locala
  • Medgidia, str. Republicii nr. 5, etaj 1
    Tel / fax: 0241810404
    Mobil: 0722721771